Copiii şi corupţia

O zi pe stadion. FOTO: Pro Sport Magazin

Unele fotografii de arhivă comprimă în puţinii lor pixeli decenii de istorie. Priviţi cei doi copii din această imagine a anilor ‘90. La stânga e copilul unui boss de partid şi de stat. Poartă hanorac şmecher şi geacă de piele. Se îndreaptă, împreună cu tatăl său, spre lojele stadionului Ghencea. La dreapta e copilul românului obişnuit, îmbrăcat în fâş de la ajutoare, pulover de la second hand şi fes de la turci.

E o fotografie publicată într-o veche revistă de sport, „Pro Sport Magazin“. În explicaţia foto se arată: „Viorel Hrebenciuc, secretarul general al Guvernului Văcăroiu, împreună cu fiul său sunt nelipsiţi de la meciurile din Ghencea“. 

Această lehamite: cum să iubeşti România când de zeci de ani România înseamnă turma acestor guzgani în grad de cavaler, tolăniţi în mari loje, înconjuraţi de familiile lor? Te uiţi înapoi la o poza ca asta şi vezi startul fals de la care am pornit în 1990. 

Douăzeci şi ceva de ani mai târziu, Viorel Hrebenciuc împreună cu fiul său sunt arestaţi pentru trafic de influenţă în dosarul retrocedărilor ilegale. Nimic mai trist decât să mergi în dubă alături de fiul tău, după ce i-ai transmis genetic calitatea de învinuit. 

Pentru că, da, cele mai solide grupuri infracţionale se organizează în sufragerie. În familie se învaţă lăcomia, grandomania şi plăcerea mistică a pungăşiei. Corupţia nu e o fiară care te muşcă de faţă într-o zi. Ea se aşterne straturi-straturi în gândurile fiecăruia de la cele mai mici vârste. Corupţia e liniştitoare ca un lapte cald dimineaţa. Într-o lume coruptă nu e niciodată sfârşitul lumii. Întotdeauna se mai poate face ceva. Iar copiii iubesc gândul ăsta.

Ar fi greşit să credem că asta se întâmplă numai în înalta societate a hoţilor prinşi de vardişti. Nu. În casele noastre se ridică în fiecare zi noi citadele de corupţie. Cei care erau copii pe când Văcăroiu era prim ministru, Hrebenciuc - secretar general şi Ţiţi Dumitriu antrenor în Ghencea, ei bine, acei copii au făcut copii şi nu mai ţin cont de nicio regulă. La fiecare secundă, undeva în România, un cetăţean rosteşte aceste cuvinte: „Orice părinte vrea ce-i mai bun pentru copilul lui, nu?“. Rezultă milioane de proptele: la şcoală, la antrenament, la meditaţii, la medic. Dictatura copiilor supravieţuieşte prin şpagă. Atenţii peste atenţii pentru reuşita micuţului într-o ţară eşuată.  

Azi e ziua copilului şi mai mult decât în alte zile, copiii tranziţiei îşi amintesc că ei n-au avut geci de piele când erau mici, dar fiii şi fiicele lor trebuie să aibă totul, să izbândească în toate, să aibă un viitor. Părinţi români, piua şi scuturaţi-vă puţin gândurile! Nu vă mai educaţi copiii în spiritul şpăgii. E şpagă din dragoste şi din preaplin al inimii, dar puteţi să îi iubiţi şi fără acest lapte cald care îi mutilează.