Cifre enervante

Este atât de evident că mergem înapoi, este atât de evident că era mai bine nu doar în urmă cu câţiva ani, ci şi înainte de decembrie 1989, încât e enervant că cifrele spun contrariul.

Bunăoară, în zona cea mai sensibilă, cea mai discutată şi cea mai agitată a societăţii româneşti, pensionarii: în 1989, pensia medie reprezenta 46% din salariul mediu net, în vreme ce acum acoperă 56%. Şi asta în ciuda faptului că raportul pensionari-angajaţi a crescut înspăimântător de mult. În acelaşi timp, salariul mediu real din 2010 era cu 30% mai mare decât cel din 1989. 

La mijlocul anilor '80, cu salariul mediu de circa 2.800 de lei se puteau cumpăra, de pildă, peste 2.000 de ouă. Care oricum nu se găseau. Azi, salariul mediu net de 1.400 de lei e echivalent cu peste 3.000 de ouă, care se găsesc la orice colţ de stradă.

În 1989, un angajat din industrie producea circa 21.000 de lei pe lună. Douăzeci de ani mai târziu, în acelaşi domeniu, un muncitor genera un câştig de aproape 48.000 de lei.

În 1989, PIB-ul pe cap de locuitor era de vreo 2.300 de dolari. În 2010, valoarea ajunsese la peste 7.400, în aceeaşi monedă.

Rezervele internaţionale ale BNR totalizează circa 36 de miliarde de euro, adică vreo 30% din PIB. La începutul anilor '80, România intrase în încetare parţială de plăţi, rezervele fiind de 2,5 miliarde de dolari, 5% din PIB. Iar la sfârşitul lui 1989, după plata datoriilor externe, rezervele valutare erau de 2,7 miliarde de dolari, tot 5% din PIB. Aceasta era faimoasa „moştenire Ceauşescu".

O parte din aceste informaţii le datorez excelentului ziarist şi blogger Cristian Orgonaş.

Cât despre efectele locale ale crizei mondiale, România n-a avut nevoie să pompeze bani în sistemul bancar (ca în atâtea alte state) şi băncile-„mamă" n-au retras sume din filialele româneşti, ba chiar le-au recapitalizat!

Sunt cifre şi realităţi, nu comentarii. Orice comparaţie cu ţările aflate în situaţii extrem de dificile e ridicolă. Inclusiv în ceea ce priveşte reacţiile populaţiei. Oamenii s-ar putea să fi înţeles lucrurile mai bine decât Casandrele cernite care ne cântă prohodul şi par să saliveze de plăcerea nenorocirilor prorocite.