Criza loveşte şi asistenţii maternali

Recesiunea economică şi gravele probleme de caracter ale copiilor daţi în întreţinere le tulbură liniştea asistenţilor maternali. Rubrica „Dosar“ din această săptămână atinge un subiect sensibil: cum afectează criza economică sistemul de protecţie a copilului.

Profesia de părinte social are o vechime de 12 ani în nomenclatorul meseriilor din România, însă ea a fost complet reglementată de Legea 272 privind Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului. Actul normativ transferă problema copiilor instituţionalizaţi din competenţa statului în competenţa comunităţii locale din care face parte copilul.

Atribuţiile sunt simple: statul oferă în plasament unul sau mai mulţi copii, iar asistentul maternal trebuie să-l crească şi să-l educe aşa cum nu pot face părinţii lui. Despre salariul pe care îl primesc pentru această activitate, mamele pe bază de contract preferă să nu discute. Deşi remuneraţia este meschină, meseria de asistent maternal este destul de căutată.

Majoritatea femeilor care se înscriu la Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, instituţia care administrează posturile libere pentru părinţii de profesie, spun că nu au altă şansă. De obicei afirmă că vor o viaţă paralelă, vor să aibă de cine să fie mândre. Dar nici într-o viaţă paralelă minunile nu durează prea mult.

Când împlinesc 18 ani, copiii pleacă din casa în care au crescut şi fac primii paşi adevăraţi. „Adevărul" vă prezintă astăzi, în oglindă, două poveşti ale unor asistenţi maternali, care îşi refac viaţa lor având grijă de cea a unor necunoscuţi.

Frământările unei mame de profesie

Daniela Tiţa (47 de ani) este de profesie mamă. O meserie ca oricare alta, cu diferenţa că programul de lucru este non-stop, iar „munca" se desfăşoară la domiciliu. Fişa postului e simplă: statul îi „închiriază" un copil, iar Daniela îi oferă adăpost, hrană, îi veghează somnul, îl duce la doctor când e bolnav şi îi organizează timpul liber. Când împlineşte 18 ani, copilul pleacă de acasă şi pe nimeni nu interesează unde se duce. În realitate însă, a fi un părinte de profesie nu înseamnă doar atât.

Daniela Tiţa s-a „angajat" în luna iunie a doua oară pe postul de asistent maternal. Pentru că nu-l chema tot Tiţa, statul i l-a luat pe Andrei, băiatul pe care îl crescuse de la un an şi patru luni. Acum o creşte pe Denisa, un copil de 11 luni, care nu va mai fi niciodată „fiică".

De vineri până marţi

Pe Daniela şi pe Denisa le‑am găsit într-un apartament vechi din Craiova, acelaşi care i-a fost adăpost lui Andrei şi care¨, „Doamne ajută!", va pregăti pentru viaţă alţi copii. Pe Denisa o aşezase în premergător pentru a-i da să mănânce. S-a dus cu totul foamea micuţei în momentul în care camera s-a umplut de oaspeţi, din care doar unul i se părea familiar, o tânără din cadrul Serviciului de Asistenţă Maternală, care o vizitează cel puţin o dată pe lună. În zadar i-a mai fluturat linguriţa plină prin faţa ochilor, căci fetiţa a început să gângurească, semnalând că are chef doar de joacă.

Denisa a luat locul lui Andrei în urmă cu mai bine de două luni, când, din cauza handicapului grav de care suferă, el a trebuit să plece la o şcoală specială. Daniela a suportat greu despărţirea de copilul pe care l-a crescut cu mâncare dată cu seringa de la nici un an şi jumătate până la zece ani.

„Dacă Denisa are o familie în care probabil va fi integrată la un moment dat, Andrei nu are pe nimeni. Eu, mama şi fiica mea eram singurul lui cămin. Dar dacă s-a considerat că are nevoie de ajutor de specialitate, a trebuit să accept că va pleca. Din fericire, revine la noi vinerea şi stă până marţi", spune Daniela Tiţa, asistent maternal de zece ani. Viaţa femeii de 47 de ani desenează destul de bine profilul asistenţilor maternali din România. Părăsită de soţ când fetiţa ei, Violeta, avea doar câteva luni, Daniela a învăţat că viaţa este o luptă dură. Cel pe care îl considera jumătatea sa, la bine şi la greu, a pus-o să facă una dintre cele mai crunte alegeri.

„Când a aflat că fata noastră are serioase probleme cu inima mi-a cerut să aleg, ori cu ea, ori cu el. N-am stat niciun moment pe gânduri şi, evident, am rămas lângă minunea pe care mi-o dăruise Dumnezeu", povesteşte mama unei tinere frumoase, la rândul ei mămica unei fetiţe de două luni.

Nevoită să fie mereu în preajma Violetei, care suferise o intervenţie chirurgicală la inimă, Daniela a renunţat la postul de asistentă medicală de la un cămin de bătrâni din Craiova, unde lucra de 17 ani. Atunci a căutat o slujbă care să‑i permită să-şi supravegheze fiica permanent şi aşa a descoperit asistenţa maternală. S-a şcolit, şi-a luat atestatul care să îi permită să profeseze şi a pornit firesc pe un drum care nu i s-a părut deloc greu. Trebuia să facă şi pentru un alt copil exact ceea ce făcea pentru Violeta. L-a luat pe Andrei şi nu i-a trecut o clipă prin gând să-l îndepărteze când medicii i-au confirmat că băiatul are grave probleme de sănătate.

Un simplu angajat

„Nu lua în greutate, nu mergea, deşi avea aproape doi ani", îşi aminteşte Daniela. S-ar fi bucurat ca el să aibă o mamă şi un tată la care să se poată întoarce, dar, din păcate, este orfan, motiv pentru care este hotărâtă să-i fie aproape până la sfârşitul zilelor ei. „Şi Denisa mi s-a lipit de suflet", spune femeia şi nu poţi decât să te întrebi dacă acest lucru nu se va transforma la un moment dat în dramă. F

emeia nu este mamă, este mamă de profesie, un simplu angajat al Direcţiei de Asistenţă Socială, plătit să-i poarte micuţei de grijă până când ea va pleca.

Cum scapi de adolescentul nedorit

„Mama“ Ecaterina Petrescu se luptă cu sistemul

În urmă cu 12 ani, Ecaterina Petrescu l-a găsit pe Cristi într-un centru de plasament. Copilul avea doar trei ani, nu avea părinţi, iar Ecaterina s-a hotărât să-i fie mamă. Femeia spune că a ales să fie asistent maternal pentru că iubeşte copiii şi a vrut să poată oferi un cămin şi o şansă celor care sunt abandonaţi în centrele de plasament.

Banii pe care îi primeşte pentru copil sunt foarte puţini, iar cerinţele sunt foarte mari, se plângea femeia „Am un salariu de 780 de lei, iar pentru Cristi primesc o dată la patru luni câte 240 de lei. Banii sunt puţini şi nu ajung pentru câte îi trebuie lui şi cât cheltuim la şcoală. E prea puţin!",  explică femeia. Aşa începe o poveste fără sfârşit. Şi asta pentru că, dacă anumiţi copii nu se sfiesc să folosească cuvântul „mamă" atunci când vine vorba de asistenţii lor maternali, Cristi este altfel.

În clasa a VI-a, Cristi a început să arate pentru prima dată că este „independent". A început să nu mai asculte de nimeni, să fure bani din casă şi de la vecini. „Când am văzut că nu pot să mă înţeleg cu el şi că face numai rele, am depus plângere la Protecţia Copilului ca să-l ia pentru că nu mai puteam să fac faţă", se plânge Ecaterina Petrescu.

Când şi-a spus oful, a primit un răspuns care a lăsat-o fără replică: „Mi s-a spus că nu mai sunt locuri în centrul  de copii de la Perişoru, iar un alt asistent maternal nu-l va lua, pentru că este prea mare. Până se eliberează vreun loc, trebuie să mă descurc cu el". De atunci, problemele au început să continue, plângerile la fel, iar rezultatele au rămas neschimbate. Doar asistenta care îi vizitează a încercat să-l facă pe băiat să înţeleagă că nu este bine ce face, la fel şi psihologul la care a fost pentru consiliere.

Acum, băiatul se află tot în îngrijirea Ecaterinei Petrescu. Adolescentul spune că încearcă să se corecteze şi să nu mai facă probleme, pentru că nu-şi doreşte să plece la un centru de plasament. „Plângerea nu am retras-o, dar la prima greşeală nu-l mai ţin. De câteva luni s-a cuminţit şi m-a ajutat la treburile casei. Dacă se menţine aşa nu renunţ la el. Sper să înţeleagă ce a făcut", a spus Ecaterina Petrescu.

"Banii sunt puţini şi nu ajung pentru câte îi trebuie copilului şi cât cheltuim la şcoală. E prea puţin!"
Ecaterina Petrescu
asistent maternal

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: