Aceste evenimente l-au determinat deja pe înaltul oficial european să admită posibilitatea unor noi sancţiuni pentru Rusia, ceea ce a atras o declaraţie deosebit de dură a ministrului de externe de la Moscova, Serghei Lavrov, care a spus că în cazul impunerii unor sancţiuni care vor afecta domenii sensibile din economie, Rusia este gata să rupă relaţiile cu Uniunea Europeană.

Pe fondul acestor evoluţii, unele voci din Rusia au şi început demonizarea Uniunii Europene, iar entităţile care diseminează propaganda rusă în limba română au preluat prompt respectivele declaraţii. Este cazul unei opinii exprimate pe reţelele de socializare de către senatorul rus Alexei Puşkov. Acesta consideră că liderii instituţiilor europene nu se conduc de vreo strategie, ci doar de emoţii în stabilirea politicilor faţă de Moscova, iar ”aceste emoţii sunt de aşa fel, încât îşi doresc să se răfuiască cu Rusia de mai mult timp”. Senatorul rus mai consideră că Uniunea Europeană trebuie să ia în consideraţie în politica sa strategică ”existenţa Rusiei ca o realitate geopolitică” şi că renunţarea la dialogul cu Rusia va diminua rolul UE în politica mondială.

Construcţia ideatică pe care o încearcă senatorul rus se bazează pe un alt artificiu verbal folosit foarte frecvent atunci când intervine necesitatea combaterii şi, eventual, denigrării unui actor internaţional indezirabil. Am putea numi acest procedeu ”reducere la emoţii”. De fiecare dată când Rusia se confruntă cu nişte întrebări incomode – de exemplu, cine l-a otrăvit pe Alexei Navalnîi? – sursa întrebării este etichetată ca emotivă, iraţională, eventual instabilă şi, deci, nedemnă de încredere. În acelaşi timp, faptele care au determinat respectivele întrebări sunt trecute sub tăcere. De asemenea, avem de a face cu o victimizare – ”Uniunea Europeană vrea să se răfuiască cu Rusia” – care să justifice alte acţiuni agresive şi atitudini negative din partea Moscovei. Grăbindu-se să facă aceste afirmaţii, establishmentul din Rusia îşi creează o bază solidă la care să revină în viitor pentru a argumenta, prin invocarea propriilor reacţii nejustificate, existenţa unei agresivităţi ”istorice” din partea Uniunii Europene (sau a oricărui alt actor internaţional). Rusia a mai făcut asta în trecut. De fiecare dată când i s-a cerut să înceteze nişte stări ilegale – de exemplu menţinerea sub ocupaţie a unor părţi din unele foste republici sovietice, precum Republica Moldova, Ucraina sau Georgia – au răsunat reacţii disproporţionate de acest gen – ”X (R. Moldova, Georgia sau Ucraina)… vrea să se răfuiască cu Rusia”. Cum poate R. Moldova sau Georgia să ameninţe în vreun fel Rusia, asta o ştiu doar cei care fac aceste declaraţii – de fapt ei ştiu prea bine că mint, îşi dau seama de acest fapt, dar au nevoie să deformeze realitatea şi să ducă ridicolul la paroxism pentru a încerca să justifice propriile acţiuni agresive de mai târziu.

Serghei Lavrov şi whataboutismul de stat din Rusia

În contextul celor mai recente evoluţii ale relaţiei UE-Rusia, după vizita lui Josep Borrel la Moscova, ministrul de externe al Rusiei a ieşit la rampă în repetate rânduri, în ultimele zile, pentru a face precizări. Una dintre acestea este preluată şi de propaganda rusă în limba română. Este vorba despre o reacţie a lui Serghei Lavrov la afirmaţia lui Josep Borrel că ”Rusia se îndepărtează rapid de Europa”. În viziunea lui Lavrov, UE este cea care în 2014 ”a ruinat arhitectura legăturilor multiple cu ţara noastră, care a fost creată cu atenţie, de-a lungul anilor”. Lavrov acuză Uniunea Europeană că ar fi sprijinit ceea ce el numeşte ”lovitura de stat anticonstituţională din Ucraina”, deplânge întreruperea lucrărilor la proiectul unui acord pentru călătorii fără vize pe termen scurt între UE şi Rusia, şi înfierează discriminarea împotriva populaţiei rusofone din cele trei state baltice, precum şi ”ofensiva împotriva activităţii mass-mediei ruse”. Din aceste considerente, şeful diplomaţiei ruse se întreabă dacă nu cumva Uniunea Europeană este cea care se îndepărtează de Rusia , de limba şi cultura rusă. Din partea sa, Lavrov spune că Moscova şi-a reafirmat ”năzuinţa spre normalizarea întregii game de relaţii cu Uniunea Europeană – bazată nu pe cerinţele unilaterale, ci pe respect reciproc şi luarea în considerare a intereselor reciproce”.

