Criza de vaccin hexavalent în mai multe judeţe din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Medicii de familie din mai multe judeţe din ţară atrag atenţia că vaccinul hexavalant, administrat copiilor sub doi ani, lipseşte cu desăvârşire. Mai mult, chiar dacă unii părinţi au bani şi ar fi dispuşi să scoată bani grei din buzunar pentru a-l achiziţiona, vaccinul hexavalent este de negăsit în farmacii. La fel şi alternativele acestuia.

„Nu s-a rezolvat criza de vaccin hexavalent, există în continuare sincope, ceea ce face şi mai greu accesul la vaccin. Acesta e principalul motiv pentru care rata vaccinării nu a scăzut. Ar trebui ca părinţilor să li se asigure o alternativă, atunci când Ministerul Sănătăţii nu le pune la dispoziţie vaccinul. Problema apare în momentul în care unii părinţi îl procură din străinătate, nu ai nicio garanţie că se asigură lanţul de frig”, a explicat, pentru „Adevărul”, doctorul Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF). 

Potrivit acesteia, discontinuităţi există în anumite judeţe. La fel susţine şi medicul de familie Daniela Ştefănescu.

„Discontinuităţile sunt locale, am colegi care se plâng că nu au de luni de zile vaccinul. Consecinţele sunt grave pentru micuţi, pentru că ajung să dezvoltate tot felul de boli grave”, a punctat medicul. 

Părinţi: „E atentat la sănătatea publică”

Părinţii sunt cei mai nemulţumiţi de această situaţie. „Aceste crize se adâncesc în special vara. E foarte grav ca statul nu-şi face minima datorie de a aproviziona Direcţiile de Sănătate Publică cu serul necesare. Este inacceptabil ca măcar părinţii care vor să îşi imunizeze copiii să nu găsească serul la medicii de familie şi nici măcar în farmacii”, a precizat şi Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei Mame pentru Mame.

Pe 18 mai, Ministerul Sănătăţii a semnat noul contract subsecvent de furnizare a vaccinului hexavalent, prin care au fost achiziţionate 125.000 de doze pentru imunizarea copiilor din grupele de vârstă 2, 4 şi 11 luni.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite