COVID-19 cotropeşte România. Medicul Emilian Popovici: În jurul datei de 23 august, am putea avea 800 de noi infecţii pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Emilian Popovici susţine că s-ar putea ajunge şi la 500 de pacienţi internaţi la ATI
Medicul Emilian Popovici susţine că s-ar putea ajunge şi la 500 de pacienţi internaţi la ATI

Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie reia avertismentul că, în lipsa respectării regulilor sanitare, numărul cazurilor de nou coronavirus va continua să crească.

“Vorbim de lucruri logice până la urmă. Vorbim de un raport între măsurile care s-au relaxat şi felul în care populaţia a înţeles să respecte sau să nu respecte aceste măsuri, aşa relaxate cum sunt. În momentul în care oamenii nu respectă măsurile, nu se poate întâmpla decât un singur lucru, mai ales pe fondul relaxării, anume creşterea numărului de cazuri. Practic, de la începutul lunii iunie, am ajuns la un număr bazal de reproducere de peste 1. Reamintesc că numărul bazal peste 1 înseamnă o creştere a epidemiei”, a declarat medicul Emilian Popovici, luni dimineaţa, la Europa FM.

“Dacă mergem după scenariul de 1.1, făcut de dl Valentin Pârvu şi ne gândim că acest număr bazal se va menţine, practic, în jurul datei de 23 august vom avea în jur de 800 de infecţii noi pe zi, ceea ce va însemna o corespondenţă în Terapia Intensivă de peste 500 de cazuri. Aceasta este o situaţie pe care sistemul ar trebui să o poată gestiona. Dar, ne putem pune întrebarea, dacă această situaţie va persista, ce se va întâmpla în septembrie? Chiar dacă se menţine un număr bazal de reproducere, să zicem, relativ stabil, în timp numărul de cazuri în ATI va creşte. Lucrurile trebuie reglate după aceste cifre, care nu pot greşi semnificativ, pentru că, până acum, proiecţiile au fost corecte”, a adăugat specialistul.

“Dacă acest număr bazal de referinţă ar creşte la 1.2, într-o perspectivă de câteva săptămâni din momentul în care s-ar produce această creştere, s-ar putea ajunge la cifre mult mai mari, în sensul că s-ar putea ajunge la 2.000 de cazuri noi pe zi, ceea ce a însemna o corespodenţă de 1.400 de cazuri în Terapie Intensivă”, atrage atenţia Emilian Popovici. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite