Coaliţia România Sănătoasă, apel către parlamentari: „Nu transformaţi Legea vaccinării în legea evitării vaccinării“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coaliţia România Sănătoasă arată că proiectul de lege pentru vaccinare a fost modificat, fără acordul specialiştilor, „scopul ei fiind total pervertit”.

„Organizaţia noastră a luptat pentru o Lege a Vaccinării care să asigure acoperirea vaccinală necesară pentru că să nu mai avem moarte şi suferinţă din cauze prevenibile în rândul copiilor din României, atât cei sănătoşi cât şi cei vulnerabili cum este cazul prematurilor, al celor cu boli rare sau al copiilor cu boli oncologice şi care au contraindicaţie de vaccinare bazându-se pe protecţia de grup asigurată de vaccinarea în rată mare a celorlalţi.

De câţiva ani deja facem eforturi susţinute că proiectul de lege să fie unul comprehensiv, în acord cu recomandările internaţionale şi cu nevoile specifice României în contextul în care acoperirea vaccinală din ţară noastră a scăzut sub nivelul de siguranţă şi ne confruntăm cu cea mai gravă epidemie de rujeolă din ultimii ani, cu peste 60 de decese în rândul copiilor”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de către preşedinta Asociaţiei Mame pentru mame şi Ovidiu Covaciu, de la Asociaţia Raţionalistă Română. 

Coaliţia spune că legea este  importantă pentru sănătatea copiilor dar „a căzut victima nu numai a

presiunilor extrem de toxice din zona organizaţiilor cu agenda antivaccinista cât mai ales a fost confiscată de jocurile politice din Parlament”.  „Deşi cei mai buni şi respectaţi specialişti în sănătate publică din România au lucrat la această lege că să responsabilizeze prin ea nu numai părinţii dar mai ales instituţiile centrale şi locale de sănătate cu privire la implementarea Planului Naţional de Imunizare vedem acum că proiectul a fost modificat, fără ştiinţă sau acordul specialiştilor, ajungând la o formă care perverteşte total scopul acestei leg”, spun reprezentanţii. 

Modificări fără avizul specialiştilor în sănătate publică

Coaliţia arată o serie de modificări aduse documentului în formă lucrată de deputaţii PSD, care urmează să plece Luni cu aviz pozitiv de la Comisia de Sănătate şi să fie votată în Plenul de Marţi:

  • a fost schimbată definiţia vaccinului astfel încât să scadă încrederea populaţiei în siguranţă vaccinurilor!
  •  solicită decontarea şi efectuarea unor analize înainte de vaccinare (o recomandare contrară normelor OMS)
  •  medicii vaccinatori sunt obligaţi să ofere „alternative” la vaccinare!
  •  comisiile mixte care ar trebui să consilieze părinţii care refuză vaccinarea copiilor lor sunt obligate să renunţe la eforturile de a convinge aceşti părinţi să vaccineze după 12 luni!
  • elimina consimţământul prezumat al părintelui şi oferă acestuia posibilitatea de refuz explicit vaccinării, lucru care în combinaţie cu tehnicile de mai sus fac posibilă perpetuarea nevaccinarii
  • Ignorarea ştiinţei, sutelor de ani de experienţă şi tuturor recomandărilor medicale din lume nu poate fi făcută fără consecinţe.

Activiştii mai spun că obligativitatea vaccinării protejează copii de deciziile iraţionale ale părinţilor. De asemenea, protejează copiii şi adulţii vulnerabili de riscul reprezentat de cei nevaccinaţi admişi fără restricţii în locuri publice. „Este crucial că obligativitatea să se refere în Legea Vaccinării la măsurile efective de administrare a vaccinurilor, nu la alte măsuri care ar permite, în cele din urmă, nerespectarea dreptului la sănătate şi la viaţă al copiilor în numele prioritizării nelegitime a autorităţii tutelare a unor părinţi aflaţi într-o gravă eroare de judecată”, mai arată aceştia. 

Pe 17 Martie este programată vizită Directorului Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii iar

statusul ratei vaccinale din România este o prioritate pentru această organizaţie. 

„Cerem partidelor politice din Parlament să ia decizii în interesul populaţiei, votând în unanimitate Legea Vaccinării, într-o formă care să conţină consecinţe reale pentru decizia de a nu vaccina copii. Această formă a legii NU este una care să asigure acoperirea vaccinală necesară pentru că să nu mai avem moarte şi suferinţă din cauze prevenibile în rândul copiilor din României. Că atare, va solicităm să opriţi traseul propus pentru acest proiect şi să va consultaţi cu specialiştii în sănătate publică din România pentru a modifică proiectul astfel încât, odată votat, să poată să îşi îndeplinească scopul”, cer reprezentanţii coaliţiei. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite