Cianură pentru domnii ziarişti

Până să iasă dandanaua asta cu Noua Zeelandă, nu-mi era clar cazul Roşia Montană. Îl încadram în categoria subiectelor controversate şi atât.

Pur şi simplu, mă gândeam că ambele tabere au, în felul lor, dreptate. Cei de la Gold Corporation vor să scoată aur din Munţii Apuseni şi să facă profit din asta, generând şi anumite beneficii pentru populaţia din zonă (locuri de muncă, amenajări în folosul comunităţii etc.) şi pentru statul român (o parte din metalul extras, dar şi bani la buget în vremuri de criză). Opozanţii proiectului vorbesc despre distrugerile iremediabile pe care exploatarea cu cianuri le va provoca mediului şi siturilor arheologice.

Înclinam să fiu de partea ecologiştilor, dar un drăcuşor mă împingea să fiu rezervat: nu cumva suntem prea feciorelnici când ar trebui să fim pragmatici? În mintea mea, diferendul Roşia Montană semăna perfect cu alte mii de conflicte între industriaşi şi ecologişti, pe toată planeta. Îl şi vedeam pe J.R., petrolistul, alungându-i pe fermierii texani pentru a planta sonde de oţel acolo unde păşteau, idilic, turmele de vaci. Şi-mi mai ziceam: dacă ducem ecologismul la extrem, ne întoarcem în epoca pietrei, căci odată cu descoperirea bronzului a început şi poluarea planetei.

Acum, când am văzut câţi bani „investeşte" Gold Corporation în lobby-ul pentru Roşia Montană, cumpărând conştiinţe care păreau de necumpărat, mi-am format, în sfârşit, o părere fermă: proiectul propus de „canadieni" este o mare porcărie. Atunci când umbli cu mita la vedere, şi o faci ostentativ, agresiv, chiar cinic, nu mai poţi fi considerat industriaş de bună-credinţă. Dacă ai pus la bătaie sute de mii de euro pentru a mitui ziarişti la vedere, câţi bani oi fi „investit" în politicieni, discret, pe sub masă? Metodele încep să semene cu cele ale traficanţilor de arme şi ale negustorilor de diamante care însângerează Africa neagră. Or, Roşia Montană nu se află nici în Congo-Zair, nici în Sierra Leone!

Obrăznicia de a cumpăra de-a valma politicieni, bancheri, avocaţi şi ziarişti mi-a deschis ochii şi asupra altei coţcării în care statul român pare tentat să se lase atras. Dacă tot ne hotărâm să exploatăm aurul de la Roşia Montană, de ce e musai s-o facem cu Gold Corporation?! Zăcămintele din Munţii Apuseni reprezintă o avuţie strategică, dat fiind că valoarea lor este de ordinul miliardelor de euro. Pentru exploatare, guvernul ar trebui să organizeze licitaţie internaţională. Să se înscrie în cursă orice firmă care acceptă condiţiile impuse de statul român. Iar una dintre condiţii ar trebui să fie: fără cianuri!

Printr-o asemenea procedură am obţine mai mult decât prin negocierea directă cu un consorţiu care a cheltuit deja milioane de euro în lobby şi publicitate, ca şi cum ar fi sigur de adjudecarea contractului. Dar interesul statului român o fi acelaşi cu interesul decidenţilor? Vom trăi şi vom vedea. Până atunci, lansez un avertisment: încredinţarea exploatării aurului de la Roşia Montană fără licitaţie se încadrează la trădare de ţară. Aviz amatorilor!

O ultimă escală în Noua Zeelandă: n-am înţeles ce vor să afle cei 20 de gazetari la capătul Pământului. Bănuiesc doar că va veni un reprezentant al Gold Corporation şi, printre cupe cu şampanie fină şi dineuri cu homari, va zice, într-o engleză impecabilă: „Vaaai, domnu' Tatulici, vedeţi cianura asta mică? O beau ca pe whisky şi nu păţesc nimic!" Iar grupul ziariştilor români va riposta deontologic şi tăios, unindu-şi vocile într-un cor patriotic pentru a i-o spune individului verde-n faţă: „Aşa e! Cianuri d'astea bune nu găseşti în altă parte".