Compunere despre oameni şi brazi

Aura are lacrimi îngheţate. Şi gradul de locotenent luat cu ea între patru scânduri.  Adrian are sufletul zdrobit de-a binelea.  16.000 de ore de zbor şi titlul de erou. Pare bogat cu o aşa “avere”. De-acum nu va mai trebui să zboare.

Radu de la Interne are onoare.  Zice el. Dar noi, mulţi dintre noi, avem oroare.  De el şi de onoarea lui. Sugerată  de unii şi de alţii pentru a nu afecta periculos spre  iremediabil rattingul de partid şi (im)portanţa coaliţiei. Organele lui (de la) interne nu sunt lezate vital. Declaraţii au fost şi vor mai fi. El suferă doar cu comunicarea. I se prescrie repaos total.  Poate fi resuscitat şi rămâne în galeria cu variante a partidului. Mâine ar putea fi “localizat” la Educaţie sau la Agricultură. Aleodor a plecat. Radu de la Fundeni are pacienţi de văzut  la vizită. Căderea cu avionul nu este o scuză pentru a lipsi de la căpătâiul unui bolnav. Argentin are remuşcări. A făcut el ceva, dar vroia să facă mai mult. Se simte vinovat că nu a ajuns mai devreme. Poate el să-şi dea demisia de salvator? Nu, oamenii simpli au alte comandamente. Viaţa este singura lor doctrină.  

Burlui e mulţumit.  Dar fură din citatele altora şi ni le serveşte nouă, un pic poznaş.  Iarna nu-i ca vara. Dacă avionul ar fi căzut în cămara lui el ar fi ajuns primul acolo. Şi poate chiar în mai puţin de cinci ore. Opriş nu se vede. Şi nici nu (ni) se arată. Ceaţă. Nu poate fi localizat cu precizie pentru că nu are GPS-ul activat. Şi apoi, e an de alegeri. Data lor se ştie cu precizie în grade, minute şi secunde. Ar fi un moment delicat să fie decuplat de la comandă chiar acum. Ramona nu transportă nicio ştire. Nu are, nu vrea, nu crede (de cuviinţă). Răzvan va fi operat luni. A pierdut prea mult sânge. Dar nu şi speranţa. Apoi va zbura din nou. Adrian, mentorul lui, l-a învăţat tot: cum se zboară, cum se moare. Ce ar mai fi de ştiut? Ziana şi Raluca aleargă prin zăpadă. Să le ducă răniţilor viaţă din rucsacul lor. Avioanele cad şi la zero grade. Zăpada e mare. Cât o decizie bună. Zăpada este singura certitudine. La şes, prin birouri capitonate, deciziile sunt mici, foarte mici, spre proaste. Orele sunt mari. Şi multe. Timpul a profitat de buimăceala creată şi ne-a furat cinci ore şi doi oameni. Cu tot cu puls, cu vise, cu ambiţii. Victor face un organism. Altul, mai abilitat.  Organismul lor, al celor din avion, a rezistat cu greu. Pe viitor, noul organism ar putea disipa şi el din vinile altor organisme.  

În fine, EI, “horenii”. Pun totul pe masă. Îţi dau bineţe, îţi dau haina lor, îţi dau viaţa lor. Încă puţin şi vor considera o ruşine faptul că ei erau în sat şi în pădurea de deasupra lor au murit nişte oameni. Ei au (a)dus crucea lor. Vor fi acolo la şapte zile, la 40 de zile, la rânduielile de mai apoi. Undeva în ei, bărbaţii vor plânge pentru aşa mare “năcaz”. Horea ar fi fost mândru de ei. Dar şi copiii lor au ce învăţa înainte de a-şi da votul. Solidaritatea lor nu givrează niciodată. Îmi plac moţii. Respect morţii. Cinste lor, eroilor! Văzuţi sau neştiuţi. Care duc viaţa mai departe ca mod de a fi.   

În Apuseni, iarna plânge cu fulgi mari. E frig şi uneori ceaţă, dar brazii rezistă eroic, în picioare. De ne-ar spune ei …