De ani de zile, de când infracţionalitatea a început să fie scăpată de sub control, eu aş zice încurajată, de către instituţiile statului cu atribuţii în privinţa asigurării siguranţei şi ordinii publice, drept răspunsuri, sunt acreditate nişte argumente necredibile drept principalele cauze. Astfel, principalele cauze invocate la nesfârşit atât de factorii instituţionali, cât şi de responsabilii politici ai guvernărilor perindate până acum la cârma României, sunt: insuficienţa numărului de poliţişti şi lipsa resurselor materiale, începând cu insuficienţa finanţării şi a dotărilor cu tehnică specifică activităţii poliţieneşti.

Cu cât apare un nou eveniment infracţional de mare impact, cum a fost cel mai recent al răfuirii clanurilor interlope în centrul Capitalei, sub geamurile principalelor instituţii ale statului român, soldat cu un mort şi mai mulţi răniţi, care a îngrozit opinia publică, cu atât mai mult se strigă că forţele de ordine sunt insuficiente şi nu au cu ce să combată fenomenul! Lideri de sindicat poliţienesc, deveniţi de ani buni, vedete de televiziune, foşti şefi şi lucrători din poliţie, actuali, politicieni, presa aceea care i-a ştirile pe nemestecate şi le propagă iresponsabil către opinia publică, toţi aceştia ne spun zilnic aceleaşi lucruri: că infracţionalitatea a scăpat de sub control şi că nu există resurse pentru a putea fi combătută!

Ceea ce este aproape complet fals, chiar şi la o simplă analiză a oricărui cetăţean care trăieşte în această ţară, unde siguranţa mersului pe stradă a devenit un risc evident pentru oricine. Ceea ce nu le place să spună stimabililor şefi de sindicate poliţieneşti, şefilor mai mari sau mai mici din instituţia pricipală care trebuie să asigure ordinea şi liniştea publică şi celorlalţi care invocă la infinit lipsurile de tot felul, sunt cauzele principale care au dus la creşterea fără precedent a infracţionalităţii în România: lipsa de profesionalism, lipsa de implicare, politizarea instituţiilor, corupţia, managementul dezastruos, gestionarea iresponsabilă a banilor de la buget şi, nu în ultimul rând, carenţele legislative.

Dar se pare că nu interesează pe nimeni aceste cauze, analiza lor şi adoptarea unor strategii, unor măsuri să eficientizeze activitatea instituţiilor menite să asigure ordinea şi liniştea publică în ţara noastră! Cu decenii în urmă, prin anii 90, când proaspăt acreditat ca jurnalist la Ministerul de Interne, unul dintre miniştrii care conduceau această instituţie, m-a invitat la o mică discuţie, în care mi-a spus că este mult mai important să dăm atenţie cauzelor fenomenului infracţional şi măsurilor de combatere a acestuia decât senzaţionalului ştirilor şi evenimentelor criminale, care atrăgeau ca un magnet atenţia publicului. Acum, este mult mai comod să dai vina pe lipsuri, scapi şi de responsabilitate, dai frumos la televizor, te dai mare expert şi cunoscător, propagi argumente false în loc să analizezi cauzele şi să lucrezi continuu pentru combaterea infracţionalităţii! Astfel, practic, tolerezi sau chiar încurajezi infractorii!

Păi crede cineva că răfuiala clanurilor interlope sub geamurile Parlamentului, ale SRI, ale Parchetului şi ale câtorva ministere s-a produs pentru că nu avea poliţia efective şi mijloace materiale? Nu! Clar, nu! Dacă seară de seară, noapte de noapte, în zonă se produceau evenimente ilegale sub ochii autorităţilor, iar acestea erau nebăgate în seamă, nederanjate, nu înseamnă că erau tolerate. Poate chiar existau complicităţi între autorităţile de siguranţă şi ordine publică şi infractori? Au interesat pe cineva aceste aspecte până la producerea evenimentului care nu a mai putut fi ignorat la nesfârşit?

Revenind la lipsa de mijloace răsinvocată, e clar că este o falsă argumentaţie. Până la un punct, hai, se constată cu ochiul liber şi o insuficienţă materială în dotarea Poliţiei Române, nu este de ignorat, dar nu este principala cauză de creştere a infracţionalităţii. Ia să ne aducem aminte, la mitingurile din 10 august, atât cel de tristă amintire din 2018, cât şi cel din 2019, Bucureştiul era înţesat de poliţişti, jandarmi şi alte forţe speciale din cadrul Ministerului de Interne. Atunci aveau resurse, când a fost ordinul să combată mitingurile care vizau puterea politică şi legile antijustiţie, iar când fenomenul infracţional se produce în stradă şi vizează direct siguranţa şi ordinea publică, forţele de ordine nu mai au resurse, nici umane, nici materiale?

Mai departe, la marile adunări electorale unde se perindau în toţi anii, chiar anul trecut şi anul acesta, marii lideri politici ai puterii, forţele de ordine au avut capacitatea şi resursele să-şi îndeplinească ordinele, chit că unele depăşeau cadrul legal şi erau la graniţa abuzurilor de putere! Sau la meciurile de fotbal care adună zeci de mii de oameni, unde au resurse, mijloace şi capacitatea să asigure siguranţa şi ordinea publică!

Cum pot să explice acest lucru cei din fruntea instituţiilor statului, dar şi sindicaliştii poliţieneşti, care parcă sunt plătiţi doar să apară la televizoare şi să repete la infinit placa lipsurilor de tot felul şi să ceară bani de finanţare? Dar nu de explicaţii avem nevoie, ci de acţiune, implicare şi eficienţă din partea instituţiilor cu atribuţii în domeniul asigurării liniştii şi ordinii publice!

De ce nu spune nimeni nimic şi despre modul cum se fac angajările în Poliţia Română, cum se face educaţie în instituţiile de resort, cum se căpuşează şi se cheltuie banii alocaţi din bugetul de stat ?!!! Dar mai ales să cureţe instituţia de corupţie şi incompetenţă!

Cum să avem noi poliţişti performanţi, capabili, implicaţi când la vârful Academiei de Poliţie, suspecţi de plagiat, sunt puşi sub acuzare pentru fapte grave? ce învaţă studenţii, viitori ofiţeri de poliţie, în această instituţie? Cum să aibă credibilitate poliţia când angajaţi ai săi sunt suspecţi şi acuzaţi în speţe criminale : pedofilie, violuri (în ultimul caz public, chiar acuze de viol din partea unui poliţist asupra unei poliţiste), consum de droguri, complicitate cu infractorii? Cum să avem angajaţi ai Ministerului de Interne integri când ei sunt angajaţi de factorii politici pe considerente de aservire totală, când instituţia este politizată şi deprofesionalizată într-o proporţie de neacceptat, când mulţi sunt puşi şefi fără nici un fel de merite în detrimentul celor care ar merita să ocupe aceste funcţii pe bune, când de ani de zile, există cârtiţe politice care numai patria nu o servesc?!!!

Cum să ne mai minunăm că nu sunt înregistrate şi prelucrate reclamaţii la cazuri grave, de răpiri, violuri sau alte infracţiuni de criminalitate, când în ţară clanurile de infracţionalitate lucrează mână în mână cu autorităţile statului?!!!

Oare, nu acestea sunt printre principalele cauze pentru care credibilitatea şi eficienţa poliţiei sunt la pământ, iar fenomenul infracţional pune stăpânire tot mai mult pe România şi nu mult invocatele lipsuri materiale şi subfinanţarea instituţiilor care ar trebui să asigure ordinea şi liniştea publică? Păi, ce facem, tovarăşi, dacă vă dăm crezare, că nu aveţi resurse şi de aceea nu vă faceţi treaba şi vă alocăm mai mulţi bani, fără număr, pentru dotări şi angajări, dacă în loc să deveniţi eficienţi, să diminuaţi şi să ţineţi sub control criminalitatea, voi vă politizaţi mai tare, vă deprofesionalizaţi mai tare şi deveniţi instrumente de lucru ale infractorilor, care încep să vă controleze fără drept de apel?