Cod galben de ploi în şapte judeţe, până la ora 10.00; în întreaga ţară continuă precipitaţiile şi vijeliile, până vineri

Cod galben de ploi în şapte judeţe, până la ora 10.00; în întreaga ţară continuă precipitaţiile şi vijeliile, până vineri

Imagine de arhivă

Şapte judeţe din zona de sud-vest a ţării sunt, miercuri, sub atenţionare cod galben, până la ora 10.00. Ploi, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, vor fi şi în restul ţării, până vineri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă până vineri, la ora 10.00, interval în care în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

De asemenea, meteorologii au emis o atenţionare cod galben, valabilă până miercuri, la ora 10.00, în şapte judeţe din sud-vestul ţării.

Astfel, în judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Caraş-Severin, Timiş şi local în judeţul Hunedoara se vor semnala averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp.

ANM a emis şi o prognoză specială pentru municipiul Bucureşti. Astfel, până vineri, la ora 10.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Temporar se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor atinge 15...25 l/mp.

Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 20 de grade, exceptând ziua de miercuri, când vor atinge 23...24 de grade. Temperaturile minime vor fi de 10...12 grade.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: