Covidul şi tortura

Nu de mult am ascultat la un post de radio mărturia unei doctoriţe din Suedia care m-a cutremurat. Aflată în izolare, cu covidul pe cap, ea povestea în atenţia celor care minimalizează primejdia, despre cazul unui pacient pe care îl îngrijise şi care o marcase puternic.

Avea vreo patruzeci de ani (pacientul). Cu o sănătate solidă la internare, fără alte boli şi deci un pronostic bun. Doar că forma infecţiei la acest bărbat a evoluat brusc spre periculos. A stat teri săptămâni intubat şi după aceea a murit. La necropsie am văzut ce se întâmplase, relatează doctoriţa. Avea plămânii împietriţi. A murit sufocat. Asta face acest virus. Ca şi medicul suedez care ne-a spus povestea , toţi care am ascultat-o nu puteam să nu fim impresionaţi şi îngrijoraţi de semnificaţia acestui caz. Ca şi a altora despre care ştim sau nu.

Seara trecută pe un post de televiziune, un doctor, important oficial dintre cei responsabili cu gerarea pandemiei în ţara noastră o asculta siderat, ca şi noi cei de acasă, pe o doamnă/domnişoară, înalt responsabil al statului, care într-o intervenţie telefonică incoerentă încerca să explice un document scandalos trimis spitalelor despre tortura şi detenţia în spitalele Covid. Cu obligaţia de a-l afişa public spre atenţia impricinaţilor. Oficialul, în calitate de adjunct al avocatului poporului încerca să explice într-o limbă de lemn ininteligibilă că termenii figurează în legislaţia internaţională, iar dumneaei reprezintă chiar domeniul responsabil cu tortura (!!!). Intervenţia promptă şi inteligentă a moderatorului a făcut-o să recunoască până la urmă că preluarea tel-quel a terminologiei era forţată şi poate creea mare confuzie printre medici şi pacienţi. Şi că intenţia ar fi putut fi prezumată eventual , în spiritul drepturilor pacientului bine reglementate legislativ despre care oficialul şi-a amintit cu surprindere. Pe măsura ce se explica şi-şi justifica intenţiile doamna respectivă se afunda în inepţii şi aveam senzaţia că vorbeşte comitetul de partid Sănătatea de pe vremuri care dădea sarcini şi plan de muncă muncitorului sanitar. Obiectul sesizării e însă unul serios şi insidios. Pentru că birocraţii de la Avocatul Poporului deveniţi brusc zeloşi par a căuta nod în papură celor care s-au luptat şi se luptă cu o pandemie nemaiîntâlnită, sugerând rele practici (tortura! şi detenţia forţată) chipurile în apărarea drepturilor omului. De parcă toţi care până mai ieri erau numiţi cu mândrie cei din linia întâi, în război cu virusul periculos şi impredictibil, petrecând zi lumină la capul bolnavilor, chinuiţi în costumele de scafandri, ar fi avut alt scop decât apărarea dreptului la viaţă al semenilor lor. Şi al lor înşişi. În loc de mulţumiri primesc acum avertismente şi reclamaţii?! Ce ţară mai e şi asta?! Stupefiat şi dezamăgit medicul salvator din platou medita cu glas tare. Probabil că de acum încolo cei chemaţi să ne îngrijească vor fi mai circumspecţi şi vor prefera să lase fără tortura tratamentelor şi protecţiei bolnavii care cine ştie, inspiraţi de avocatul poporului îi vor putea da în judecată că nu i-au lăsat să moară. Atunci îi apăra starea de urgenţă presupunem, deşi acest cadru e ignorat de petentă. Acum e liber la propagandă...

Cât despre această instituţie de pus beţe în roate , mai ales când devine sâmbure de scandal şi dezordine, îmi vine în minte o replică a unui personaj din piesa Revizorul de Gogol. Să-i spuneţi împăratului că în gubernia Saratov trăieşte şi Bobcinski... Cu aceste vorbe i se adresa superiorului, funcţionarul de provincie chemat la raport.

Si eu care mă gândeam că invocata tortură s-ar fi referit la suferinţa bolnavilor de covid 19 , cu perspectiva unei morţi atât de urâte. Deşi, nici chiar în cazul lor cuvântul nu mi se pare potrivit.

P.S. Cert este că pentru un public cu discernământ limitat asemenea ieşiri slăbesc autoritatea statului responsabil cu prevenţia şi tratamentul epidemiei. Sau poate asta se doreşte. Străvechiul divide et impera.