Cod galben - Luni şi marţi în sudul şi vestul ţării temperaturile vor atinge 38 de grade

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis Cod galben pentru zilele de luni şi marţi, când valul de căldură se va extinde în vestul şi local în sudul şi centrul ţării, unde temperaturile maxime vor atinge 38 de grade Celsius. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie disconfortul termic se va accentua în vestul şi local în sudul şi centrul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Meteorologii spun că luni temperaturile maxime vor fi între 33 şi 36 de grade, mai ridicate - spre 37-38 de grade - în Banat, sudul Crişanei şi în vestul Olteniei, iar marţi valorile termice vor fi cuprinse între 34 şi 37 de grade, izolat mai ridicate, în jurul a 38 de grade, în Banat şi în vestul Olteniei. În timpul nopţii, temperaturile vor depăşi 20 de grade.

De asemenea, în jumătatea de nord-vest a ţării, luni şi marţi vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată.

În cursul zilei de miercuri disconfortul termic se va menţine ridicat în regiunile sudice şi sud-estice, în timp ce în restul ţării va fi instabilitate atmosferică.

Marţi, în Bucureşti, maxima termică va atinge 35 de grade Celsius

„Luni, vremea va deveni călduroasă în majoritatea zonelor, iar în Banat, cea mai mare parte a Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi local în Oltenia şi sudul Munteniei va fi caniculă şi disconfort termic în creştere. Indicele de temperatură umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 28 de grade Celsius pe Litoral şi 37 de grade Celsius în Banat. Şi la Bucureşti vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul valorii de 34 de grade Celsius, dar şi disconfort termic ridicat. Indicele de temperatură umezeală va depăşi uşor şi aici pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat", spunea duminică Adrian Boariu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru Agerpres.

Acesta susţine că vremea caniculară din următoarele zile nu va aduce temperaturi la fel de ridicate precum cele înregistrate la începutul lunii iulie, când 19 judeţe şi Capitala s-au aflat sub Cod roşu de temperaturi extreme şi disconfort termic.

"Nu ne aşteptam să se atingă temperaturi atât de mari ca în episodul de caniculă de la începutul lunii iulie, dar şi pentru ziua de marţi vom avea o vreme călduroasă în toată ţara, disconfortul termic se va menţine accentuat şi va fi caniculă după-amiaza în jumătatea de sud-vest a ţării, unde frecvent se înregistrează maxime de 35 — 37 de grade Celsius, iar în Banat în jurul valorii de 38 de grade Celsius", a subliniat Adrian Boariu.

Marţi, în Bucureşti, va fi o vreme călduroasă, caniculară după-amiaza, şi o maximă termică în jurul valorii de 35 de grade Celsius.

Miercuri se va înregistra o temperatură maximă de 35 — 36 de grade Celsius, dar şi disconfort termic accentuat. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare spre seară când vor fi posibile ploi de scurtă durată, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

"Joi, vom avea în general o vreme instabilă în toată ţara, iar temperaturile vor scădea faţă de ziua precedentă, astfel că vom mai atinge cel mult 33 de grade Celsius doar în sudul ţării. Nu vom mai avea caniculă, iar tendinţa pentru intervalul 14 — 17 iulie ar fi ca valorile să fie uşor mai coborâte decât cele normale. De asemenea, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jumătatea vestică a ţării", a subliniat Boariu.

Un august mai călduros decât în mod normal

Pentru luna august, estimările Centrul european de prognoză indică faptul că temperatura medie a aerului va fi mai ridicată decât cea normală, în cea mai mare parte a ţării, însă meteorologii nu pot preciza acum care va fi intensitatea valurilor de căldură sau a unor fenomene de instabilitate atmosferică.

"Există unele estimări primite de la Centrul European de Prognoză care ar indica faptul că şi în august temperatura medie a aerului ar fi mai ridicată decât cea normală, în cea mai mare parte a ţării, dar nu ne putem pronunţa asupra intensităţii valurilor de căldură sau a unor fenomene de instabilitate atmosferică", a adăugat reprezentantul ANM.

În data de 1 iulie, în România s-au înregistrat temperaturi de 44 de grade Celsius la umbră, aceasta fiind cea mai călduroasă zi de început de iulie din ultimii 60 de ani, de când se fac măsurătorile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite