CHESTIONAR Icar, femeie. Confesiunile Karinei Hollekim

Norvegiana Karina Hollekim, prima femeie care a practicat nebuneştile sărituri BASE cu schiurile (BASE e un acronim sugerând salturile de pe clădiri, de pe piscuri, din aer şi de pe locuri de-o palmă) e cel mai viu exemplu de cădere şi ridicare pe care l-am întâlnit vreodată.

În 2006, a supravieţuit unei salt în gol, după ce nu i s-a deschis paraşuta, soldat cu 21 de fracturi deschise, pierderea a trei litri de sânge şi cu un verdict nemilos: nu va mai putea merge niciodată. Douăzeci de intervenţii chirurgicale, trei ani de chin şi o voinţă excepţională au repus-o pe picioare. Acum aşteaptă un copil, a reînvăţat să meargă, ba să şi schieze.

Cu o zi înainte să ne vedem, într-o cafenea franţuzească din centrul Bucureştiului, am încercat să aflu cât mai multe despre ea şi am dat peste o descriere minunată (îi aparţine lui Jim Rendon, de la o ediţie internaţională a revistei „Marie Claire“):

„În anii de recuperare, Hollekim a avut o epifanie: dacă faptul că pierduse totul a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat?“.

Am plecat însufleţit de la întâlnirea cu această femeie vitează, cu convingerea că Icar există, e posibil să fie femeie, iar faptul că i s-au frânt aripile poate avea un happy-end. Iată-i răspunsurile la un chestionar despre care i-am spus că e astfel conceput încât, citind spusele cuiva, să poţi alcătui un interesant profil psihologic.  La sfârşitul interviului, m-a întrebat dacă e gata profilul. Am râs şi am rugat-o să mă lase să-l transcriu măcar. Acum am făcut-o, dar îmi dau seama că cel mai dârz om cu care am făcut cunoştinţă vreodată n-are nevoie de un astfel de profil. Ce rămâne de spus despre un om căruia viaţa i-a luat totul şi atunci el şi-a luat o nouă viaţă?

De ce te temi cel mai tare?

Să fiu singură.

Care e prima ta amintire?

Wow! E greu de spus dacă e chiar amintirea mea sau doar mi s-a povestit, dar cred că eram pe malul lacului şi hrăneam nişte răţuşte, împreună cu bunica mea. Ştiu că mama era în spital, dar nu-mi amintesc să fi fost tristă din cauza asta.

Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?

Pe Aung San Suu Kyi (n. red. – laureată a Premiului Nobel pentru Pace). Pentru că e o luptătoare pentru libertate care nu s-a dat niciodată bătută, deşi s-a confruntat de atâtea ori cu nedreptatea. Însă n-a renunţat niciodată!

Ce-ţi place la înfăţişarea ta?

Cred că îmi place faptul că degaj forţă.

Care e cel mai preţios lucru pe care îl deţii?

Un inel moştenit de la bunica. Ea nu mai e printre noi.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

A, nu-mi vine în minte niciun nume! Dar prietenele mele mi-au spus că aş semăna cu Cameron Diaz, când juca în „Charlie’s Angels“. Mie nu mi se pare…

Ce-ţi reproşezi cel mai des?

Poate faptul că nu spun niciodată „nu“!

Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Sunt bună să am grijă de cineva. Mi-ar fi plăcut să lucrez la un azil de bătrâni sau la un orfelinat.

Cum ţi se spunea când erai mai mică?

La început, mi se zice Kaka, poreclă după celebrul jucător de fotbal brazilian. Apoi, Biscuit, eram înaltă, slabă şi foarte fragilă – tot timpul cădeam şi îmi rupeam ceva, piciorul, glezna…. Ulterior, mi s-a spus Îngerul.

Care e cea mai mare realizare a ta?

Că am reînvăţat cum să merg. Să-mi reprimesc viaţa înapoi. Şi să îmi creez o nouă viaţă, fericită, împlinită.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Nu pot reproduce exact cuvintele, dar mă impresionează când oamenii îmi spun că le-am insuflat curaj sau că i-am făcut să descopere fericirea, să iasă din zona de confort, să se autodescopere. Şi că prin intermediul meu au găsit puterea şi energia de a face lucruri speciale, pe care în mod normal nu îndrăzneau să le facă.

Cum ai dori să-şi amintească posteritatea de tine?

Ca de o persoană grijulie, sufletistă, pasională.

Karina Hollekim e o fostă schioare norvegiană. În prezent ţine conferinţe motivaţionale, iar luna viitoare va deveni mamă, la 37 de ani. Filmul dedicat poveştii ei, „20 Seconds of Joy“, a luat un premiu pentru cel mai bun film despre  sporturi montane.

Acest text a apărut şi pe blogul personal.