Consiliul Naţional pentru Siguranţa Pacientului pledează pentru elaborarea unui pachet legislativ cu „reguli clare” în domeniu

Consiliul Naţional pentru Siguranţa Pacientului pledează pentru elaborarea unui pachet legislativ cu „reguli clare” în domeniu

Consiliul Naţional pentru Siguranţa Pacientului  solicită unităţilor medicale, dar şi autorităţilor de resort să identifice cu exactitate care sunt şi cum pot fi acoperite necesităţile Foto: shutterstock

Consiliul Naţional pentru Siguranţa Pacientului pledează pentru realizarea unui pachet legislativ care să cuprindă „reguli clare, aplicabile”, şi care să le garanteze pecienţilor accesul la cele mai rapide şi bune soluţii, în contextul actual.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Consiliul Naţional pentru Siguranţa Pacientului pledează pentru stabilirea de politici şi implementarea de proceduri, protocoale şi ghiduri care să fie puse în practică în toate unităţile medicale din ţară, care să nu rămână pe hârtie. Pentru aceasta, este nevoie de formarea şi implementarea culturii siguranţei pacientului atât în rândul profesioniştilor din sănătate, cât şi în rândul pacienţilor şi aparţinătorilor", a declarat preşedintele Consiliului Naţional pentru Siguranţa Pacientului, prof. dr. Mircea Enescu, conform unui comunicat citat de Agerpres.

Consiliul solicită totodată unităţilor medicale, dar şi autorităţilor de resort să identifice cu exactitate care sunt şi cum pot fi acoperite necesităţile pentru a consolida siguranţa pacientului şi accesul acestuia la îngrijire şi terapie, pentru menţinerea sau îmbunătăţirea stării acestuia în cazul bolilor cronice, precum şi pentru evitarea deteriorării stării sau a evoluţiilor fatale, inclusiv printr-un tratament profilactic, în cazul afecţiunilor acute, în primul rând în cazul infectării cu virusului SARS-CoV-2.
 
Consiliul Naţional pentru Siguranţa Pacientului este un for consultativ, format din societăţi ştiinţifice şi asociaţii de pacienţi, aflat în coordonarea Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, ce are ca principale obiective formarea şi implementarea culturii siguranţei pacientului în rândul profesioniştilor din sănătate, formarea şi implementarea culturii calităţii şi siguranţei serviciilor de sănătate în rândul pacienţilor şi aparţinătorilor, precum şi activităţi de cercetare specifice asigurării calităţii serviciilor de sănătate şi siguranţei pacientului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările