Condiţia de slugi fericite ale Americii (II)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Telegramele ambasadorilor americani dau seamă nu atât de realitatea obiectivă din ţările în care sunt acreditaţi, ci de realitatea lor subiectivă.

Înainte de debutul campaniei, artileria publicitară a Stângii Radicale mondiale ne-a prevenit că dezvăluirile Wiki Leaks vor constitui un şoc apocaliptic. Acum, când numeroase documente au fost postate pe website, preluate de un cartel de ziare occidentale şi comentate de mai toată presa lumii, sentimentul general se poate traduce prin exclamaţia: Doar atât!? Pentru că, la o privire rece, lipsită de tresăriri senzaţionaliste, vom observa că:

1) Documentele sustrase nu sunt Top Secret, ci doar Confidenţiale.

2) Documentele nu aparţin CIA, instituţia care a făcut şi face adevăratele jocuri murdare ale SUA, ci Departamentului de Stat.

3) Documentele sunt o secţiune prin trăncăneala superficial criptată dintre Departamentul de Stat şi ambasadorii americani.

Pe măsură ce noi şi noi documente erau scoase de sub tejghea şi puse pe taraba mediatică, mulţi s-au apucat să profeţească proporţiile loviturii primite de Statele Unite ale Americii. Atât de convinşi erau aceştia că Rebelul IT Julien Assange va administra SUA un upercut  încât se vorbea deja de un nou 11 septembrie 2001. Au trecut zile, nopţi, ba chiar şi săptămâni de la debutul războiului asumat de Wiki Leaks. America a rămas în picioare. Ba, mai mult, America îşi continuă misiunea sa de Jandarm al Satului Global cu aceeaşi ardoare ca înainte. Niciun stat, mai mare sau mai mic, dintre cele din care ambasadorii americani au trimis la Washigton telegrame răutăcioase, n-a declarat război Americii. Niciun stat n-a rupt relaţiile diplomatice cu SUA. Cum se explică acest fenomen? Foarte simplu.

Wiki Leaks a pus mâna pe telegrame trimise Departamentului de Stat de ambasadorii americani la post în diferite capitale ale lumii şi telegrame expediate de departament acestor ambasade. Telegramele ambasadorilor nu ne dezvăluie lucruri mai mult sau mai puţin secrete din viaţa internă a ţărilor respective, ci felul în care diplomaţii americani le văd, le selectează şi le comentează şi, de ce nu, le inventează.

Altfel spus, documentele de pe Wiki Leaks nu deconspiră fapte din realitate, ci fapte despre care ambasadorii americani susţin că s-ar fi petrecut în realitate. Să luăm un exemplu chiar din România iarmarocului postdecembrist. Într-o telegramă a ambasadorului american la Bucureşti se afirmă că Bogdan Olteanu ar fi antiamerican. Ziarele şi televiziunile băştinaşe s-au grăbit să titreze, excitate pînă la orgasm: Bogdan Olteanu e un antiamerican. A fost sau este  antiamerican simpaticul nostru compatriot? N-are nicio importanţă.

Wiki Leaks ne dezvăluie părerea ambasadorului american că Bogdan Olteanu e antiamerican. Documentul e o mărturie nu a ceea ce este Bogdan Olteanu în realitate, ci a ceea ce crede ambasadorul american că e. Dacă ambasadorul american la Bucureşti ar fi corespondentul unui ziar pe care-l conduc, n-aş publica în veci astfel de articole. Pentru că ele, articolele, conţin informaţii dintr-o singură sursă: autorul articolului. Din faptul că ambasadorul american va susţine într-una din telegramele de pe Wiki Leaks (aşa cum se şopteşte prin cafenelele politice din Bucureşti) că Mircea Geoană a făcut şi a dres, nu înseamnă automat că nefericitul candidat la Preşedinţia României chiar a făcut şi a dres. Pentru a avea certitudinea că aşa a fost în realitate, am nevoie de o confirmare şi din surse independente.

Telegramele ambasadorilor americani dau seamă nu atât de realitatea obiectivă din ţările în care sunt acreditaţi, ci de realitatea lor subiectivă. Sau, ca să mă exprim în termenii literaturii lui Camil Petrescu, telegramele sunt radiografii ale felului în care ambasadorii americani văd lumea. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite