Comisia Europeană ar putea interzice folosirea pungilor de plastic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2010 au fost puse în vânzare 98,6 miliarde de pungi de plastic FOTO Adevărul
În 2010 au fost puse în vânzare 98,6 miliarde de pungi de plastic FOTO Adevărul

Comisia Europeană vrea să reducă folosirea pungilor de plastic la o singură dată. Cel puţin aşa prevede un amendament la o directivă europeană privind deşeurile care provin din ambalaje. Astfel, statele membre vor avea posibilitatea să aleagă una dintre măsurile propuse, printre care instituirea unor noi taxe, stabilirea unor ţinte de reducere a gradului de folosire la nivel naţional sau interzicerea lor.

Potrivit Comisiei Europene, numai în anul 2010 au fost puse în vânzare 98,6 miliarde de pungi de plastic, ceea ce înseamnă că fiecare cetăţean european a folosit, în medie, 198 de pungi, majoritatea fiind fabricate din material subţire, care sunt folosite mai puţin frecvent. 

Câte pungi folosesc europenii pe cap de locuitor 

Spre exemplu, mai notează Comisia Europeană, nivelul folosirii pe cap de locuitor variază mult în statele membre. Astfel, dacă în Danemarca şi Finlanda se folosesc aproximativ 4 pungi pe an, în Polonia, Portugalia şi Slovacia se folosesc 466 de pungi pe cap de locuitor, potrivit digi24.ro.

Pungile cu greutate şi mărime reduse nu sunt, de cele mai multe ori, reciclate şi ajung în mediu marin, unde degradarea lor poate dura sute de ani.

Potrivit Comisiei, unele state membre au luat deja măsuri pentru a reduce folosirea pungilor de plastic prin stabilirea unor măsuri de taxare, acorduri cu sectorul de retail sau interzicerea unor tipuri de pungi, dar nu există măsuri speciale la nivelul UE.

250 de miliarde de particule de plastic

Longevitatea pungilor de plastic înseamnă că în prezent există 250 de miliarde de particule de plastic, care însumează o greutate de 500 de tone, care plutesc doar în Marea Mediterană.

Aceste particule pot cauza sufocarea creaturilor marine care le înghit din greşeală sau pentru că le consideră hrană. Ele pot conţine aditivi poluaţi şi astfel pot contamina solul şi apele.

Cât se încasează din ecotaxă în România

În România, a fost instituită, începând din ianuarie 2009, taxa pe pungă, numită „ecotaxă”.

Potrivit unui ordin de ministru al Mediului din 2008, „obligaţia de a calcula şi plăti ecotaxa de 0,2 lei/bucată revine operatorilor economici care introduc pe piaţa naţională pungi având mânere integrate sau aplicate, de tip sacoşă-banană sau maiou, oricare ar fi destinaţia şi modul de comercializare/distribuire a acestora”.

Ministerul Mediului a organizat chiar, în septembrie 2008, o acţiune de promovare în rândul consumatorilor a sacoşelor ecologice, într-un hypermarket din Bucureşti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite