Crenvurştii, „bombe“ cu sare. Topul celor mai sănătoşi crenvurşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
crenvursti

Crenvurştii din comerţ sunt îmbuibaţi cu sare, reprezentând un adevărat pericol pentru sănătate, în special pentru sănătatea copiilor şi cea a bătrânilor. Aşa arată cel mai recent studiu făcut de InfoCons-Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, care a făcut un studiu pe etichetele a 11 produse care se găsesc la dispoziţia românilor în hipermarketuri.

Concret, în urma analizei, s-a descoperit că crenvurştii conţin aproape 50% din cantitatea zilnică de sare recomandată de specialişti, ceea ce favorizează apariţia bolilor cardiovasculare şi a bolilor circulatorii, dar şi a diabetului la copii, atrag atenţia specialiştii, care susţin că ar trebui acordată mai multă atenţie etichetelor. 

Potrivit studiului citat, 2.22 de grame de sare este cantitatea maximă identificată într-un singur produs, în urma analizelor de laborator, fiind echivalentul a 45% din cantitatea recomandată zilnic de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). De cealaltă parte, 1.34 de grame de sare la suta de grame a fost cea mai mică cantitate identificată într-un produs, arată InfoCons. 

Care sunt crenvuştii cu cea mai multă cantitate de sare

Spre exemplu, Reinert Matinel, crenvurşti de carne de porc, au foarte multă sare, potrivit studiului citat, urmaţi de crenvurştii Gustoso cu piept de pui şi slănină, care conţin 2.1 grame de sare la suta de grame. Pe locul trei în topul crenvurştilor care conţin multă sare se află produsul Cora crenvurşti din piept de pui. 

La polul opus, crenvurştii Perfect Poultry conţin 1.6 grame de sare la suta de grame de produs. „Ar trebui să acordăm mai multă atenţie etichetelor atunci când cumpărăm astfel de produse, pentru că trebuie să înţelegem că această cantitate de sare este la suta de grame. Astfel, pentru un copil, poate rezulta cantitatea de sare necesară pentru trei zile doar dacă consumă un singur crenvursti. Din păcate, am descoperit şi că aceste produse au o cantitate tot mai redusă de carne. În plus, trebuie să ne uităm şi la cantitatea de zahăr pe care o conţin aceste produse şi să înţelegem că prin cumul, în timp, se poate ajunge la boli cardiovasculare, obezitate şi alte patologii de acest gen”, a declarat, pentru „Adevărul”, Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons.

Asociaţia Pro Consumatori a realizat recent un top 10 al mărcilor de crenvurşti după conţinutul de carne:

1. Pikok/Polonia cu 93% carne din pulpă de porc şi fără aditivi;

2. Golfera/Italia cu 88% carne de pui şi 2 aditivi;

3. AIA/Italia cu88% carne de curcan şi pui, dar cu 5 aditivi;

4. Dulano/Germania cu 87% carne de porc şi 2 aditivi;

5. Aldis/România cu 87% carne (60% piept de pui şi 27% carne lucru pui) cu 3 aditivi;

6. Martinel/Reinert/România cu 85% carne de porc şi 3 aditivi;

7. Pikok/Polonia cu 85% carne (72% piept de pui şi 13% carne din pulpă de pui) şi 9 aditivi;

8. Perfect Poultry/Slovenia cu 82% carne de pui şi 5 aditivi;

9. Agil/România cu 80% piept de pui şi fără aditivi;

10. Zimbo/Ungaria cu 80% carne (60% carne de porc şi 20% carne de vită) şi 5 aditivi.

Citiţi şi:

Metoda chinezească de citire a caracterului unei persoane în funcţie de forma nasului

Cuvântul lunii august în Dexonline: muie. „Să înţelegem că următorul pas al poliţiei va fi interzicerea romanului Cireşarii?“

Obiceiuri zilnice care afectează creierul: care sunt principalii inamici ai memoriei

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite