.

ştire recentă de presă informa că parchetul a dispus două trimiteri în judecată, pentru infracţiuni generic încadrabile în categoria hatespeech, presupus comise de către un solist rock şi, respectiv, de către un protestatar devenit oarecum faimos după spânzurarea, repetată, a unei păpuşi.

Cazul 1. Solistul rock, cetăţean străin, controversat ca orice artist care se respectă, este acuzat de parchet că melodiile erau un pretext pentru transmiterea unor mesaje care incită la ură naţională, prin negarea Trianonului, a graniţelor dintre cele două binecunoscute ţări vecine şi prietene, dar şi prin invitarea auditoriului (şi el de o anumită coloratură) de a trece la recucerirea teritoriilor pierdute, prin mijloace similare celor recent aplicate în Peninsulă Crimeea.

Chestii destul de delicate, s-o recunoaştem. Să te pui cu un artist în exercitarea actului de creaţie, sună prost. Să striveşti sensibilitatea unui muzician cu bocancii organului de anchetă penală, sună prost. Bine, dar şi ce face muzicianul ăla sună la fel de prost. Pare a fi, însă, libertate de exprimare. Dar, dacă punem discursurile lui Hitler pe muzică, vom avea o operă rock intangibilă? Ce facem, până la urmă, cu genul ăsta de libertate de exprimare?

Ca să iasă din labirintul dilematic pe tema relaţiei dintre libertatea de exprimare şi discursul care incită la ură, xenofobie etc., parchetul a ales o soluţie simplă dar eficientă: a cerut un punct de vedere organismului specializat pe aceste chestiuni, adică CNCD-ului (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării). Iar CNCD-ul a comunicat parchetului punctul său de vedere, care poate fi rezumat astfel: e nasol ce a făcut muzicantul, fiindcă e hatespeech, astfel că se situează în afara protecţiei ce se asigură liberei exprimări.

Cazul 2. Un protestatar, cetăţean român, care s-a remarcat anterior prin spânzurarea repetată a unei păpuşi, a procedat la confecţionarea şi comercializarea unor tricouri. Potrivit parchetului, acele tricouri aveau imprimate simboluri xenofobe, întrucât desenele şi mesajele inscripţionate promovau ideile şi concepţiile specifice naţionalismului extremist.

Şi aici era o situaţie delicată, deoarece libertatea de exprimare acoperă şi desenele sau textele care pot deranja, ofensa sau şoca. Nu este excesiv actul parchetului de a se război cu nişte desene şi inscripţii? Ce are parchetul cu arta? După muzică, şi desenul?

Şi de această dată, parchetul a apreciat, pragmatic, că, înainte de a lua o decizie într-o cauză “sensibilă”, unde e vorba şi de artă, este util şi chiar necesar să consulte un expert în materie, mai precis CNCD-ul. Iar CNCD a comunicat parchetului că e pe drumul cel bun, adică, în opinia sa, faptele respective conţin elemente de natură a instiga la ură, discriminare sau xenofobie, ceea ce le situează în afara protecţiei acordate dreptului la liberă exprimare.

*

Fără îndoială că punctul de vedere al CNCD a cântărit foarte mult în luarea deciziei de trimitere în judecată, în cele două cazuri. Şi e de înţeles. Până la urmă, CNCD-ul a jucat rolul expertului într-o cauză în care e nevoie de cunoştinţele unui specialist într-un anumit domeniu.

Se pare că soluţia consultării CNCD-ului în astfel de cauze “sensibile” ar putea ajuta parchetul la tăierea unor noduri gordiene. Inclusiv cele cu care sunt legate unele organizaţii care îşi propun să pună pocnitori în coşurile de gunoi din zonele circulate, pentru ca mesajul lor (probabil de mare interes public) să fie mai bine cunoscut de opinia publică.

Desigur, “meciul” juridic în cele două cauze este abia la început în faţa instanţelor de judecată şi nu are un câştigător sigur. Meciul se joacă. Dar, nu poate să nu fie remarcat că parchetul are de partea lui punctul de vedere al CNCD. Care face cam cât prezenţa lui Neymar într-o naţională.

Nu sunt un simpatizant al CNCD-ului. Asta e, am şi eu lipsurile mele. Dar, de data asta ţin cu Neymar.


Text de Dan Mihai        

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.