Zilele trecute, vă vorbeam despre perspectiva imediată ca ţara noastră să-şi poată pierde părţi importante ale uneia dintre cele mai mari bogăţii ale sale, pădurile, asta dacă va fi votată legea care dă liber la scoaterea de zone întregi din parcurile naturale şi ariile protejate pentru a efectua lucrări de construcţii. O depopulare masivă la orizontul următorilor ani ce se va adăuga fără probleme, în nepăsarea noastră a tuturor, la dezastrului naţional - echivalent în mod direct cu o crimă la adresa intereselor noastre naţionale - comis prin defrişările sălbatice la dimensiunile şi cu efectele pe care le cunoaşteţi foarte bine.

Guvernanţii noştri, ocupaţi cum sunt acum să-şi sfâşie beregatele şi pregătindu-se pentru jocul tontoroiului pe mormintele adversarilor, nu mai au timp să se ocupe de nimic din ceea ce constituie priorităţi strategice la nivel european şi mondial, indiferenţi la soarta propriei naţiuni care se dovedeşte ameninţată direct de consecinţele unei triade declin demografic - migraţie - îmbătrânirea populaţiei. Este o realitate incontestabilă şi care se dovedeşte a fi într-o evoluţie continuă şi exponenţială. Drept care, sau aşa ar trebui să se petreacă lucrurile într-o ţară guvernată cu responsabilitate, ar fi trebui să apară întrebarea esenţială asupra a ce se alege de România în viitorul predictibil (următoarele două sau trei generaţii) dacă nu se iau măsuri urgente, la nivel naţional şi cu susţinere bugetară masivă) pentru stoparea tendinţelor actuale.

Suntem în plină criză demografică; lucru confirmat de datele oferite de Institutul Naţional de Statistică (INS) care arată că în, în 2017, sporul natural negativ a fost de 69.000 de persoane, adică cu 27,5% mai mult decât în anul anterior. Prin comparaţie, în 2016, sporul natural negativ a fost de 54.316 de persoane. În 2017, s-au născut 191.496 copii, cu 5,8% mai puţini decât în 2016. Totodată, numărul deceselor a fost anul trecut de 260.775, cu 1,3% mai multe decât în anul anterior. În decembrie 2017, sa înregistrat naşterea a 15.127 copii, cu 192 mai puţini decât în luna noiembrie 2017 şi cu 839 mai puţini decât în decembrie 2016. Totodată, s-au înregistrat 23.146 decese, cu 1.431 mai multe decât în luna noiembrie 2017, dar cu 1.456 mai mic faţă de luna decembrie 2016. Mortalitatea infantilă din România a scăzut în decembrie 2017 faţă de aceeaşi lună a anului anterior, fiind înregistrate 105 de decese ale unor copii cu vârsta de sub un an, cu 13 mai puţine decât în urmă cu un an. Comparativ cu noiembrie 2017, numărul copiilor de sub un an decedaţi este mai mare cu 12. În întregul an 2017, în România au murit 1.361 de copii cu vârsta de sub un an, în scădere faţă de 2016, când au murit 1.381 copii cu vârsta sub un an, şi faţă de 2015, când au murit 1.503. În luna decembrie 2017, la oficiile de stare civilă s‐au înregistrat 6.589 căsătorii, cu 1.023 mai puţine decât în luna noiembrie 2017, dar cu 1.406 mai multe decât în aceeaşi lună din anul precedent. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2.751 în decembrie 2017, cu 304 mai multe decât în luna noiembrie 2017, şi cu 400 mai multe decât în decembrie 2016.

Problema este extrem, extrem de gravă deoarece este caracteristică unei perioade lungi, cea care coincide cu instaurarea democraţiei în România şi cu apariţia unor noi tipare comportamentale, odată cu schimbarea mentalităţilor asupra "familiei tradiţionale" devenită, condiţionată şi determinată de constrângerile economice din ce în ce mai serioase dar şi de lipsa unor politici susţinute de stat. Astfel am ajuns la situaţia absolut dramatică de azi, când constatăm că, spre exemplu începând din anul 2000, numărul total al locuitorilor din România scade cu aproximativ 0,7% anual, cu un "vârf de cădere" de 2,3% în 2003. Iar asta, dacă nu-i îngrijorează pe guvernanţii noştri care, după cum vedeţi, nu rostesc o vorbă despre toate aste, sunt subiect de analiză dură din partea partenerilor noştri strategici din Uniunea Europeană. Am primit zeci de rapoarte elaborate de diverse ambasade de la Bucureşti a le statelor membre UE şi NATO. În finalul acestui articol am ales unul dintre acestea, intitulat "Impactul economic al evoluţiei demografice din România" elaborat de serviciul economic al Ambasadei Franţei la Bucureşti (ianuarie 2018) şi publicat pe situl oficial al ministerului francez al economiei. Ar trebui lecturat cu mare atenţie pentru că semnalele de acolo sunt tragice.

"România se confruntă cu o importantă problemă de ordin demografic datorită scăderii naturale a populaţiei şi a unei emigraţii puternice. Începând cu 1990, ţara pierdut 4 milioane de locuitori, asta în timp ce îmbătrânirea populaţiei se accentuează: persoanele în vârstă de peste 65 de ani reprezintă 17% din populaţie faţă de 10% în 1990. Conform datelor Comisiei Europene, populaţia din România ar putea să scadă cu 18% până în 2050. Îmbătrânirea populaţiei ar putea avea un efect semnificativ asupra sistemului finanţelor publice datorită măririi costurilor legate de sănătate şi pensii. În acelaşi timp, declinul demografic ar putea influenţa negativ creşterea economică potenţială a ţării. Declinul demografic accelerează îmbătrânirea populaţiei şi este de prevăzut că se va aplica pe termen lung...Proiecţiile demografice fiind în România mai pesimiste decât în Ungaria sau Republica Cehă, competitivitatea companiilor româneşti va fi potenţial mai mult afectat de îmbătrânirea populaţiei decât cele din Ungaria sau Republica Cehă. ...BNR a estimat că o creştere cu 1% a populaţiei de peste 65 de ani ar putrea duce la o scădere cu 1,3% a PIB-ului potenţial, asta în momentul în care potenţialul actual de creştere al României se situează la 3,5%".

În plus, apare un alt factor de risc major: plecarea din România, pe motive economice, a peste 4 milioane de oameni. După cum se consemnează într-un Raport ONU, suntem a doua ţară din lume în ordinea fenomenului emigraţiei! În majoritate, e vorba de tineri între 17-18 ani şi 40 de ani, adică exact zona de forţă de muncă activă care începe să lipsească acum în ţara noastră. Şi să mai adăugăm că, dintre aceştia, un procentaj important îl constituie tinerii calificaţi sau super-calificaţi sau care aleg să studieze în universităţile străine care organizează în fiecare an campanii de recrutare în România, instituţii de învăţământ care se află în ţări confruntate cu deficit de forţă de muncă şi, foarte adesea, având şi ele un fenomen de îmbătrânire a populaţiei. Iar întrebarea "oare se vor mai întoarce aceşti tineri să muncească în România?" este absolut retorică. Ştiţi bine răspunsul. Dacă nu, faceţi un sondaj rapid în rândul liceenilor sau studenţilor de la universităţile ce oferă "specializări atractive" şi imediat-atractive pentru ţările dezvoltate. Majoritatea îşi doresc, cu orice preţ, în orice condiţii, să se ducă "afară"

Vulnerabilitate naţională extremă în perspectiva viitoarelor două sau trei generaţii? Cu siguranţă. Căci, dacă lucrurile vor continua în acelaşi ritm, fără luarea unor măsuri urgente de corecţie, riscăm să se schimbe pe termen lung structura populaţiei din România, fiind afectată direct ponderea noastră între ţările europene dar şi credibilitatea angajării noastre potenţiale în programele strategice de dezvoltare ale UE şi NATO. Rămânând să îndeplinim (cât vom mai putea şi asta) funcţia majoritară de piaţă de desfacere pentru produsele ieftine din depozitele supra-excedentare din Occident, clădindu-ne o falsă creştere economică, bazată pe un consum extensiv.

Există soluţii? Cu siguranţă că da, numai că ele nu ne interesează. Sunt cele legate de atragerea rapidă a banilor europeni alocaţi României prin politicile de coeziune, din cei direcţionaţi (dacă guvernanţii noştri ar vrea să înveţe acest lucru) pentru realizarea programelor speciale şi prioritare de inserţie a tinerilor prin finanţare de IMM-uri, a acelor start-up prin care să se facă tocmai un cadrul coerent garantat de stat pentru stabilizarea forţei de muncă tinere pe plan naţional. Există un singur impediment: banii sunt acolo, sunt nefolosiţi, riscăm să-i pierdem şi, în exerciţiul financiar următor al UE alocarea pentru România să fie mai mică deoarece s-ar putea să existe criteriul de corelare cu capacitatea de absorbţie anterioară a fiecărei ţări şi nimeni nu va veni să facă treaba în locul nostru. Nimeni nu ne va impune să luăm banii, ba chiar unii s-ar putea să fie fericiţi să-i primească deoarece vor exista realocări previzibile care să suplinească golurile lăsate de BREXIT.

Dar există asemenea programe europene speciale imaginate în cadrul politicilor de solidaritate socială? Sigur, există, m-am decis să vi le prezint detaliat în viitoare articole tocmai fiindcă, la nivel guvernamental, tăcerea este totală.

Dar de ce această tăcere şi indiferenţă care sunt în ele însele provocări de securitate naţională deoarece zonele bolnave pot determina direct supravieţuirea naţiunii? Poate aceasta este întrebarea esenţială. Oricum, acesta este sensul semnalul de alarmă de azi - singurul lucru pe care-l poate face un jurnalist - care ar trebui să trezească pe cineva (guvern, parlament, societate civilă) din somnul cel de moarte. Căci, pe fond, despre asta este vorba. Poate că asta ar trebui să fie analiza făcută şi asumată cu luciditate de noi toţi în Anul Centenarului: noi ce Românie avem şi ce vrem să mai avem din ea la finele următorului ciclu de 100 de ani?