Copiii şi tinerii cu dizabilităţi fizice, ajutaţi să aibă acces la servicii medicale, educaţie şi locuri de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 900 de copii şi tineri cu dizabilităţi fizice, psihice şi sociale au fost ajutaţi să aibă acces la educaţie şi locuri de muncă, dar şi la servicii de recuperare în cadrul unui proiect desfăşurat de World Vision Romania în perioada 2010 - 2013.

Mai exact, copiii cu vârste între 0 - 16 ani au beneficiat de servicii de intervenţie timpurie şi recuperare fizică şi psihică, în timp ce tinerii cu vârste cuprinse între 16 - 20 ani au fost consiliaţi vocaţional în vederea integrării lor pe piaţa muncii, informează un comunicat de presă al organizaţiei.

Totodată, cei cu vârste cuprinse între 18 - 23 de ani au luat parte la diverse cursuri pentru a-şi putea găsi un loc de muncă. În plus, ei au beneficiat de asistenţă pentru a învăţa să redacteze un CV, au participat la întâlniri cu angajatori care, la rândul lor, au fost ajutaţi să înţeleagă problemele cu care se confruntă tinerii cu dizabilităţi.

La nivel naţional, proiectul a vizat copiii şi tinerii cu dizabilităţi fizice, psihice şi sociale, copii şi tineri care suferă de boli ce le afectează viaţa socială şi profesională (HIV, SIDA, cancer), tineri care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, persoane de etnie romă, victime ale traficului de persoane şi ale violenţei domestice.

Potrivit organizaţiei, activităţile de recuperare s-au desfăşurat în nouă centre multifuncţionale fixe, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, în judeţele Cluj-Napoca, Craiova, Vâlcea, Constanţa şi Bucureşti - sectorul 5.

La încheierea proiectului, serviciile socio-educaţionale ale centrului multifuncţional au fost transferate partenerilor, autorităţi locale din cadrul proiectului, iar cele de recuperare fizică şi psihică vor continua să fie oferite în unităţile de economie socială create prin proiect în cadrul fundaţiei în următoarele localităţi: Cluj-Napoca, Râmnicu-Vâlcea, Craiova şi Medgidia.

Proiectul „Centru multifuncţional, o şansă pentru viitorul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi fizice, psihice şi sociale din regiunile Nord-Vest, Sud-Est şi Sud-Vest Oltenia” a fost cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi s-a ridicat la valoarea de aproximativ 13,5 milioane de lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite