Contra-anti-melancolii

Ca redactor-şef, dar şi ca om al Cetăţii, am urmărit cu atenţie dialogul la distanţă Dinu Patriciu – Andrei Pleşu, purtat în zona de opinii a ziarului „Adevărul“.

Am remarcat pasiunea pusă de cei doi în a livra cititorilor argumente cât mai convingătoare. O primă constatare: la capitolul pasiune a dominat Dinu Patriciu, la argumente a fost imbatabil Andrei Pleşu.

Am auzit mai multe voci, aproape impacientate: ce se întâmplă acolo, la voi, se ceartă editorialiştii între ei?! Mai să mă înduioşeze grija unor confraţi faţă de liniştea care ar trebui să domine paginile ziarului „Adevărul"... Alţii, pe la televiziunile gălăgioase, au jubilat: se ceartă Pleşu cu Patriciu!

Şi au livrat citate când dintr-unul, când dintr-altul.

Regret că trebuie să-i dezamăgesc şi pe cei îngrijoraţi, şi pe entuziaşti: o dispută de idei nu este totuna cu o ceartă. Diversitatea de idei nu este o slăbiciune, ci o calitate a unui ziar. Unanimitatea părerilor e calea cea mai sigură spre moartea presei. Din păcate, în redacţiile din România avem prea puţină diversitate şi prea multă isterie. Prea puţine dileme şi prea multe certitudini.

„Adevărul" are şansa de a se prezenta în faţa cititorilor nu doar cu subiecte dintre cele mai diverse, ci şi cu opinii dintre cele mai variate. De aceea, şi celor ce aplaudă sau incriminează ultimele două texte ale lui Patriciu, „Turma şi iertarea" şi „Anti-melancolii" („i-a tras-o lui Liiceanu!"), şi celor ce aplaudă sau incriminează ultimul articol al lui Pleşu, „Melancolii" („i-a tras-o lui Patriciu!"), le transmit un mesaj: ca redactor-şef, sunt bucuros că „Adevărul" a găzduit cele trei texte!

Mi-ar fi fost ciudă să le fi citit în alte ziare.

În aceeaşi logică, am publicat fără obiecţii articolul tăios al lui Ion Cristoiu la adresa lui Cornel Nistorescu, pe cel în care Nicolae Manolescu îl acuza pe Ion Cristoiu de a fi „redescoperit legenda romantică a lui Zelea Codreanu", dar şi textele acide ale lui Petre Barbu la adresa lui Andrei Pleşu ori a subsemnatului. Libertatea de expresie îşi dă adevăratele examene în faţa textelor incomode sau neprietenoase, nu a celor neutre sau elogioase!

Mai mult decât atât: aş fi publicat şi reacţia lui Gabriel Liiceanu (la textul lui Dinu Patriciu), şi pe cea a lui Cornel Nistorescu (la provocarea lui Ion Cristoiu), dacă aş fi primit vreun text în acest sens. Slavă Domnului, cei doi ar fi avut şi motive, şi argumente să răspundă! Îi aştept în continuare, acum şi cu altă ocazie.

„Adevărul" este şi va rămâne un ziar deschis, o tribună a dezbaterii de idei. Nu va găzdui însă texte rasiale, xenofobe, isterice sau vulgare, după cum va încerca să se ţină departe de ură şi de populism. Cu alte cuvinte, are ambiţia de a fi un ziar corect şi responsabil. Dacă doriţi producţii gen „România Mare", veţi fi dezamăgiţi: nu le veţi găsi aici.

Noi nu judecăm oamenii după opţiunea lor politică, aşa cum nu-i tratăm în funcţie de religie, naţionalitate sau etnie. Pe toţi îi cântărim doar după faptele lor.

În acest cadru, a fi pro-Băsescu nu este nici calitate, nici defect. La fel, a fi anti-Băsescu nu este nici calitate, nici defect. Raţionamentul e valabil şi pentru cei care, în astfel de segregări politice, aleg neutralitatea.

Iată de ce Gabriel Liiceanu nu este mai puţin scriitor sau filosof dacă îl susţine pe Băsescu, după cum Dinu Patriciu nu decade din statutul de arhitect sau de om de afaceri dacă îl combate pe Băsescu. Ar fi de-a dreptul absurd ca toţi, în ţara asta, să gândim la fel.

Cele care trebuie să ne unească sunt argumentele profesionale, civice, morale. Este ceea ce Andrei Pleşu a înţeles înaintea multora dintre noi. Nu e deloc ruşinos, ba chiar e onorant să învăţăm de la un înţelept al naţiei, indiferent cum ne cheamă, unde am studiat sau câţi bani avem în cont.