Pe lângă aceste declaraţii, Lavrov a mai spus, după cum am menţionat anterior, că Rusia se declară gata să rupă relaţiile cu Uniunea Europeană dacă aceasta va impune noi sancţiuni care să afecteze interesele economice ruse. Pe de o parte, îşi declară disponibilitatea de a normaliza relaţiile, pe cealaltă e gata să le rupă. Şi cere respect după ce şi-a permis să afirme, de faţă cu Josep Borrel, că nu percepe Uniunea Europeană drept un partener de încredere. Şi după ce a respins orice fel de adresare privind investigarea otrăvirii lui Alexei Navalnîi, mai mult, expulzând din Rusia trei diplomaţi europeni care şi-au manifestat interesul faţă de procesul acestuia. Serghei Lavrov ridică whataboutismul la nivel de stat, demonstrând că se află, sau fiind nevoit să arate că se află la acelaşi nivel de percepţie a relaţiilor internaţionale ca trolii angajaţi de Institutul de Cercetări ale Internetului – fabrica de troli de pe strada Savuşkin din Sankt-Peterburg. De fapt, misiunea lui Lavrov şi a celorlalţi comunicatori ruşi din domeniul politicii externe – în special Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt al MAE rus – este să ducă nivelul discuţiei atât de jos, şi cu o atât de mare doză de ipocrizie şi agresivitate, încât orice dialog să nu fie posibil în principiu. Pentru că un dialog asumat şi serios cu partenerii occidentali ar presupune oferirea de răspunsuri la întrebările acestora – ceea ce partea rusă, în mod clar, nu doreşte să facă. Ea preferă ruperea temporară a comunicării dintre Rusia şi Occident, Uniunea Europeană în acest caz, pentru că la adăpostul acestor sincope este liberă să mai strângă şurubul pe plan intern şi să organizeze noi provocări împotriva statelor pe care le percepe drept duşmane.

Propaganda rusă: De starea relaţiilor bilaterale UE-Rusia este vinovată Uniunea Europeană

Chiar şi atunci când încearcă să fie imparţială, propaganda rusă nu renunţă la încercarea de a inocula cititorilor (spectatorilor) că Occidentul este rău iar Rusia este bună. Este şi cazul unui editorial care, aparent, analizează la rece vizita lui Josep Borrel la Moscova şi întâlnirea acestuia cu Serghei Lavrov, în contextul relaţiilor dintre Rusia şi UE. De fapt, materialul încearcă să arate că de faptul că în relansarea relaţiilor UE-Rusia a survenit un ”start greşit” se face vinovată Uniunea Europeană. Mergând de la a afirma că ”vizita nu a fost temeinic pregătită” – adică, într-un fel, Europa a îndrăznit să abordeze Federaţia Rusă pe subiectele relaţiilor bilaterale, inclusiv pe subiectul Navalnîi, fără să-şi fi făcut temele. Un dialog fructuos are şanse foarte precare, în opinia autorului, ”atâta vreme cât panoplia  sancţiunilor aplicate de UE Rusiei  sporeşte mereu şi afectează sectoare economice importante, precum industria petrolului, băncile şi apărarea.”. Cu alte cuvinte tot Uniunea Europeană este vinovată că nu poate dialoga cu Rusia pentru că i-a impus acesteia sancţiuni. Autorul păstrează, însă, tăcere asupra motivelor pe care le-a avut Uniunea Europeană pentru a impune sancţiuni, lăsând să se înţeleagă că acestea ar fi fost, de fapt, nemotivate. Nu sunt menţionate nici anexarea Crimeii, provocarea şi susţinerea războiului din Donbas, acţiunile ostile de pe teritoriul unor ţări europene. Nimic din toate acestea nu există, în optica autorului. Există doar nişte europeni care i-au impus Rusiei sancţiuni şi continuă să le menţină. Convenabil pentru sine, autorul se înarmează cu câteva opinii pe care le atribuie agenţiei France Presse, fără a indica, prin link, sursa acestora. Potrivit acestora, “majoritatea statelor membre nu vor să rupă legăturile cu Moscova şi sunt îngrijorate de riscul unei noi escaladări”. Aceasta este încă o tactică preferată a Rusiei: de a trata Uniunea Europeană drept o colecţie de state separate, fiecare dintre care, poate, ar vrea relaţii bune cu Rusia însă se opune ”birocraţia de la Bruxelles”, aflată, eventual, sub influenţă americană. Această găselniţă funcţionează încă din timpurile războiului rece, când Uniunea Sovietică încerca din răsputeri să pună beţe în roate unităţii transatlantice şi procesului de construcţie europeană. Din păcate, autorul nu invocă şi declaraţia lui Serghei Lavrov că Moscova este pregătită pentru ruperea relaţiilor cu UE. Dintre cele două părţi – UE şi Rusia – doar Rusia a vorbit despre perspectiva ruperii relaţiilor bilaterale. Însă în optica propagandei ruse întreaga vină pentru starea relaţiilor bilaterale o poartă doar Uniunea Europeană.