Cine sunt militanţii antivaccinare care au distribuit broşuri cu informaţii false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militanţii antivaccinare au schimbat tactica şi au început să joace murdar: plasează în cutiile poştale ale bucureştenilor pliante antivaccinare - cu siglele Ministerului Sănătăţii, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi UNICEF - care conţin informaţii false, de tipul „vaccinul ROR conţine celule de fetuşi avortaţi“, „vaccinarea îţi poate distruge copilul pentru întreaga viaţă“ sau „pesticide în vaccinuri“.

Vlad Mixich, preşedintele Observatorului Român de Sănătate, a scris, într-o postare pe Facebook, că cei care au lansat campania „poartă răspundere penală”.

„Situaţia pliantelor anti vaccinare pe care a fost FALS trecută sigla Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a UNICEF şi a Ministerului Sănătăţii este simplă: folosirea abuzivă a acestor însemne se încadrează la două articole din Codul Penal. Cum toate cele 3 instituţii au anunţat deja că siglele lor sunt folosite abuziv/fără acordul lor pentru a răspândi informaţii false, membrii Consiliului Director al asociaţiei care a făcut asta, Depner Ditta, Stoian George Daniel şi Iordache Dan, poartă răspundere penală”, arată Vlad Mixich.

El adaugă că cei trei „sigur că se vor victimiza” şi că „nu e vorba despre ce cred ei cu privire la vaccinare, ci despre faptul că asociaţia pe care ei o conduc dezinformează şi manipulează gros părinţii folosind siglele unor instituţii naţionale şi internaţionale de la care nu au primit niciun acord”.

„Păstrând proporţiile şi umorul, e ca şi cum eu aş pune între ghilimele afirmaţia "Sunt vaccinată şi mi-am vaccinat şi copiii" şi sub ea aş scrie: Olivia Steer susţinută de Donald Trump şi Vladimir Putin. Foarte corectă reacţia ministrului Sănătăţii: "Vom face plângere penală". Simplu. În imagine îi aveţi pe doi dintre cei 3 indivizi care fac porcăriile astea. Dacă întâmplător vă intersectaţi cu ei pe stradă îndepărtaţi-vă imediat: nu ştiţi cum şi când poza sau semnătura voastră va apărea pe un pliant cu/şi despre părţi de chinezi mici care sunt amestecate în pastile de #mafia #aspirinei”, adaugă Mixich.

Pliantele primite în cutiile poştale direcţionează către un site pe a cărui pagină de deschidere scrie că „se doreşte ca toţi copiii să crească liberi şi sănătoşi, fără riscuri de îmbolnăvire gravă din cauza vaccinării în masă pe baza unor decizii neinformate. Ne preocupă problematica vaccinării, pentru sănătatea şi viitorul mai bun al copiilor noştri“.

Ministerul Sănătăţii a reacţionat şi a anunţat că „se delimitează ferm de campania de dezinformare si manipulare referitoare la ineficienţa şi riscurile vaccinării, apărută în spaţiul public, pe reţelele de socializare sau prin materiale tipărite, distribuite în zone aglomerate sau în cutiile poştale”. În plus, Ministerul Sănătăţii a precizat că autorii campaniei iniţiate împotriva vaccinării utilizează fără aprobare însemnele oficiale ale unor instituţii, iar materialele conţin informaţii false care pot induce în eroare părinţii şi pot pune în pericol sănătatea populaţiei.

În România a fost declarată, în septembrie 2016, epidemie de rujeolă, fiind înregistrate până acum 15.109 cazuri şi 59 de decese. Iar în tot acest timp, Legea vaccinării este blocată în Parlament.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite