Control al Ministerului Sănătăţii la Spitalul de Neuropsihiatrie Plătăreşti. Ce amenzi au fost aplicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meniul compus din resturi de mâncare la Clinica de neuropsihiatrie Plătăreşti
Meniul compus din resturi de mâncare la Clinica de neuropsihiatrie Plătăreşti

Ministerul Sănătăţii a efectuat un control la Clinica de Neuropsihiatrie de la Plătăreşti, judeţul Călaraşi, după ce în mass media au apărut imagini cu mâncarea servită pacienţilor, compusă în principal din resturi alimentare.

„Urmare a imaginilor difuzate în spaţiul public, la solicitarea echipei de conducere a Ministerului Sănătăţii, inspectorii sanitari din cadrul DSP Călăraşi au efectuat un control la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Plătăreşti, jud. Călăraşi, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi.

Inspectorii sanitari au constatat nereguli privind asigurarea în Centru a condiţiilor igienico-sanitare, dar şi a alimentaţiei. De asemenea, spaţiile de cazare ale beneficiarilor, precum şi sălile ocupaţionale sunt supraaglomerate, iar cadrele medicale nu colectează corect şi nu etichetează recipientele pentru deşeurile medicale periculoase, rezultate din activitatea medicală.

Meniul este prezentat zilnic la distribuirea alimentelor fără a exista un meniu săptămânal avizat de  cadrele medicale de specialitate. Au fost verificate meniurile distribuite în perioada 03-10.01.2020 şi s-a constatat că felurile de mâncare au combinaţii necorespunzătoare hiperglucidice, nu există salate la mesele principale şi se asigură foarte puţine fructe, cantitatea de proteină animală este insuficientă, majoritatea felurilor de mâncare fiind compuse din legume. Aprovizionarea cu apă se realizează dintr-o sursă proprie pentru care nu există încheiat un contract de monitorizare a calităţii apei distribuită.

Faţă de cele prezentate, inspectorii sanitari au sancţionat angajaţii Centrului cu amenzi în valoare de 7.600 lei, conform HG 857/2011 şi au stabilit un plan de măsuri care trebuie urmat de îndată. Astăzi, o echipă a inspectorilor de la DSP va continua controlul şi va verifica o serie de documente care se află la DGASPC Călăraşi. Concluziile finale ale acţiunii de control se vor comunica ulterior şi se vor stabili dacă se mai impun şi alte măsuri suplimentare”, se arată într-un comunicat de presă remis luni.

Val de nereguli descoperite la această clinică

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Călăraşi, Marinela Voievozeanu, a declarat, la Realitatea Plus, că este vorba într-adevăr despre resturi alimentare, însă, spune ea, în cazul bolnavilor de acest tip "mâncarea trebuie să fie pasată". Este evident că aceste farfurii ajung pe mesele acestor oameni şi că ei nu au niciun cuvânt de spus cu privire la meniu şi la hrana pe care o primesc. (...) Aceşti oameni sunt fiinţe umane - imaginile arată încălcarea drepturilor. Vorbim de tratamente rele, inumane, degradante”, a spus Georgiana Pascu la Digi24.

Georgiana Pascu, de la Centrul de Resurse Juridice, spune, însă, că trebuie respectate nişte standarde minime ale Ministerului Sănătăţii privind hrana bolnavilor cu afecţiuni psihice, dar că, în cazul de la Plătăreşti, aceste standarde nu sunt respectate.

„O cerinţă minimă a unui centru rezidenţial este de a promova un stil de viaţă sănătos şi ni se dă drept exemplu a nu mânca excesiv pâine. Nu am văzut ca mâncarea să fie pasată sau mixată. ”, a spus Georgiana Pascu. 17 lei costă meniul zilnic al unui pacient din centrul de la Plătăreşti. Potrivit Georgianei Pascu, bolnavii din astfel de centre mor deseori înecaţi cu propria mâncare şi au problem cu înghiţirea pentru că nu sunt niciodată duşi la dentist, dar şi din cauza tratamentului.

La Centrul de la Plătăreşti, pacienţii primesc hrana printr-un serviciu de catering, cu care DGASPC Călăraşi colaborează. Firma asigură astfel de servicii şi pentru alte instituţii similare, oferind hrană pentru 800 de persoane.

Aproximativ 200 de persoane sunt internate la centrul din judeţul Călăraşi şi ar trebui să beneficieze de condiţii decente de viaţă şi asistenţă medicală. Atât Direcţia de Asistenţă Socială din Călăraşi, cât şi Consiliul Judeţean Călăraşi fac, totuşi, anchete interne, în urma imaginilor postate pe Facebook.

Autorităţile au demarat şi o anchetă penală

Şi poliţiştii au intrat pe fir la Plătăreşti. "Având în vedere informaţiile apărute în mediul online cu privire la aspectele constatate la Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Plătăreşti, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi a dispus efectuarea de verificări.

O echipă mixtă, formată din poliţişti de investigare a criminalităţii economice şi specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi fac verificări în acest moment", a explicat Bianca Ghiveci, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.

Surse juridicare au precizat că verificările vizează modul de achiziţie a alimentelor, contractele încheiate, dar şi ce primesc pacienţii, efectiv, drept hrană. "Nu putem vorbi deocamdată despre comiterea vreunei infracţiuni, verificăm să stabilim dacă există nereguli, să vedem cum stau lucrurile. Există şi posibilitatea ca totul să fie făcut legal. Nu excludem însă nici varianta de rele tratamente aplicate pacienţilor, avem în verdere orice aspect", au precizat surse judiciare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite