Constanta: Muftiul, prieten al credincioşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iusuf Murat conduce cea mai numeroasă comunitate etnică din Dobrogea şi vrea ca membrii să îl accepte cu principiile sale.

Pe 15 septembrie 2005 devenea cel mai tânăr muftiu din istoria comunităţii musulmane din România, fiind ales de Consiliul Sinodal cu 19 voturi din totalul de 25. S-a simţit încrezător că se va afla în fruntea unei minorităţi, dar în acelaşi timp în mijlocul şi aproape de problemele oamenilor.

Cu timpul însă s-a convins că este pus la mare încercare. „Mă simt tânăr, dar experienţa ultimilor ani m-a făcut să învăţ mult“, se destăinuie muftiul Iusuf Murat. A considerat că este necesar să acorde atenţie simbolurilor care îi reprezintă neamul şi a început prin repararea lăcaşurilor de cult şi construirea de minarete.

„Simbolul religiei noastre îl dă acea arhitectură a turnului de la moschee, pentru că noi existăm ca etnie pe aceste meleaguri din secolul XII“, istoriseşte liderul religios.

Apropierea de tineri

A călătorit în multe ţări şi a putut să constate că libertatea de care se bucură comunitatea musulmană română este rar întâlnită. „Suntem una dintre cele mai avantajate etnii nu doar din Balcani, ci din Europa pentru că ne putem practica religia, obiceiurile şi tradiţiile culturale, iar datoria noastră este să respectăm legile acestei ţări“, este de părere muftiul.

Chiar dacă sunt minoritari, turco-tătarii au aceleaşi probleme sociale pe care le au şi românii şi vin să ceară ajutor de la conducătorul lor spiritual. Iusuf Murat ascultă ideile tinerilor şi ia seamă la poveţele celor înaintaţi în vârstă.

„Avem o relaţie de prietenie. Nu sunt doar muftiu. Majoritatea mi-au fost elevi şi vreau să îi ajut să treacă peste obstacolele vieţii şi să-i îndrum să pună în practică valoarile religioase şi tradiţionale“.

Un altfel de lider

Se loveşte însă şi de greutăţi, totul pleacă de la principii diferite şi concepţii personale pe care alţii nu le acceptă. Ştie că nu va sta o veşnicie în fruntea comunităţii musulmane, dar vrea să arate că poţi avea păreri moderniste şi în acelaşi timp să conservi şi tradiţia.

„Din nefericire există şi oameni care nu-şi doresc bunul mers al comunităţii. Criticându-l pe muftiu sau pe imam se denigrează imaginea, dar îi respect şi pe aceştia pentru că aşa am fost învăţat chiar dacă unele lucruri contravin ideilor mele“, mărturiseşte muftiul.

Este o chestiune care nu-i dă pace şi crede că totul a plecat de la dorinţa de a studia şi de a cerceta şi celelalte religii pentru că nu a vrut să stea ca într-un glob de sticlă, neştiutor la alte culte.

Îl admiră mult pe Mircea Eliade şi scrierile lui i-au dat curajul să îşi susţină masteratul la o facultate de Teologie creştin-ortodoxă. Deschiderea sa spre cunoaştere şi comportamentul ieşit din tipar i-au întărit convingerile, dar i-au adus dezaprobările unor membri ai comunităţii.

Citiţi mai multe în Adevărul de seară de astăzi

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite