Controlul la CNAS privind funcţionarea sistemului cardului de sănătate va avea loc săptămâna viitoare

Controlul la CNAS privind funcţionarea sistemului cardului de sănătate va avea loc săptămâna viitoare

Sistemul cardului de sănătate va fi verificat FOTO Mediafax

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că săptămâna aceasta sau la începutul săptămânii viitoare vor începe verificările la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) privind funcţionarea sistemului cardului de sănătate.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Controlul se va desfăşura, probabil va începe săptămâna aceasta sau la începutul săptămânii viitoare. Este un control al Corpului de control al primului-ministru, la care sigur participă şi reprezentanţi de la Ministerul Sănătăţii. Noi am înştiinţat Corpul de control al primului-ministru care vor fi reprezentanţii de la Ministerul Sănătăţii. Cu siguranţă va avea loc cât de curând”, a spus Vlad Voiculescu.

Guvernul a anunţat în 24 noiembrie că va fi  făcut un control la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind funcţionarea sistemului cardului de sănătate, care vizează perioada din ianuarie 2016 până în prezent.

Controlul va fi făcută, din dispoziţia premierului Dacian Cioloş, de o echipă mixtă, formată din reprezentanţi ai Corpului de control al primului-ministru şi reprezentanţi ai Corpului de control al ministrului Sănătăţii.

Sistemul informatic al cardului naţional de sănătate a fost nefuncţional în repetate rânduri, pentru perioade care au ajuns şi până la 72 de ore, din cauza unor probleme tehnice de comunicaţie între unele componente ale sistemului. În perioada în care sistemul a fost nefuncţional, serviciile medicale şi farmaceutice au funcţionat în regim off-line.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările