Pentru toţi deontologii multiculturalismului de faţadă şi indiferenţii, specific că nu sunt împotriva construirii unei moschei în Bucureşti. Dar nu construită de turci ori alţii şi nu într-o zonă centrală.

Din conferinţa comună a celor doi preşedinţi, Recep Tayyip Erdoğan şi plimbăreţul nostru preşedinte mi-a fost clar de ce a avut loc această vizită în Turcia. Pentru a oficializa construcţia acestei moschei. Preşedintele turc nici nu s-a obosit să mai vină la Bucureşti, ci l-a invitat pe omologul său în Turcia. Simple declaraţii au anunţat ceea ce preşedintele turc a stabilit, iar ceilalţi - din varii motive - au acceptat fără obiecţii:

A fost oferit un teren în Bucureşti Muftiatului Cultului Musulman din România pentru construirea unei moschei. Muftiatul se ocupă de obţinerea autorizaţiilor necesare. Turcia este gata să acorde tot sprijinul pe care îl poate acorda acestui proiect.”

Nimic nu mai surprinde. Nimic nu mai are sens. Să fi aşteptat o minimă reacţie a preşedintelui nostru zâmbăreţ când a auzit această declaraţia a omologului său: „la rândul nostru şi noi am stabilit câteva terenuri în Istanbul unde vor putea fi construite o capelă şi un loc de cazare pentru pelerinii români”. Să nu fi observat ironia, dispreţul sau indiferenţa preşedintelui turc nu mai deranjează, dar Klaus Iohannis nu a fost acolo în nume personal, ci ca reprezentant al tuturor românilor. 

Orice şcolar de gimnaziu şi-ar da seama că această înţelegere este inegală şi dispreţuitoare pentru statul român. O moschee într-o zonă importantă a Bucureştiului în schimbul construcţiei unei Capele şi a unul loc de primire a musafirilor la Istanbul, probabil într-o zonă mărginaşă. Pentru cei care nu ştiu exact, capela este o biserică mică, izolată, fără parohie. De regulă, într-un cimitir.

Chiar dacă nu îl putem bănui pe Klaus Iohannis de cunoaşterea istoriei naţionale, m-aş fi aşteptat ca ai săi consilieri să-i fi explicat de ce românii, în lunga lor istorie, cât au fost vasali Imperiului Otoman, nu s-au bucurat de o moschee în toată Muntenia, nu doar în Bucureşti. De ce Sultanii nu au simţit nevoia de a avea o moschee şi la Bucureşti? Şi de ce R.T. Erdoğan simte nevoia de a avea una.

Cei cărora nu le pasă, care folosesc multiculturalismul, dialogul doar în interes personal se ocupă cu subiecte care antagonizează masele. Indiferent de ce crede marea masă a societăţii româneşti, cei care sunt temporar în funcţii de decizie, sfidând interesul naţional, cât şi echilibrul între minorităţile naţionale îşi demarează proiectele în voie.

De ce nu o moschee turcească?

Pentru toţi cei care doresc să afle câte ceva despre Islam, despre folosirea Islamului de către politicieni, despre cât de profitabilă poate deveni religia islamică când este coordonată de politicieni pricepuţi ar trebui să ştie că musulmanii între ei sunt împărţiţi şi că mai degrabă s-ar înţelege cu ortodocşii sau catolicii decât între ei. Astfel, o moschee a turcilor va fi doar a turcilor. Şi nu a tuturor turcilor. Un iranian sau un arab nu va veni la o moschee a turcului, precum un turc va refuza să meargă la un loc de rugăciune al unui arab.

Statul român, în ignoranţa sa, sau poate că nu, deschide o cutie a Pandorei în ceea ce priveşte comunităţile arabe. Sunt absolut convins, deja există demersuri, că Arabia Saudită, Iranul sau alte state potente financiar din Orientul Apropiat vor dori să deschidă la rândul lor câte o Moschee la Bucureşti. România poate ajunge un fel de Bosnia Herţegovina, Albania sau Kosovo unde statele musulmane se întrec în construcţia de moschei, chit că multe sunt nefrecventabile din cauza numărului foarte mare.

În fond, construcţia acestei moschei se va face pentru cetăţenii străini. După cum toţi ştim, comunitatea musulmană românească trăieşte în Dobrogea, o mică parte dintre aceştia fiind în Bucureşti. De ce statul român trebuie să se preocupe de construcţia unei clădiri doar fiindcă aşa vrea preşedintele turc? De ce să intrăm în aria de influenţă turcă alături de state precum Albania, Kosovo, Bosnia sau Macedonia?

După modelul construcţiei moscheei Carol I din Constanţa, cred că statul român, dacă ar considera oportun, ar putea construi o Moschee pentru comunitatea islamică din România. În felul acesta ar dispărea implicaţia externă, orgoliile imperialiste, dominatoare, cât şi faptul că s-ar crea un canal de comunicare care ar putea aduna în acelaşi loc atât sunniţii, cât şi şiiţii, cu tot cu diferitele lor şcoli de gândire. Toţi ar avea doar un loc de rugăciune. Şi nu mai mult.