Cod galben de inundaţii în Buzău şi Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare cod galben de inundaţii pentru bazinul hidrografic al râului Iştău - judeţele Buzău şi Prahova - valabilă până marţi, la ora 24.00.

Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore şi a celor prognozate se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie în bazinul hidrografic al râului Iştău, judeţele Buzău şi Prahova.

La rândul ei, Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) anunţă că a dispus întărirea monitorizării cursurilor de apă şi că sprijină acţiunile pentru îndepărtarea efectelor inundaţiilor.

Potrivit ANAR, în perioada 9 - 12 aprilie 2016, în bazinele hidrografice Someş-Tisa, Crişuri şi Olt s-au înregistrat evenimente hidrometeorologice deosebite.

În acest interval, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis două atenţionări hidrologice naţionale, cinci atenţionări hidrologice pentru fenomene imediate şi două avertizări hidrologice pentru fenomene imediate, cod portocaliu pentru afluenţii de stânga ai râului Olt, sector aval Hoghiz -  amonte confluenţă Lotrioara şi cod roşu în bazinul hidrografic Homorod, amonte de Hoghiz, judeţul Braşov.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite