Clientul pe scaunul specialistului

Cum e posibil ca fitece piţifelnic să fie uns şef doar în virtutea meritelor sale de fost lipitor de afişe?

Vă mai aduceţi aminte de cei 15.000 de „specialişti" pe care ni-i promitea Convenţia Democratică? Dacă nu, staţi liniştiţi, nicio pierdere! Căci propunerea de a lăsa treburile ţării pe mâna unor hai să-i numim mai bine „profesionişti" s-a dovedit până la urmă doar un balon electoral al anului 1996. Unul câştigător, ce-i drept, dar care s-a dezumflat a doua zi după alegerile ce aduceau prima schimbare în România post-comunistă.

În fapt, partidele ce formau alianţa cunoscută sub iniţialele CDR n-au făcut decât să-i înlocuiască pe foştii activişti, în frunte cu Ion Iliescu, printr-o serie de foşti deţinuţi politici, gen Ion Diaconescu. Era un fel de reparaţie morală, dacă vreţi, pentru anii petrecuţi prin puşcăriile dictaturii. Criteriile luate în calcul pentru numirea într-o demnitate publică nu aveau, din păcate, nicio legătură cu nevoia de „specialişti". Se repeta, practic, vechea greşeală de a pune dosarul de cadre înaintea competenţei.

Iar lucrurile erau şi mai încurcate când trebuia să aibă loc vreo negociere între numeroasele formaţiuni aflate la putere. Se ajungea la situaţia incredibilă ca, dacă liberalii aveau, să spunem, cel mai potrivit candidat pentru funcţia de inspector şcolar sau director de spital, locul să fie ocupat de un reprezentant al ţărăniştilor, numai pentru că aceştia primiseră postul la împărţirea „ciolanului".

Dar de ce am adus în discuţie epoca guvernării pe bază de adeziune şi algoritm? Fiindcă, trebuie să constat, ea nu a apus odată cu destrămarea CDR-ului şi ieşirea PNŢCD-ului în decorul extra-parlamentar. Nici vorbă. Ba chiar a fost ridicată pe culmile rafinamentului, până când a devenit cea mai respectată lege nescrisă a politicii româneşti. Cât sunt în opoziţie, toţi ţipă contra politizării instituţiilor statului, dar cum câştigă alegerile, îşi instalează la butoane propria clientelă. Încât azi nu se mai întreabă nimeni cum e posibil ca fitece piţifelnic să fie uns şef doar în virtutea meritelor sale de fost lipitor de afişe.

Deplângeam zilele trecute, cu un coleg, faptul că adevăraţii „specialişti" sunt ignoraţi de mediul politic. I-am dat exemplul unui blogăr timişorean ale cărui analize economice sunt citate de saiturile de ştiri, dar pe care nu l-ar băga în seamă niciun partid. Aşa-i, îmi răspunde amicul meu, dar şi mai grav e când un jurnalist, devenit purtător de cuvânt la un partid, ajunge să fie numit director al Aeroportului Internaţional din Timişoara. Ocupaţie la care se pricepea cam tot atât cât se pricepe Dan Bittman, proaspăt consilier al ministrului de Finanţe, la capitolul comunicare şi imagine.
Aştept cu interes numirea lui Florin Salam, Adi Minune şi Vali Vijelie ca gurişti ai ministerelor de Interne, Externe şi, de ce nu, Cultură!