În articolul de faţă, propun o discuţie referitoare la obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 8 – „Muncă decentă şi creştere economică”, aplicată la problematica ocupării persoanelor cu dizabilităţi prin dezvoltarea structurilor de economie socială (unităţi economice protejate).

Revenind la obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 8 din Agenda 2030, implementarea acestuia trebuie corelată cu prevederile Strategiei Europa 2020. Această strategie, elaborată cu scopul depăşirii dificultăţilor provocată de criza economică din perioada 2008-2012 propune „O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă” pentru a flexibiliza pieţele muncii şi a oferi mai multă autonomie cetăţenilor, prin dezvoltarea competenţelor acestora pe tot parcursul vieţii în vederea creşterii ratei de ocupare a forţei de muncă şi a corelării cererii şi ofertei pe piaţa muncii. Accentul este pus pe dezvoltarea economică incluzivă, bazată pe creşterea ocupării forţei de muncă a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani peste nivelul de 75% din populaţia totală a acestei categorii de vârstă. Se are în vedere mai ales creşterea ocupării tinerilor, femeilor, persoanelor vârstnice apte de muncă a migranţilor.

În virtutea Strategiei Europa 2020, România şi-a propus atingerea unei rate de ocupare de 70% din populaţia cu vârste cuprinse între 20-64 de ani. Conform INS, în trimestrul I 2020, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 70,6%, cu 0,6 puncte procentuale peste ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. Populaţia activă a României era de 8902 mii persoane, din care 8520 mii persoane ocupate şi 382 mii persoane şomere. Numărul persoanelor ocupate a fost cu 0,4% mai mare decât cel înregistrat în trimestrul corespunzător al anului anterior, iar cel al şomerilor a fost în creştere faţă de trimestrul I 2019 (cu 5,1%). Cu alte cuvinte, până la criza sanitară declanşată de pandemia COVID-19, ţintele privind ocuparea în muncă la nivel european şi naţional au fost atinse. În perioada următoare, din cauza restrângerii unor activităţi economice din sectoare precum turismul – HoReCa, serviciile, transportul de persoane, agricultura afectată de seceta de sfârşitul anului 2019 şi prelungită pe parcursul anului 2020, parametrii care descriu ocupare şi şomajul vor evolua în sens negativ: ocuparea va scădea, iar şomajul va creşte. În acest context socioeconomic dificil, semnalăm implementarea unei politici sociale active în domeniul ocupării persoanelor cu dizabilităţi prin dezvoltarea unităţilor protejate autorizate (UPA): Legea nr. 145 din 22 iulie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/ 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Revenind la problematica ocupării în muncă, precizăm faptul că rata de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi este cu 20% mai scăzută decât cea pentru persoanele fără dizabilităţi, potrivit unor studii efectuate de experţi afiliaţi OECD. În acest condiţii, este lesne de înţeles că riscul sărăciei este semnificativ mai mare pentru persoanele cu dizabilităţi comparativ cu celelalte persoane. Dizabilitatea unei persoane poate fi o limitare funcţională apărută la naştere şi/sau rezultată din interacţiunea cu mediul socioeconomic pe parcursul vieţii. Potrivit unul raport al Comisiei Europene din 2007, aproximativ 16% din populaţia europeană în vârstă de muncă este afectată de o problemă de sănătate de durată sau prezintă nevoi speciale datorate dizabilităţilor. Să mai remarcăm faptul că, în general, persoanele cu dizabilităţi sunt ocupate în activităţi care nu necesită calificări superioare, fiind mai puţin remunerate în comparaţie cu persoanele ocupate în domenii care solicită studii, competenţe şi abilităţi superioare.

O soluţie pentru creşterea ocupării în muncă este încurajarea antreprenoriatului şi dezvoltarea competenţelor antreprenoriale, în special la tineri. Strategia Europa 2020 insistă pe rolul antreprenoriatului antreprenoriat ca măsură pentru creşterea economică inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. În acest context, se impune să subliniem şi rolul antreprenoriatului social în creşterea ocupării persoanelor cu dizabilităţi din România pentru o creştere economică durabilă, incluzivă, care să contribuie la reducerea sărăciei şi inegalităţilor. În România, multă vreme, protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi s-a centrat exclusiv pe asistenţă medicală şi socială oferită în sistem rezidenţial sau în familie.  Persoanele cu dizabilităţi, care proveneau mai ales din grupuri sau comunităţi vulnerabile, preferau mai degrabă să aplice pentru o pensie pe caz de boală şi/ sau alte forme de suport din partea statului, decât să se angajeze. În lipsa unor servicii sociale şi psihologice de suport (analiză, orientare, mediere, angajare efectivă, integrare socioprofesională) angajarea persoanelor cu dizabilităţi este complicată, mai ales când avem o piaţă a forţei de muncă neprietenoasă cu persoanele cu nevoi speciale.

Conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, la 30 iunie 2019, numărul persoanelor cu dizabilităţi era de 833.131 persoane. Dintre acestea, 97,88% (815.463 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor şi/ sau trăiau independent (neinstituţionalizate) şi 2,12% (17.668 persoane) în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi (instituţionalizate). Rata persoanelor cu dizabilităţi raportată la populaţia României era de 3,76%. Femeile reprezentau 53,07% din totalul persoanelor cu dizabilităţi. Din centralizarea datelor pe grupe de vârstă rezultă că 54,62% sunt persoane cuprinse între 18-64 ani (418.584 persoane) şi 45,38% au peste 65 ani (347.832 persoane), în total persoane adulte cu dizabilităţi. Se observă, că peste jumătate din numărul persoanelor cu dizabilităţi corespund grupei active, cu vârste cuprinse între 18-64 de ani, care constituie un grup ţintă pentru promovarea măsurilor de ocupare activă prin angajarea în unităţi economice protejate. Conform Legii nr. 145 din 22 iulie 2020 care modifică şi completează Legea nr. 448/ 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, „unităţile protejate sunt acele entităţi de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cădrul cărora sunt angajate minimum 3 persoane cu handicap, care reprezintă cel puţin 30% din numărul total al angajaţilor, iar timpul de lucru cumulat al acestora reprezintă 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor, precum şi orice formă de organizare aleasă pentru desfăşurarea unei activităţi economice de către o persoană fizică deţinătoare a unui certificat de încadrare în grad de handicap”.

Legea nr. 145/ 2020 prevede ca  50% din taxa pe dizabilitate să fie utilizată pentru achiziţia de produse şi servicii de la UPA realizate prin activitatea persoanelor cu dizabilitati. În acest context legislativ, organizaţiile neguvernamentale şi firmele vor putea reînfiinţa unităţi protejate autorizate în care să angajeze persoane cu dizabilităţi, contribuind astfel la creşterea ocupării într-o perioadă economică care se anunţă tot mai dificilă. Pentru stimularea angajării persoanelor cu dizabilităţi în unităţile protejate autorizate se prevede oferirea de servicii de „angajare asistată” prin oferirea de sprijin în căutarea unui loc de muncă, facilităţi de transport şi tehnologii ajutătoare, instruire şi adaptarea sarcinilor de lucru pe măsura disponibilităţii persoanelor cu dizabilităţi. Aceste facilităţi sunt completate de servicii de „adaptare rezonabilă la locul de muncă” prin crearea de facilităţi din partea angajatorilor la locurile de muncă şi adaptarea programului de muncă în conformitate cu potenţialul persoanei cu nevoi speciale.

„Taxa pe dizabilitate” reprezintă o facilitate non-fiscală oferită de către statul român unităţilor protejate autorizate care rezolvă pe de o parte, problema integrării în muncă a persoanelor cu dizabilităţi prin oferirea serviciilor suplimentare de inserţie, dar şi integrarea lor socioprofesională pentru o cât mai bună adaptare la locul de muncă şi tranziţie pe piaţa muncii. Apelând la prevederile acestei politici publice, angajatorii pot opta să achiziţioneze produse şi servicii de la aceste structuri economice de tip protejat, cu condiţia să se îndrepte spre acele unităţi protejate care produc bunuri şi prestează servicii prin propria activitate a persoanelor cu dizabilităţi angajate.

În loc de concluzie, Legea nr. 145 din 22 iulie 2020 reprezintă o iniţiativă de succes a asociaţiilor neguvernamentale în domeniu, un model de bună cooperare (consensuală, bazată pe consultare şi participare) între iniţiativa socială privată şi parlamentari, de înţelegere la nivel guvernamental a importanţei promovării unei politici sociale active pentru creşterea ocupării persoanelor cu nevoi speciale. În spiritul Agendei 2030, munca decentă şi creşterea economică presupun o abordare incluzivă a ocupării persoanelor care prezintă „limitări funcţionale din naştere sau dobândite” în interacţiunea cu mediul socioeconomic,  în acest sens Legea nr. 145/ 2020 constituind un model de bună guvernare.