Consiliera lui Funeriu, contract de 4 mil euro cu ministerul Educaţiei / Funeriu îi dă un ultimatum: "Firma sau funcţia"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, i-a dat un ultimatum consilierului său, Melania Mandas Vergu, a cărei firmă desfăşoară un contract cu ministerul în valoare de circa patru milioane de euro.

Potrivit ministrului Educaţiei, Vergu are la dispoziţie 15 zile pentru a alege între firmă şi funcţia de consilier.

Proiectul intitulat "Practică să înveţi, învaţă să practici" derulează programe de formare profesională în şcolile din România.

"Proiectul este depus în 2008. În octombrie 2009 am fost anunţată că am fost selectată ca beneficiar al acestor fonduri. Nu are nicio legatură Ministerul Educaţiei, aparaţine de Ministerul Muncii. Evident că am făcut un proiect pe ceea ce mă pricep cel mai bine şi o să mai fac proiecte. Nu am nicio incompatibilitate. Este primul lucru pentru care m-am documentat înainte să fiu numită consilier", a declarat Melania Mandas Vergu, la Realitatea TV.

Pe site-ul Autorităţii pentru Managementul Proiectelor pentru Fonduri Structurale, proiectul lui Vergu a primit undă la 31 ianuarie 2010, deci în momentul în care ocupa funcţia de consilier al ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite