De fapt, soluţia de a izola săracii în locuinţe ieftine este dezastruoasă pe termen lung şi acolo este un viitor ghetou. Dacă aduci oameni cu resurse puţine în acelaşi loc, în locuinţe proaste, creezi un cerc vicios al sărăciei: cei cu potenţial vor căuta să scape şi vor reuşi, alţii cu mai puţin potenţial vor veni în loc şi media va scădea continuu. Exact aşa s-a format ghetoul Ferentari din Bucureşti: cînd m-am născut eu, acolo era un loc de intrare în Bucureşti, din care oamenii căutau să scape, părinţii mei au scăpat la timp, în următoarele generaţii s-a creat autoselecţia negativă care a dus la ce e azi acolo. Dar pentru primari grandomani şi primitivi e mai sexy să taie panglica la un viitor ghetou compact, decît să achiziţioneze apartamente prin oraş şi să asigure asistenţă individualizată pentru fiecare familie, pentru integrare în fibra socială a oraşului. E diferenţa între pomana de Ev Mediu şi politica socială modernă.
 
Dar să admitem că, deşi această filozofie de intervenţie socială îi e străină lui Mazăre, asta nu îl face un primar corupt, doar un primar prost. Pe scara sa de valori, făcea un lucru bun: îi ajuta pe săraci. Apărea la televizor lăudîndu-se cu asta. A inaugurat cartierul, invitîndu-l pe şeful Guvernului să taie panglica. A atras deci atenţia asupra proiectului. Atunci de ce a luat şpaga? Nu ne-am aştepta ca un om care vrea să facă un bacşiş să fie mai discret? Sau invers, la cîţi bani are Mazăre, nu putea lăsa măcar cartierul săracilor nevămuit?
 
Mai gîndiţi-vă la cazul celuilalt baron, cel din Mehedinţi, Adrian Duicu. Omul se laudă cu un spital – nu am înţeles foarte clar dacă l-a făcut sau doar l-a renovat, cert e că avea motiv de laudă cu spitalul, cum avea Mazăre cu cartierul săracilor. Şi totuşi nu se abţine să facă un mişmaş cu o firmă de analize care beneficiază suspect de aparatura din spital. Ca şi la Mazăre, te întrebi: dom’ne, chiar nu se poate abţine să vămuiască nici măcar acolo unde e vorba de proiecte sociale şi foarte vizibile?
 
Sau să luăm cazul primarului de la Rîmnicu Vîlcea – am publicat aici, acum ceva vreme, un interviu cu arhitectul Şerban Marinescu, cel care l-a denunţat. Decizia primarului de a cere şpagă rămîne uimitoare dacă ne luăm după o logică raţională. Omul avea deja bani, nu era sărac. Primăria chiar avea nevoie de acel proiect al arhitecţilor, pentru a atrage fonduri europene de reconstrucţie, deci îl putea ajuta oricum în carieră. Şi, cel mai uimitor, cere şpagă de la nişte oameni pe care nu îi cunoaşte, cu care nu avea nici un contact social sau de altă natură, care să-l facă să creadă că ei marşează. Deci, raţional vorbind, un risc cu totul exagerat, pentru nişte sume mici. Şi totuşi, a cerut şpaga.
 
Ţin minte toamna trecută cazul unui director APIA, şeful instituţiei care se ocupă de subvenţii agricole pe un întreg judeţ. Omul ceruse şpagă de la un fermier, ca să nu îl controleze. Probabil că fermierul s-a simţit hărţuit sau nu avea banii, pentru că, în loc să dea şpaga, s-a dus la DNA. Directorul era arestat. Şi stăteam să mă gîndesc la tărăşenie. Deci cum venea asta? Stătea omul nostru în birou şi se uita pe nişte hîrtii. Şi s-a gîndit: băi, ăsta ar trebui să-mi dea şpagă. De ce? Aş înţelege dacă omul avea ceva nereguli şi trebuia să scape de control (dar nu părea să fie cazul). Atunci de ce să-i ceri şpagă şi să te expui unui risc?
 


Cristian Ghinea este directorul Centrului Român pentru Politici Europene, înfiinţat în 2009 de un grup de experţi, având ca obiectiv sprijinirea rolului României în Europa prin furnizarea de expertizã în domeniul politicilor publice.