Cod portocaliu de inundaţii pe râurile Bârzava, Caraş şi Nera, din judeţul Caraş-Severin. Cod galben de viscol la munte

Cod portocaliu de inundaţii pe râurile Bârzava, Caraş şi Nera, din judeţul Caraş-Severin. Cod galben de viscol la munte

FOTO Mediafax

Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pe râurile Bârzava, Caraş şi Nera, din judeţul Caraş-Severin, unde duminică se pot produce inundaţii locale, din cauza precipitaţiilor, a topirii zăpezii şi a viiturilor formate în amonte. Meteorologii au emis, la rândul lor, un cod galben de ninsori viscolite valabil până luni, la ora 12.00, în zonele de munte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit avertizării emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, codul portocaliu a intrat în vigoare duminică, la ora 8.40 şi este valabil până la ora 16.00.
 
Creşteri de debite şi niveluri, care pot duce la depăşirea cotelor de inundaţie, se pot produce pe râul Bârzava, în sectorul îndiguit aval Gătaia. Pe baza informaţiilor actuale, o valoare maximă de nivel în secţiunea Gătaia de 445 de centimetri, cu 75 de centimetri peste cota de inundaţie, ar putea fi atinsă între orele 12.00 şi 14.00.
 
De asemenea, nivelurile se pot situa cu 10-15 centimetri peste cotele de inundaţie pe râul Caraş, în sector aval Văradia şi pe râul Nera, în sector aval Dalboşeţ.
 
Cod galben de viscol la munte
 
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică şi o atenţionare Cod galben de ninsori viscolite şi intensificări de vânt. Atenţionarea este valabilă în intervalul 11 ianuarie 2015, ora 16.00 - 12 ianuarie 2015, ora 12.00.
 
„În intervalul menţionat în toate zonele de munte va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze care, pe crestele înalte, mai ales ale Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vor depăşi 80 - 90 km/h la rafală, viscolind şi troienind zăpada”, se arată în informare.

Meteorologii avertizează că în restul teritoriului, vântul va sufla cu viteze de 45 - 55 km/h, iar în Oltenia se vor atinge 60 - 70 km/h la rafală. Vor fi precipitaţii slabe, predominant ninsoare în regiunile intracarpatice şi în nordul Moldovei şi mai ales ploi în sud şi sud-est. Vor fi condiţii de polei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările