Condiţiile de călătorie în străinătate pentru români, din ce în ce mai drastice. Ce pretenţii au ruşii şi maghiarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Adevărul
Imagine: Adevărul

Creşterea numărului de infectări din România înregistrate în ultima lună a dus la înăsprirea condiţiilor de călătorie în mai multe ţări. Românii care vor să ajungă în Cipru trebuie să obţină un permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot şi un test PCR negativ realizat cu maximum 48 de ore înainte, iar cei care călătoresc în Italia trebuie să stea 14 zile în carantină. Ruşii vor şi ei test COVID negativ, dar tradus în limba lor.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, sâmbătă, un nou record al infectărilor cu noul coronavirus: 1.284 de cazuri în 24 de ore. Astfel, bilanţul total al pacienţilor bolnavi de COVID-19 a ajuns la 43.678 de persoane.

În acest context, Biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat preocuparea faţă de înmulţirea cazurilor de Covid-19 în unele ţări europene – printre care şi România – îndemnând la vigilenţă şi la ridicarea „cu atenţie” a restricţiilor, iar dacă este necesar reintroducerea lor.

State precum Italia, Grecia sau Cipru au introdus restricţii cu privire la români încă din cursul acestei săptămâni.

Un român care călătoreşte în Cipru fără să aibă rezidenţă acolo trebuie să trimită un e-mail către Ministerul de Interne din acest stat, care îi va elibera un permis special. El trebuie să prezinte o autorizaţie de călătorie care conţine datele de zbor şi chestionarul Covid. De asemenea, pentru a ajunge în Cipru, este necesar un test PCR negativ, făcut cu cel mult 72 de ore înainte.

În Italia, autorităţile au introdus pentru români şi Bulgari obligativitatea de a sta în carantină o perioadă de 14 zile. Pe data de 31 iulie, Italia va reevalua această condiţie, dar numărul cazurilor de infectare din România este în creştere. 

În state precum Marea Britanie, Irlanda, Norvegia, Estonia sau Letonia românii trebuie să se autoizoleze. În Olanda, autoizolarea este, de fapt, o carantină de 14 zile. 

Ungaria solicită românilor două teste pentru Sars-Cov-2 efectuate la cel puţin 48 de ore distanţă, în ultimele cinci zile, altfel ei trebuie să intre în carantină două săptămâni.

Slovacia condiţionează şi ea intrarea românilor de două teste: unul la intrare, prezentat de cel în cauză, şi unul la sfârşitul unei izolări de 5 zile, făcut acolo.

Danemarca cere românilor dovada că au rezervare de cel puţin o săptămână la un hotel.

În Austria, românii trebuie să prezinte un test Covid-19 negativ cu cel mult 4 zile înainte, în Grecia cu maximum 72 de ore înainte, pe când în Bosnia Herţegovina călătorii din ţara noastră trebuie să îşi facă testul cu cel mult 48 de ore înainte.

În Rusia, românii trebuie să prezinte un test negativ cu maximum 3 zile înainte, dar autorităţile îl vor tradus în rusă sau în engleză.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite