Coaliţia pentru Familie. Îmi place cum sună, dar nu susţin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi am participat pentru prima dată la întâlnirea Grupului Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României. Am aflat de existenţa lui acum trei săptămâni, când un coleg deputat m-a înscris într-un grup de What's App. Da, sunt creştin. Adică merg duminica la biserică fie singur, fie cu familia, după cum ne potrivim.

Soţia e de altă confesiune decât mine, aşa că în unele duminici prind două oferte de primenire spirituală. Lăsând gluma la o parte, împărtăşesc cu dumneavoastră faptul că aş vreau să cred despre mine că sunt creştin practicant, chiar dacă de multe ori sunt departe de idealul lui Cristos. Ce înseamnă practicant? Înseamnă ca în calitate de parlamentar încerc să am mereu în minte elemente care ţin de echitate socială, măsuri pro familie şi aspecte care ţin de doctrina socială a Bisericii (Catolice).

Am terminat un liceu teologic. La cât de apropiat mă simt de Biserică, mă mir cum de am ajuns la acest grup de rugăciune abia la 6 luni de la intrarea în Parlament. Mă gândesc la două variante: fie colegii de la alte partide parlamentare cred că toţi din USR sunt atei anticlericali şi nu au făcut o invitaţie de participare la întâlnire şi colegilor din USR, fie eu nu am fost destul de atent în a căuta comuniune cu cei cu care eu împărtăşesc elemente comune ale unor credinţe diferite.

În faţa tuturor, eu deputat romano-catolic, cu cel mai mult calm posibil, dar şi cu respect pentru convingerile celor prezenţi, am afirmat că eu nu voi susţine această iniţiativă.

Nu mai are rost să caut vinovaţi pentru lipsa mea din acest grup. Toate bune şi frumoae la prima întâlnire. S-a început cu un „Tatăl Nostru” şi s-a încheiat cu un cântec de Înviere. Frumos! Au fost două momente autentice. După rugăciunea de început, am înţeles că oaspeţii noştri de astăzi erau reprezentanţii Coaliţiei pentru Familie. Nu am fost pregătit pentru această întâlnire, dar nici nu cred că, dacă aş fi ştiut din timp, m-aş fi pregătit într-un mod aparte. Discuţia a avut un ton omogen de la început până la sfârşit. Nu voi da nume şi nici nu voi cita pe nimeni. Invitaţii se bucurau de susţinerea celor din sală. Cei din sală se oglindeau în iniţiativa propusă de către oaspeţi. I-am ascultat cu atenţie. Spre sfârşitul întâlnirii, am simţit că va trebui să intervin şi să fiu sincer faţă de cei prezenţi, atât gazde, cât şi oaspeţi. În faţa tuturor, eu deputat romano-catolic, cu cel mai mult calm posibil, dar şi cu respect pentru convingerile celor prezenţi, am afirmat că eu nu voi susţine această iniţiativă. Nu m-a întrerupt nimeni. Voi impărtăşi cu voi gândurile mele, dar înainte vreau să vă amintesc că am încheiat intervenţia mea cu rugămintea de a-mi fi respectată decizia de a nu susţine această iniţiativă şi de a nu fi exclus din cauza acestei poziţii.

Aveam atât de multe de spus despre această iniţiativă încât nici nu mai ştiu cu ce am început. Cred că în cursul expunerii am ajuns destul de repede la ceea ce reprezintă baza poziţiei mele: anume, vom fi stupefiaţi să aflăm că după acest referendum nu vom observa o îmbunătăţire a calităţii familiei din România.

Am mai spus-o public. În timpul campaniei electorale din noiembrie 2016, am vizitat mai mulţi preoţi, atât ortodocşi, cât şi romano-catolici, şi le-am adresat aceeaşi întrebare: care este problema cu care se confruntă comunitatea dumneavoastră? Răspunsul a fost mereu acelaşi: avem probleme mari cu familii disfuncţionale d​in cauza​ muncii sezoniere în străinătate, grad ridicat de alcoolism, violenţă în familie, abuzuri de toate felurile, incest, abandon şcolar, lipsa locurilor de muncă. Niciun preot nu mi-a menţionat ceva despre problemele ridicate de către ameninţarea gay-lor la adresa familiei tradiţionale. Nu am primit niciun manifest despre homosexualii care ameninţă convieţuirea clasică. Am primit însă îndemnuri de a reprezenta cu demnitate comunităţile respective şi de a încerca să creez locuri de muncă. Mai mult, am primit un compendiu cu doctrina socială a Bisericii şi pe email mai multe documente ale conferinţelor episcopale ecumenice din Germania, Franţa şi SUA. Aceste documente erau decaloguri ale votantului, în care se amintea despre cum sunt îndemaţi să voteze creştinii, ergo ce se aşteaptă de la politicienii creştini. Aceste documente ar trebui să fie o gură de aer proaspăt pentru toţi cei care se consideră politicieni creştini. Din păcate, mulţi dintre colegii mei cei mai „fervenţi în ale credinţei” se ocupă cu protejarea şi cu graţierea celor care au făcut păcate antisociale grave şi care vor să redefinească ideea de corupţie. Ce înseamnă asta? Să poţi fura din banul public, adică din acea masă comună de resurse faţă de care politicienii au responsabilitatea de a o proteja.

Ce se întâmplă de fapt acum? Ni se dă praf în ochi prin protejarea familiei creştine şi tradiţionale de către lupii care stau la pândă să şchiopăteze cu orice preţ speranţa de normalitate socială şi politică în România.

Poate să spună cineva că Tăriceanu, cel care nu ratează niciodată ocazia să violeze public şi cu patos lupta anticorupţie, este un creştin catolic bun? Poate nu e OK să intrăm în viaţa lui privată, dar să schimbi 5 femei în 25 de ani e aproape la fel grav ca Henric al VIII-lea. Diferenţa e că după ce le zice «I shall not keep you long!», Tăriceanu doar le eliberează din funcţie şi atât. Să îmi spună mie cineva că Dragnea este un ortodox vrednic aşa cum îl cinsteşte un înalt prelat într-un video care circulă pe internet, doar pentru că dă bani la construcţia de biserici. Adică acel om care are o condamnare definitivă pentru fraudă electorală, îşi pune secretara pe liste eligibile la el în judeţ, este divorţat şi este implicat într-un proces unde două angajate fictiv la DGASPC Teleorman au lucrat gratis pentru PSD timp de 8 ani.

Aş vrea să îi întreb pe colegii parlamentari: despre care valori de familie vorbim aici? Promiscuitatea nu este o valoare de familie. Corupţia nu este o valoare de familie. Campania electorală pe seama celor mulţi, manipulabili, lipsiţi de informaţie adevărată şi vulnerabili nu este o valoare de familie. Lupta împotriva reformelor ce vizează anticorupţia şi acceptul tacit al acestei lupte nu sunt valori de familie. Lupta electorală, bazată pe himera ameninţărilor la adresa familiei tradiţionale, pentru a câştiga simpatia atât a cultelor din România, cât şi pentru a face „branduire” personală este un păcat capital care se numeşte mândrie. Din ea vin şi alte păcate mai mici şi mai mari. Haideţi să nu facem din miza acestei grave încălcări morale un referendum ale cărui victime sunt oameni cărora li se inoculează pericolul unei minorităţi.

Luni, 15 mai, am fost la Văleni. Un sat din Neamţ lovit de o viitură mare, cum bătrânii locului spun că nu au mai văzut de când sunt. Împreună cu colegul meu am fost printre primii voluntari care am pus mâna şi am ajutat o familie de bătrâni acolo. Primarul şi preotul satului erau în acţiune. Munciseră cot la cot cu ţăranii două zile la rând fără ca o comisie de evaluare a pagubelor să ajungă la ei. „Nici nu putem interveni fără comisie, că atunci când va veni nu vor evalua adevăratele pagube şi nu vom primi despăgubiri”, mi-a spus primarul. Poate cineva să spună că problema oamenilor de acolo era ameninţarea familiei tradiţionale? Doi bătrâni cu fete plecate de parte de casa părintească, în Italia şi la Sibiu. Doi bătrâni gârboviţi, cu nămol de jumătate de metru în curte şi în anexe. Muţi de tristeţe şi de supărare. Extenuaţi de oboseală. Au scos nămol până la mijlocul nopţii, iar răsăritul soarelui avea să îi prindă din nou cu lopeţile în mâini. Cu sudoare pe obraz şi lacrimi în ochi. Fără poftă de mâncare şi fără apă potabilă. Lipsiţi de orice formă de ajutor. Să le spun lor despre problema ameninţării gay în România este ca şi cum aş întreba refugiaţii sirieni despre problematica libertăţii de opinie a ​​u​igurilor din mediul urban din China.

Soţii Achelăriţei din Văleni sunt exemplul României profunde. Oameni simpli şi neajutoraţi cu nevoi concrete şi expuşi unei mari nevoi. Cea de ajutor concret, nu de implicare în cauze închipuite şi exploatate electoral la maximum de abuzatori.

Nu am votat în plen legea referendumului. Eram la o întâlnire cu o delegaţie din China. Nu voi face campanie împotriva Coaliţiei pentru Familie. Susţin multe din cele 50 de măsuri pro familie pe care coaliţia le propune. Respect dreptul a 3.000.000 de oameni de a semna pentru o iniţiativă legislativă, dar cred cu sinceritate că este timp pierdut. Mă susţine o conştiinţă civică şi socială curată, dar şi confesorul meu, de-o seamă cu mine, care îmi zice aşa:

„Eu nu susţin acest referendum, dar ca preot nu mă pot opune public. Dacă tu, în taină, nu eşti de acord cu ce se întâmplă, eşti obligat în conştiinţă să spui şi altora. Eşti obligat să faci asta. Nu eşti «pe persoană fizică» în Parlamentul României”.

Referendumul va trece. Eu voi rămâne la fel de catolic. Calitatea familiei din România nu se va îmbunătăţi. Vom cheltui mulţi bani şi resurse. Cei care vor ca România să fie ca o familie de bătrâni obosiţi şi neajutoraţi vor câştiga această luptă. Biserica va pierde şi mai multă credibilitate. Politicienii vor profita de asta şi vor deconta factura la alegerile următoare. Familia va avea de suferit. Cu sinceritate mărturisesc ca abia aştept să merg la următoarea întâlnire a grupului de rugăciune din Parlamentul României.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite