Creatorii de modă lansează, toamna-iarna şi primăvara-vara, colecţii de haine ori de lenjerie intimă. Premierul Emil Boc a lansat colecţia de bonuri. Ne-a îndemnat pe toţi, la televizor - cum altfel? - să strângem bonurile de la magazine, pentru că la un moment dat o să primim nişte bani pe ele. La asta se gândeşte - cică - Guvernul: să deducă din impozite, pentru toţi cetăţenii, niscaiva cumpărături.

Ar trebui să ne bucurăm. Şi, bineînţeles, să urmăm recomandarea dlui Boc: în fiecare gospodărie să punem undeva la vedere o pungă mare - sau un coş, sau orice alt recipient - şi să colecţionăm bonuri de casă. Pe urmă, spre sfârşitul anului, toţi membrii familiei să se strângă într-o seară şi să le grupeze pe categorii: astea-s de la supermarket, astea de la magazinul din colţ de unde-şi ia tata ţigări şi bere, astea-s de la chioşcul de lângă şcoala lu' ăla micu' de unde-şi ia chipsuri şi napolitane, astea-s de la benzinărie, astea-s de la haine şi pantofi, alelalte de la rechizite.

Mă rog, o seară poate nu e de ajuns. S-ar putea să ne apuce dimineaţa, dar merită: doar a zis dl Boc, care e om serios, că altfel n-ajungea prim-ministru, nu? Aşa. Şi după ce grupăm bonurile în pungi, dosare, plicuri (sau ce mai avem prin casă) pe căprării, ne aşezăm frumos (tot) în faţa televizorului şi aşteptăm să apară iar dl Boc şi să ne spună când putem să ne ducem cu bonurile la Fisc ca să ne facă deducerile din impozite. Iar în ziua cu pricina, ne „lăsăm rând la coadă" în faţa birourilor Fiscului şi aşteptăm liniştiţi la locurile noastre (zile? nopţi? săptămâni?) ca funcţionarii să ne caute la bonuri şi să ne dea înapoi măcar banii de pâine pe 2-3 luni. Cam aşa am înţeles eu că ar urma să se desfăşoare treaba.

O să-mi spuneţi că şi în ţările civilizate se deduc anumite cheltuieli personale sau profesionale din impozite. De acord, dar acolo e suficientă o declaraţie pe proprie răspundere. Sau o sumă forfetară. Şi acolo astfel de reglementări nu se anunţă în dorul lelii la televizor înainte de a fi adoptate, doar ca să li se dea cetăţenilor vreo speranţă de ronţăit.

Mă duc să-mi iau un covrig. Nu mi-e neapărat foame, dar vreau să-mi încep colecţia. Am acasă un sac mare de hârtie, gol, pe care am scris cu carioca „Boc".