Cod galben de ploi şi vânt puternic în Bucureşti şi 22 de judeţe din jumătatea de sud a ţării

Cod galben de ploi şi vânt puternic în Bucureşti şi 22 de judeţe din jumătatea de sud a ţării

Vântul puternic va sufla în partea de sud a ţării. FOTO: Arhivă

Bucureştiul şi 22 de judeţe din jumătatea de sud a ţării vor fi, de marţi, ora 02.00, până miercuri, la ora 15.00, sub avertizare cod galben de ploi şi vânt puternic.

Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în regiunile sudice va ploua pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 de litri pe metru pătrat, iar în vestul Olteniei şi în sudul Banatului izolat se vor cumula peste 40 - 50 de litri pe metru pătrat.

"În zona de munte vor fi mai ales ninsori. Spre sfârşitul nopţii de marţi spre miercuri şi în prima parte a zilei de miercuri, în sudul teritoriului local ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare", se arată în avertizarea ANM.

Vântul va avea intensificări susţinute în sudul Banatului, inclusiv zona montană, şi în Carpaţii Meridionali, unde vitezele vor fi de peste 70 - 80 de kilometri pe oră, dar şi local şi temporar în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, cu rafale de 50 - 60 de kilometri pe oră.

Avertizarea este valabilă de marţi, ora 02.00, până miercuri, la ora 15.00, în Bucureşti şi judeţele Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Olt, Teleorman, Argeş, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea, Constanţa şi parţial în Hunedoara, Sibiu şi Braşov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: