Comentariu Ovidiu Nahoi: A fost Iliescu bun pentru România?

Ion Iliescu a anunţat marţi că renunţă la orice funcţie în partid. Este, într-un fel, sfârşitul unei epoci în politica românească. Nu ştim cum va rămâne în istorie Ion Iliescu – viitorul ne-o va arăta. Va rămâne în primul rând prin discursul de mulţumire adresat minerilor, pe 15 iunie 1990? Sau va rămâne în imaginea cu preşedintele George W. Bush, în octombrie 2002, sub curcubeul de la Bucureşti, marcând invitarea

Ştiri pe aceeaşi temă

DA, a fost bun pentru că:

-         În timpul comunismului – sau cel puțin în perioada târzie a acestuia – a fost ceea ce se poate numi un activist luminat. A încurajat dezbaterea ( în cadrul partidului, firește) și a căutat să limiteze unele excese ideologice.  Mulți dintre intelectualii din Iașii și Timișoara deceniului 70 și începutului anilor 80 îi poartă o amintire frumoasă. Ceea ce nu e puțin lucru, judecând prin prisma acelor vremuri. Păcat că în Partidul Comunist Român nu au fost cu mult mai mulți activiști de genul lui Ion Iliescu.

-         În momentul în care țara amenința să plonjeze în haos, după fuga lui Ceaușescu, părea a fi singurul care își păstra sângele rece. Să facem – dacă putem – abstracție de acuzațiile ce i se aduc în legătură cu diversiunea cu teroriștii. Iar dacă putem, să admitem că a contribuit din plin la menținerea calmului public, atâta cât a fost. Probabil că a gândit dinainte ceea ce va spune și face în prima clipă de la preluarea puterii. Poate că avea pregătit un scenariu. Sau, poate, nu. Dar în momentele acelea părea că știe ce are de făcut, ceea ce a contat.

-         S-a ținut la distanță de excesele naționaliste, foarte tentante în perioada de început a anilor 90. Sau, cel puțin, a știut să se folosească de naționaliștii lui Vadim Tudor și de cei ai grupului PUNR-Vatra Românească, fără a se lăsa prea mult folosit de ei. Imaginați-vă care ar fi fost soarta României dacă, în acel martie 1990 de la Târgu Mureș, Ion Iliescu ar fi apăsat puternic pedala naționalistă, după modelul vecinului și prietenului Miloșevici. Putea fi România o a doua Iugoslavie ... sau, poate, invers? Apoi, ce s-ar fi întâmplat cu România dacă Ion Iliescu ar fi acceptat soluțiile pe care i le sugera Corneliu Vadim  Tudor, pe vremea când era aliatul său, în coaliția de susținere a guvernului Văcăroiu?

-         A semnat declarația de reconciliere istorică româno-ungară, punct esențial pe traseul integrării euroatlantice.

-         În ianuarie 1999, când minerii lui Miron Cozma înaintau spre București, a semnat, la cererea președintelui Constantinescu, alături de celelalte partide democratice, declarația de susținere a statului de drept și a instituțiilor, grav amenințate. Doar partidul lui Vadim Tudor nu a semnat acea declarație. Ce traseu ar fi urmat România dacă minerii ar fi avut atunci sprijinul politic al celor două mari partide de opoziție, PDSR și PRM?

-         Sub mandatul lui Ion Iliescu, România a fost prima țară fostă comunistă care a aderat la Parteneriatul pentru Pace, cea dintâi formă de cooperare politică și militară dintre Alianța Nord-Atlantică și state componente ale fostului Tratat de la Varșovia. În cel de-al doilea mandat al lui Ion Iliescu, România a fost invitată să adere la NATO.

-         În 1995, România a încheiat Tratatul de Asociere cu Uniunea Europeană, act care a marcat începutul procesului lung de aderare. Spre comparație, Republica Moldova, despre al cărei viitor european se vorbește tot mai mult, nu are încheiat astăzi un asemenea tratat cu Uniunea Europeană. La finele celui de-al doilea mandat al lui Ion Iliescu, România a încheiat procesul de negociere a aderării.

-         A realizat o reconciliere istorică cu Regele Mihai, model unic în această parte a Europei.
 
NU, nu a fost bun, pentru că:

-         Ritmul reformelor politice și economice a fost, în timpul mandatelor sale, cu mult mai lent decât al altor țări foste comuniste. Cel puțin guvernarea Văcăroiu a fost una a stagnării. România a pierdut timp prețios și resurse, aruncate în susținerea unor industrii falimentare, în loc să fie folosite pentru modernizarea țării. Reforme esențiale, precum privatizarea sau retrocedarea imobilellor și terenurilor agricole au fost mult întârziare sau realizate doar parțial.

-         În timpul cât Ion Iliescu s-a aflat la putere, eșalonul doi al fostului PCR și elementele Securității s-au regrupat și au acaparat, separat sau împreună, sectoare cheie ale economiei și sectorului financiar. Nu a întreprins nimic pentru a împiedica aceste evoluții. Ba, de multe ori, a lăsat impresia că le sprijină, numind în posturi cheie sau protejând persoane cu trecut întunecat.

-         Nu a fost capabil sau nu a avut în plan să anihileze formarea rețelelor de corupție. Ion Iliescu a lăsat impresia că, dacă nu a patronat din punct de vedere politic, măcar a tolerat sistemul de corupție . În timp, fostele structuri comuniste și sistemul instituționalizat de corupție au creat un corp unic, aproape inexpugnabil, care se perpetuează sub toate guvernările și nu ține cont de frontierele partidelor politice. Expresia sa ”capitalism de cumetrie”, rostită pentru a înfiera sistemul de corupție instalat în Romînia anilor 2000, a venit prea târziu și, oricum, nu a fost încununată de fapte pe măsură.

-         A folosit acțiunile violente ale minerilor pentru atingerea propriilor scopuri politice: intimidarea opoziției în 1990, debarcarea guvernului reformist al lui Petre Roman, în 1991. Prețul pentru România a fost enorm: încetinirea reformelor, prejudicierea gravă a imaginii țării întârzierea integrăriieuro-atlantice.

-         În discursul său politic a susținut adeseori interesele celor asistați și dependenți de resursele statului în locul elemnelor dinamice ale societății, încurajând astfel stagnarea, nemunca, clientelismul.

-         A inaugurat practica încălcării promisiunilor politice, atunci când a acceptat transformarea Frontului Salvării Naționale în partid, deși promisese că nu o va face. Acel moment a marcat ruptura dintre puterea de atunci și categoriile tinere, educate și dinamice ale societății. O ruptură ale cărei consecințe le mai simțim și azi.

-         Nu a lămurit multe din misterele evenimentelor din decembrie 1989 în care a fost implicat, lăsând să planeze umbre asupra momentului schimbării de regim. Mai mult, i-a apărat pe unii dintre cei implicați în represiune sau care au făcut parte din fostul aparat de partid.

Lista ”plusurilor” și ”minusurilor” nu este completă și, oricum, comportă discuții. În definitiv, nu este decât o invitație la a o completa și a o dezbate. Nu pentru că asta îl va ajuta într-un fel sau altul pe Ion Iliescu. Ci pentru că ne va ajuta pe noi să înțelegem mai bine ce ni s-a întâmplat în ultimii 20 de ani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările