ANALIZA Coplata e inutilă: bani prea puţini, internările sunt la fel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Introdusă cu surle şi trâmbiţe în aprilie 2013, coplata nu are nici pe departe efectul scontat de autorităţi. Numărul pacienţilor care se internează în spitale este acelaşi, iar sumele de bani care se strâng de la aceştia sunt nesemnificative. În concluzie, managerii unităţilor sanitare spun că ar fi mai bine ca bolnavii să nu achite aceşti bani la externare.

„Nu de alta, dar bătaia de cap este mai mare decât suma de cinci sau zece lei pe care o plăteşte bolnavul din propriu buzunar”, spun doctorii. Deşi introducerea coplăţii era obligatorie, fiind parte din acordul semnat de statul român cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), începând din 2015 s-ar putea renunţa la acest mecanism. 

Autorităţile nu au luat încă o hotărâre în acest sens, dar mai marii de la Sănătate se gândesc la ideea să redirecţioneze banii strânşi din coplată către medici, ca stimulente financiare. 

„La noi e o sumă infimă, ea nu acoperă niciun fel de nevoi. Probabil că există spitale mici unde se colectează mai mult, dar în spitalele de urgenţă, cel puţin în momentul de faţă, internarea se face în cazuri de-o gravitate extremă, situaţii în care nu percepi coplată”, a explicat, pentru „Adevărul”, profesorul Doina Dimulescu, managerul Spitalului de Urgenţă Elias din Capitală. 

Persoane exceptate de coplată 

Cardiologul susţine că majoritatea pacienţilor care ajung la camera de gardă sau chiar la internare fac parte din categoriile scutite de coplată - copii, tineri care provin din sistemul social, persoane cu handicap, bolnavi cronici, gravide şi lăuze. 

„Încă de la bun început s-a ştiut că mecanismul nu va aduce bani la bugetul spitalului. E mai mare chinul să îi tai chitanţă pacientului şi să aduni acei bani decât să fie un beneficiu real pentru spital. Coplata nu poate constitui o resursă de luat în calcul pentru acoperirea nevoilor unui spital. În momentul de faţă, acele cazuri pe care noi nu le mai internăm le rezolvăm pe spitalizare de zi”, a subliniat managerul Spitalului Elias. 

10.000 de lei în 11 luni la Spitalul Pantelimon 

La un alt spital de urgenţe din Capitală, Spitalul Pantelimon, s-au strâns, în primele 11 luni din an, puţin peste 10.000 de lei. Toţi aceşti bani merg în fondul de dezvoltare al unităţii medicale. Cu toate acestea, reprezentanţii Spitalului Pantelimon spun că suma este mică. La fel ca la Spitalul Elias, mulţi dintre pacienţi sunt scutiţi de coplata la externare. O problemă, spune şi Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), e faptul că bolnavii părăsesc spitalul fără a plăti. 

„Asistentele şefe, când fac externarea, ajung să plătească din propriul buzunar. Ca să recuperezi banii de la pacient, trebuie să îi faci notificare, apoi să îl cauţi la adresa din buletin. E complicat. Prin urmare, cadrele medicale preferă să plătească ele. Oricum, coplata e simbolică, ea nu este rentabilă deloc. Dimpotrivă, este o birocratizare excesivă”, a declarat Vasile Barbu. 

Soarta coplăţii ar putea fi discutată anul acesta. Totuşi, Colegiul Medicilor din România (CMR) a fost contactat pentru a i se face o propunere: banii strânşi din coplată să meargă direct în buzunarul doctorilor. Şeful medicilor, profesorul Vasile Astărăstoae, nu s-a pronunţat încă asupra proiectului. 

„Într-adevăr, a existat o discuţie în care ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a propus ca banii respectvi să fie pentru medici şi nu pentru spital. Nu am spus nici da nici nu cu privire la această propunere, asta pentru că nu s-a mai discutat despre coplată. Cert e că mecanismul este ineficient,  dovadă sumele care au fost colectate, care în fiecare an nu au depăşit 40% faţă de cât a fost estimat. Coplata se face la externare, nu poţi obliga pacientul să achite, iar pentru 10-15 lei să te întorci împotriva pacientului înseamnă procese de lungă durată, care nu merită”, a explicat medicul, adăugând că o propunere înaintată de CMR a fost introducerea practicii private în spitalele de stat. 

„Medicii ar putea să atragă servicii”

Nici Adrian Gheorghe, cercetător în economia sănătăţii la London School of Hygiene & Tropical Medicine, nu crede că a da banii proveniţi din coplată medicilor este o măsură de bun augur. 

„Unul dintre principalele obiective ale implementării coplăţii este reducerea cererii de servicii medicale nejustificate din partea pacienţilor. Folosirea coplăţii drept stimulent pentru medici anulează acest principiu. Medicii ar putea să atragă servicii, de exemplu internări, pentru a-şi suplimenta renumeraţia”, a declarat specialistul.

Pe de altă parte, acesta consideră că pacientul român nu poate fi obligat să achite coplată înainte, aşa cum se întâmplă în Elveţia. „Contează şi cine continuă să vină sau să nu mai vină la spital în urma aplicării coplăţii. O măsură precum coplata are un caracter distributiv pervers, în sensul că îi loveşte mai puternic pe cei săraci şi cu nevoi medicale reale. S-ar putea observa o scădere în utilizare, însă efectul va masca faptul că cei care au cu adevărat nevoie nu s-ar mai prezenta deloc, ceea ce va creşte povara bolii la nivel naţional. În plus, nu este dezirabil ca stabilirea coplăţii să se facă din pix, spre exemplu”, a conchis Adrian Gheorghe.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite