CFR Călători a anulat sâmbătă cinci trenuri pe trei rute, nefiind linii închise ori trenuri blocate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

CFR Călători a anulat sâmbătă cinci trenuri, care circulă între Mangalia şi Constanţa, între Tulcea Oraş şi Medgidia, precum şi între Slobozia Veche şi Feteşti, iar un număr redus de trenuri înregistrează întârzieri, fără a fi linii închise ori garnituri blocate, a anunţat compania feroviară.

Astfel, au fost anulate trenurile regio R 8382 Mangalia - Constanţa, R 8652 şi R 8655 Tulcea Oraş - Medgidia şi retur, R 8573 şi R 8572 Slobozia Veche - Feteşti şi retur.

"Legăturile feroviare pe aceste rute sunt asigurate cu celelalte trenuri din grafice. Lista va fi actualizată în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo şi de situaţia din teren", arată compania într-o informare emisă sâmbătă dimineaţă.

CFR precizează că nu sunt linii închise şi nici trenuri blocate, iar circulaţia se desfăşoară în condiţii de siguranţă.

Totuşi, un număr redus de trenuri înregistrează întârzieri la sosire sau la plecare, din cauza adaptării circulaţiei la condiţiile meteo nefavorabile, a ataşării locomotivelor Diesel, dar şi pentru verificarea componentelor infrastructurii.

Întârzierile în Gara de Nord din Bucureşti variază, la ora transmiterii acestei ştiri, între 10 şi 35 de minute, cea mai mare fiind înregistrată de un tren care trebuia să sosească de la Târgu Jiu, prin Videle.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite