Cine este atentatorul terorist care a pus numele lui Şerban Cantacuzino şi al lui Ştefan cel Mare pe încărcătoarele unor arme de foc în Noua Zeelandă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Screen shot atentat Noua Zeelanda

Când am citit că un atentator a ucis câteva zeci de oameni în Noua Zeelandă, iar pe încărcătorul uneia dintre armele lui se puteau citi numele lui Şerban Cantacuzino, a lui Iancu de Hunedoara şi a lui Ştefan cel Mare – ştirea mi s-a părut cu totul ireală.

M-am gândit şi dacă nu cumva e un fake news; în orice caz, ceva părea că nu se potriveşte deloc. De ce să se apuce un pasionat de istoria medievală a Balcanilor să omoare oameni în Noua Zeelandă?

Între timp a ieşit la iveală faptul că Brenton Tarrant, teroristul australian din Noua Zeelandă, era un „discipol“ al lui Anders Breivik – psihopatul cu simpatii fasciste la vedere care a ucis câteva zeci de tineri, în Norvegia. Că studiase „operele“ altor ucigaşi în masă, pe care intenţiona se pare să îi imite. Că se juca jocuri video violente – unde se pare că se „antrena“ pentru atentatele pe care urma să le comită; conform unor surse, el suferea de o dependenţă severă de jocuri video violente. Că era cel mult un autodidact, fără studii universitare şi care declară că nu a fost niciodată interesat să studieze serios ceva. Că ura conservatorismul, pe care îl considera „corporatism deghizat“; şi că admira China Comunistă. Că fusese, pe rând, un comunist, un anarhist, apoi un libertarian, înainte de a deveni un „eco-fascist“. Că şi-a construit atentatul ca pe o memă de Facebook, sperând ca atrocităţile comise de el să devină virale. Toate acestea le-a scris într-un fel de manifest-autointerviu publicat online, de 74 de pagini.

Aşadar, nu vorbim de o pasiune pentru istorie – ci, mai degrabă, de o preocupare pentru o cultură populară foarte superficială şi cu fapte prezentate adesea în mod deformat; o cultură la nivel de meme de social media, filtrate prin percepţia unui psihopat care se autodeclară anarhist şi eco-fascist. În ultimii ani atentatorul a călătorit prin Coreea de Nord, Pakistan, Franţa şi Europa de Est, întreţinându-se prin tranzacţii cu moneda virtuală Bitcoin. Despre Şerban Cantacuzino şi Ştefan cel Mare e posibil să fi auzit în timp ce a vizitat Europa de Est, şi despre ei se vede că a înţeles că sunt un soi de Anders Breivik; ei par a fi puşi pe acelaşi nivel cu Breivik care „s-a bătut cu turcii“ (?). Mai mult, este vorba despre o obsesie pentru violenţă, pentru imitarea altor criminali în serie. Psihopaţi care iau ca model alţi psihopaţi; care găsesc un mediu foarte fertil în cultura populară, în social media şi în jocurile video; şi care se plimbă nestingheriţi prin lume, gata oricând să transforme un carnagiu într-o biserică sau într-o moschee în următoarea ştire care să devină virală pe social media. 

Manifestul lăsat de atentatorul din Noua Zeelandă este un text incoerent, un cocktail toxic de ecologism, fascism, extremism de dreapta, pe un fond nihilist-comunist. Atentatorul declară că urăşte conservatorismul, admiră comunismul, spune că este un fost anarhist şi actualmente eco-fascist, şi bătălia culturală din Statele Unite, turnând gaz pe tema foarte controversată a armelor de foc. El spera, astfel, conform manifestului online să îşi viralizeze atentatele şi să se asigure că aceste ideologii nu vor cădea la pace – şi că acest război cultural va continua, astfel, să facă tot mai multe victime. Îşi dorea ca în Statele Unite să izbucnească un război civil între facţiuni regionale şi rasiale adversare.

Eco-fascismul reprezintă un cocktail nou şi foarte periculos şi arată, de fapt, un trend nou – combinaţia unor ideologii radicale care se dezvoltă pe fondul noilor media. Care depersonalizează şi dezumanizează în mod inerent, şi care fac ca orice tragedie să se transforme într-o memă; sau care generează, chiar, tragedii cu scopul de a le viraliza, aşa cum vedem în acest caz nefericit şi extrem de grav din Noua Zeelandă. Ian Bogost arată, în The Atlantic, că platformele de socializare creează haos, prin chiar natura lor şi prin felul în care funcţionează. Iar Stuart M Bender scrie, în The Conversation, că social media creează o societate a spectacolului care le oferă teroriştilor o cale facilă spre notorietate. „Chiar dacă este uşor să identifici referinţe explicite la ideile suprematiştilor albi, documentul este în acelaşi timp pigmentat cu referinţe confuze şi inexplicabile la meme de pe internet, şi de lucruri aruncate la derută. Acestea pot fi privite ca încercări de a trolla şi de a momi publicul să îi interogheze afirmaţiile, şi astfel să mărească atenţia pe care o acordă teroristului şi crimelor sale oribile“, observă Bender.

Unii s-au apucat, imediat, să agite spectrul ideologic, şi să blameze pentru acest atentat orientările ideologice mainstream. Avem, în fapt, de-a face cu o combinaţie care îmbină psihoza cu noile fantasme şi care accelerează şi amplifică radicalizarea deja prezentă în cultura noastră de masă. Acest nou curent nu are nici o legătură cu dreapta sau stânga mainstream şi tradiţionale – este ceva nou, specific şi extrem.

Aşa cum subliniază Rod Dreher în TAC, trebuie să fim foarte conştienţi că această radicalizare este una demonică. Îl citez în încheiere pe Dreher: „Este mai radical să munceşti ca să construieşti acel tip de cultură care dă viaţă, şi ca să creezi noi forme în interiorul cărora viaţa poate să fie trăită, decât să îţi dai viaţa ca să ucizi bărbaţi, femei şi copii inocenţi. Este adevărat şi dacă eşti un terorist ISIS, şi dacă eşti un terorist precum Brenton Tarrant. Aceşti diavoli nu aduc decât durere şi moarte. Ei nu sunt, în nici un fel, vreo soluţie.“ 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite