În contextele grave care afectează sănătatea publică, precum pandemiile, avem nevoie de date ştiinţifice care să justifice şi să oblige aplicarea unor măsuri. Opiniile sunt bine primite însă ele pot fi emoţionale, de bună credinţă sau în unele cazuri tendenţioase, cu scop politic, manipulator şi alteori în defovoarea sănătăţii populaţiei, chiar din necunoaştere sau ignoranţă.

Educaţia în România este un subiect sensibil şi mult dezbătut în ultimii ani, domeniu în care avem părerologi cu miile. Dar nu asta contează. Da, sunt de acord cu nevoie de reformă, cu îmbunătăţirea infrastructurii, cu accesul la resurse educaţionale online etc. Într-un studiu publicat în aprilie am arătat că doar 66% dintre respendenţi au avut acces la „o formă de educaţie online”, nu la ce înseamnă educaţiei propriu zisă (unii dintre profesori de pildă trimiteau doar mesaje cu solicitări educaţionale prin WhatsApp - ceea ce nu e şcoală). Cifrele mele au fost apropiate de cele ale unui sondaj recunoscut de Ministerul Educaţiei: 67%. Însă la o întrebare ulterioară, 25,3% dintre elevi mi-au răspuns direct „şcoala lor este un dezastru la educaţia online”. În lumea largă, s-au publicat câteva studii obligatorii de lecturat şi de luat seamă.

Din fericire, repet, din fericire, doar o mică proporţie (<5%) din totalul cazurilor de COVID-19 raportate în Uniunea Europeană şi Marea Britanie se referă la copii cu vârsta de până la 18 ani. Slavă Domnului, copiii în majoritatea lor sunt încă feriţi de pandemie, iar în cazurile pozitive vorbim de simptome uşoare. Cu toate acestea privind raportările recente, în România, numărul copiilor infectaţi a crescut, am avut luna trecută inclusiv copii la terapie intensivă.

Un Raport al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor publicat în august sublinia că există dovezi contradictorii publicate cu privire la impactul închiderii/redeschiderii şcolii asupra nivelurilor de transmitere a virusului în comunitate, deşi datele observaţionale din multe ţări din UE sugerează că redeschiderea şcolilor nu a fost asociată cu creşteri ale transmiterii comunitare semnificative.

În Europa avem unele ţări care au emis restricţii generale mai puţin pentru închiderea şcolii, în ţări precum Franţa, Germania, Irlanda.

„Nu putem şi nu permitem ca viitorul copiilor şi tinerilor noştri să reprezinte o altă victimă a acestei boli. Copiii au nevoie de educaţie”, declara Micheál Martin, prim-ministrul irlandez.

Angela Merkel declara că un motiv pentru a menţine şcolile deschise reprezintă impactul social dramatic referindu-se la consecinţele asupra familiilor din perioada martie-aprilie: E greu pentru părinţi să poarte de grijă copiilor şi în acelaşi timp să lucreze.

Evident că suntem de acord cu ambele informaţii. Unii dintre noi strigă în gura mare că alte ţări au păstrat şcolile deschise însă fără să facă apel la contextul cultural, social şi la alte măsuri legislative suplimentare. De exemplu, Franţa a menţinut şcolile deschise dar a scăzut vârsta obligativităţii măştii de la 11 la 6 ani. O altă măsură a fost ca masa de prânz să fie servită în clasă, nu în cantină/restaurant. Ce-i drept, şcolile româneşti parcă nu prea au cantină.

În Germania, pe lângă aerisirea obligatorie la fiecare oră de curs şi în pauze, elevii mari poartă obligatoriu mască în timpul orelor. Dimensiunile claselor s-a micşorat, iar în pauze copiii din aceeaşi clasă stau împreună (ceea ce nu putem spune că întâmplă în România). Şi totuşi inclusiv în Germania (că doar nu sunt nemţii atât de absurzi), dacă rata de infecţie a unei regiuni creşte la mai mult de 50 de persoane la 100.000 de locuitori, şcolile trec la învăţarea mixtă sau de acasă.

În America, preşedintele Universităţii din California a emis o directivă încă din 31 iulie prin care toţi studenţii şi profesorii trebuie să fie vaccinaţi antigripal, cu excepţia celor care prezintă o adeverinţă medicală, o dizabilitate sau motive religioase excepţionale. Evident, decizia a fost atacată în instanţă. În acelaşi timp şcolile din Los Angeles au rămas închise până în ianuarie 2021. În San Diego o şcoală se închide pentru 2 săptămâni dacă are mai mult de 1 caz.

Deci ce vreau să spun, când tot facem apel în gura mare la experienţa de menţinere a şcolilor deschise în alte ţări să citim măsurile până la cap.

Avem însă şi riscul următor:

Copiii sunt mai predispuşi să aibă o infecţie uşoară sau asimptomatică, ceea ce înseamnă că infecţia poate dispărea fără să fie detectată sau fără să fie diagnosticată.

Când sunt simptomatici, copiii elimină virusul în cantităţi similare cu adulţii şi îi pot infecta pe cei din jurul lor, inclusiv pe adulţi.

Într-un prim studiu de largi dimensiuni care analizează impactul eliminării restricţiilor şi deschiderea şcolii, publicat în 22 octombrie în prestigioasa publicaţie The Lancet, s-a arătat că închiderea şcolilor ar putea reduce transmiterea virusului cu 15% în ziua 28 şi redeschiderea şcolilor ar putea creşte transmiterea virusului cu 24% în ziua 28, de la redeschiderea şcolilor. Studiul, condus de o echipă de 7 cercetători de la Universitatea din Edinburgh (UK) a analizat situaţia din 131 de ţări.

De ce România ar avea riscuri mai mari decât alte ţări?

UNICEF, într-o declaraţie publică din 3 noiembrie, susţinea că riscul pentru copii de a se infecta acasă este mai mare deoarece scoate copiii dintr-un mediu şcolar protectiv, în care interacţiunile lor pot fi controlate. Ce frumoasă este afirmaţia aceasta şi atenţie era făcută cu referire la contextul unei ţări din Africa. Am putea jura cu mâna pe inimă că afirmaţia este 100% valabilă în România? Că şcolile prin organizare, dotare şi funcţionalitate reprezintă un mediu 100% protectiv şi controlat comparat cu condiţiile de acasă?

Este şcoala din România un loc sigur şi controlat?

Harish Nair, profesorul de boli infecţioase pediatrice la Universitatea din Edinburgh ne oferă o explicaţie în alt sens. Diferenţele în numărul de infectări raportate în unele şcoli din unele ţări sunt explicate de diferenţele substanţiale în respectarea măsurilor de distanţare socială în interiorul şi în afara sălilor de clasă.

Sunt convins că unele recomandări sunt adoptate cu stricteţe de managementul şcolilor din România, aşa cum sunt respectate şi în ţările precum Germana şi Franţa care nu au închis şcolile. Recent mi-a arătat un administrator şcolar o sală plină cu materiale şi soluţii dezinfectante. Sunt convins că se face în unele şcoli aerisire periodică, că au fost trasate trasee diferite, că profesorii şi elevii se dezinfectează. Şi cu toate acestea şi în aceste şcoli avem număr ridicat de elevi şi profesori infectaţi. Dar mă îndoiesc că toţi elevii şi toţi profesorii din România au purtat mască în mod corect şi deci eficient, mă îndoiesc că toate şcolile noastre au infrastructura necesară de a folosi curţile în pauze în mod separat. 

Cultural vorbind, avem tendinţa de a încălca regulile, de a nu trata cu seriozitate recomandările autorităţilor sau normele şcolare. Observaţional vorbind, am constatat în majoritatea situaţilor din şcolile vizitate cum tinerii în pauze nu respectă distanţarea fizică şi nici nu poartă mască în mod corect (fie o ţin în mână, fie o poartă sub bărbie etc.).

În final, acelaşi studiu din Edinburgh raporta că eficienţă nu reprezintă o singură măsură (precum închiderea şcolilor) ci un pachet cuprinzător de restricţii, inclusiv interdicţii pentru evenimente publice, închiderea şcolilor, interzicerea adunărilor de 10 sau mai multe persoane, munca la domiciliu şi restricţiile de a părăsi domiciliul în unele condiţii. Toate aceste măsuri împreună au fost corelate cu cea mai mare scădere a numărul cazurilor infectate  (cu 52% în primele 4 săptămâni de la introducerea măsurilor). Şi încă ceva important:

Şcoala cuprinde şi profesorii nu doar elevi. Pe ei cine îi protejează?

Deschiderea şcolilor nu are legătura doar cu elevii, trebuie să se ţină seama şi de impactul pandemiei asupra profesorilor şi a întregului personal dintr-o şcoală. Deja în ţară creşte numărul profesorilor şi elevilor infectaţi. De exemplu, în Sibiu la 6 noiembrie erau 54 de elevi şi 71 de profesori împreună cu personal nedidactic. În izolare sau carantină se află 730 persoane: 637 elevi, 93 de angajaţi. Că numărul elevilor infectaţi este scăzut înţelegem, dar profesorii au un risc mai mare de a fi infectaţi, de a primi şi transmite virusul şi sănătatea lor să fie afectată. Neatractivitatea meseriei de profesor a făcut să avem încă multe cadre de o anumită vârstă înaintată şi de bună seamă cadre didactice cu diferite boli cronice.

România, conform unor raportări, are circa 172.600 de cadre didactice, dintre care mai mult de 15.400 au peste 60 de ani, categoria vulnerabilă la COVID-19.

Mai mult, 26% dintre profesorii din România au vârsta de 50 de ani, 9% dintre directorii gimnaziilor din România au 60 de ani şi peste 60 de ani. În schimb, în Europa doar 1% dintre profesori au peste 65 de ani.

În final, între un elev care merge la şcoală şi se expune unui risc de infectare, un elev testat pozitiv cu SARS-CoV-2 şi un copil care rămâne câteva săptămâni acasă, ce ar prefera părinţii?