Cod galben de caniculă pentru sudul şi vestul ţării, valabil până marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de caniculă, valabilă până marţi, pentru sudul şi vestul ţării. În aceste regiuni, maximele termice vor depăşi 37 de grade Celsius, iar izolat în sud-vest acestea vor depăşi 39 de grade.

Meteorologii anunţă că disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş.

Ministrul Sănătăţii a cerut, vineri, direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor de urgenţă prespitaliceşti activarea planului de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale  cauzate de temperaturile foarte ridicate din această perioadă să poată fi reduse.

Potrivit ministerului, direcţiile de sănătate publică trebuie să colaboreze cu autorităţile locale, pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie. Pentru acest demers, în cadrul primăriilor, a farmaciilor, în dispensare, şcoli sau centre comerciale pot fi identificate, amenajate şi marcate spaţii cu aer condiţionat unde se poate distribui apă populaţiei.

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00.

METEO Canicula cuprinde România. Luni, temperaturile vor atinge 40 de grade în sudul ţării

Sâmbătă, vremea rămâne deosebit de caldă, cu maxime ce vor depăşi constant 30 de grade Celsius. În plus, potrivit unei atenţionări meteorologice, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi frecvent pragul critic de 80 al disconfortului termic în zonele de câmpie şi pe arii mai restrânse în zonele de deal şi podiş.

Se vor înregistra 31 de grade în Maramureş, Moldova şi Dobrogea, 34 în Muntenia, Transilvania şi Crişana, iar în Banat şi Oltenia maximele termice ar putea atinge şi 36 de grade Celsius. Potrivit meteorologilor, va ploua izolat în Muntenia, Moldova şi Dobrogea.

Atenţionarea meteorologică de caniculă rămâne valabilă şi duminică. Vor de 32 de grade Celsius în Moldova, 33 în Maramureş şi Dobrogea, 35 în Transilvania. În restul ţării, maximele termice vor depăşi constant 35 de grade Celsius, ajungând până la 37 în Banat şi Oltenia.

Luni, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, ajungând până la 40 de grade în Banat şi Oltenia. Maximele termice se vor situa în jurul valorii de 39 de grade Celsius în Muntenia şi Crişana, iar în restul regiunilor temperaturile vor depăşi 35 de grade Celsius. Mai mult, meteorologii spun că luni nu va ploua în niciuna dintre regiunile din România.
 

Să-ţi fie canicula uşoară! Sfaturi utile ca să te răcoreşti 

Specialiştii au formulat o serie de recomandări pentru această perioadă, atenţionând românii, dar mai ales bolnavii cronici şi pe cei care suferă de afecţiuni psihice, să evite să iasă afară pe caniculă şi să-şi ia medicamentele. De asemenea, medicii susţin că ar fi bine, pe cât posibil, să se evite plimbarea prelungită prin soare între orele 11 şi 18.

Totodată, în perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite