Cetăţeanul român care moare sub bocancul poliţistului

FOTO Arhivă

Ca poliţist ai nevoie de o inteligentă emoţională ridicată, nu să reacţionezi instinctiv, impulsiv şi agresiv ca agresorul din faţa ta. Te confrunţi cu o serie de cazuri noi, cu tipologii diferite de persoane, cu infractori experimentaţi şi tu trebuie să fii mai bun decât ei, să nu reacţionezi animalic.

Am văzut imaginea tristă a soţiei persoanei decedate şi a rudelor. Mă gândesc cum a primit ea această veste? Cu ce cuvinte i-ar putea cineva explica: „ştiţi, soţul dumneavoastră a murit fiind pus la pământ de poliţişti”. De ce? Pentru ce? Ce crimă a făcut? Nu sunt expert, există o anchetă dar câteva întrebări şi comentarii devin obligatorii în acest caz tragic. 

Am aflat din declaraţia extrem de rapidă a medicului legist un adevărat dureros despre cauza decesului: „asfixiere, moartea violentă. Sunt traumatisme şi cranio-cerebrale care au putut fi produse prin cădere şi lovire”. E neîndoielnic. Am văzut şi imaginile: un om este trântit la pământ de un poliţist, cu o forţă şi o brutalitate incredibilă, iar apoi este imobilizat, de alţi poliţişti care efectiv sar pe el şi îl ţin de picioare. Din spusele medicului legist deducem că dacă nu se intervenea aşa, omul era viu şi astăzi, poate cu o amendă pentru cunoscuta tulburare a liniştii publice.

Prima întrebare: era necesară şi legitimă această intervenţie brutală? Era proporţională cu pericolul pe care îl prezenta cetăţeanul de 63 de ani?

Se afla în faţa celor 4 poliţişti un om cu grad ridicat de periculozitate, un criminal care trebuia urgent imobilizat? Era un om care deşi nu asculta comenzile poliţiştilor trebuia numaidecât pus la pământ? Da, era un om cu o alcoolemie ridicată (peste 2 la mie), probabil era un om agresiv verbal şi opozant. Nu am văzut alte imagini preluate înainte de acest episod.

Dar omul are nevoie de respectarea demnităţii şi integrităţii sale şi în aceste circumstanţe şi indiferent de starea sa psihică şi de comportamentul său. Până şi un om acuzat de o faptă gravă are nevoie de respectarea demnităţii şi integrităţii. Pană şi un om mort are nevoie de respect şi un cadavru este protejat prin lege şi este interzisă profanarea.  

O altă întrebare care se impune: cine decide intervenţia în asemenea cazuri şi de ce se aplică unele măsuri şi nu altele? Cum acţionează poliţia în cazul unor persoane care sunt bolnave sau sunt sub influenţa alcoolului sau a drogurilor? Sau chiar agresive? Şi în cazul unei încătuşări a unei persoane abuzatoare de droguri (care se opune sau nu), pot exista riscuri pentru sănătatea şi viaţa acestuia. 

În cazul lui Floyd din America, procurorii au declarat că a murit din cauza faptului că genunchiul poliţistului Chauvin apăsa pe gât sau zona gâtului lui Floyd timp de 9 minute şi jumătate, în timp el zăcea fixat pe trotuar pe burtă, cu mâinile la spate. Mai mult, Floyd avea arterele îngustate, inima mărită, tensiunea arterială ridicată, consum de droguri toate pe lângă stresul reţinerii. Autopsia a arătat că era infectat cu coronavirus. Sunt experţi care au declarat că genunchiul poliţistului nu a oprit căile respiratorii bazându-se pe faptul că Floyd respira, că vorbea, mişcarea şi intrarea aerului şi emiterea de zgomote şi sunete sunt dovezi. Raportul a emis diagnosticul de stop cardiorespirator cu complicaţie dată de imobilizarea şi presiune asupra gatului. 

Că omul din Piteşti a avut şi alte condiţii medicale are sau nu relevanţă. Dacă prin cădere omul îşi poate lovi capul şi poate deceda instant? Dar medicul legist nu a vorbit de inimă, ca în cazul americanului ci de „asfixia mecanică, prin comprimarea părţilor moi ale gâtului şi ale toracelui”.

Şi în fond care a fost scopul? Să dea la o parte o persoană din preajma unui incendiu? Nu mi-e clar. Zice-ţi dumneavoastră. În imagini se văd şi alţi cetăţeni care priveau, unul nici nu s-a oprit, manca la masă fără stres. Şi mai departe, dacă este sub influenţa alcoolului şi agresiv şi nu se supune somaţilor tale ca poliţist singura metodă este să îl dobori, să sari pe el, să îl imobilizezi şi să îi pui cătuşe. Cu ce scop? Să îl duci la secţie şi să îl amendezi? Ce ai rezolvat?

Câtă pregătire, câte competenţe, mai degrabă cate abilităţi are un poliţist cu atribuţii de intervenţie stradală de a aborda cu succes astfel de cazuri şi fără să escaladeze conflictul sau să afecteze starea de sănătate a cetăţenilor, a sa sau chiar a celor din jur (colegi sau martori)? 

Cum sunt selectaţi şi instruiţi aceşti poliţişti? Cat timp? În unele cazuri, după îndelungi abordări diferite, înţelegem (şi sunt de acord) că există o singură soluţie, da şi făcând apel la forţă şi la imobilizare. Există ultima soluţie, dar este soluţia ultimă după ce toate celelalte soluţii au fost epuizate. Principiul proporţionalităţii. 

În schimb, consider că în foarte multe cazuri lucrurile se pot rezolva prin tehnici premergătoare, succesive, prin negociere, prin abordări paşnice, cu calm, prin convingere, prin pauze în abordări, prin dovada acelui grad minimum de umanitate şi mai ales de empatie. Desigur aici e nevoie nu doar de competenţe specifice ci şi de multă răbdare şi de mult efort intelectual şi emoţional.

Dom'ne, ca poliţist ai nevoie de o inteligentă emoţională ridicată, nu să reacţionezi instinctiv, impulsiv şi agresiv ca agresorul din faţa ta. Te confrunţi cu o serie de cazuri noi, cu tipologii diferite de persoane, cu infractori experimentaţi şi tu trebuie să fii mai bun decât ei, să nu reacţionezi animalic. 

Nu cred că în toate situaţiile poliţiştii sunt cei care trebuie să acţioneze brutal, cu violenţă fizică sau şi mai grav aplicând lovituri.  De fapt, un fost poliţist, fost lider de sindical şi în prezent parlamentar susţinea că a fost o greşeală, că s-ar fi putut aplica alte tehnici şi nu aceasta. Măcar el ştie ce zice.

Eu nu cred că poliţiştii de astăzi ar trebui să aibă vreo legătură cu cei dinainte de 1989 care erau binecunoscuţi pentru tehnicile abuzive, de fapt pentru bătăile de la secţie. A apus acea epocă. Nu cred că a fi poliţist înseamnă a te ascunde sub uniformă şi sub această protecţie să îţi dai drumul la toate instinctele de ură şi agresivitate, la toate frustrările personale şi profesionale comiţând acte de violenţă pe care tu să le consideri justificate. Nu cred că „vine garda şi ne bate” mai e valabil astăzi. Nu cred că ne facem poliţişti pentru că avem puterea şi libertatea de a fi superiori tuturor şi de a acţiona după propriile reguli. 

Cred, din păcate că prea mulţi au o haină pe care cu greu o pot duce şi nu o merită deloc. Cred că orgoliul celui care poartă haina este mai mare decât competenţele pe care le deţine.

Tot din imagini auzim cum un poliţist îl înjură direct pe acest cetăţean şi adaugă ceva precum „că nu stau după tine”. Deci s-a văzut intenţia clară. Şi totuşi cu ce drept un poliţist înjură un cetăţean (indiferent de starea şi reacţia lui)?

Poliţia Română înseamnă siguranţă şi încredere, înseamnă datorie, respect faţă de legi şi patriotism. Când suntem în pericol, când suntem ameninţaţi, jefuiţi, sunăm direct la poliţie pentru a fi protejaţi. Sunăm cu încredere bazându-ne pe simţul datoriei şi pe devotamentul acestor oameni oneşti şi buni. Doar un om bun poate fi poliţist, pentru că poliţistul apără victima. Un om rău nu poate fi poliţist, poate fi cel mult infractor. Însă, aveţi dreptate şi oamenii buni pot greşi, dar tot buni rămân.