Certificatul verde nu a fost adoptat pentru impunerea de restricţii, din contră, a fost adoptat pentru facilitarea liberei circulaţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Certificat verde vaccin coronavirus FOTO Shutterstock
Certificat verde vaccin coronavirus FOTO Shutterstock

La nivel UE, certificatul verde nu a fost adoptat pentru condiţionarea sau limitarea accesului în instituţii publice, mall-uri, restaurante, hoteluri, etc. Acesta a fost adoptat pentru facilitarea liberei circulaţii în spaţiul intra-european, transfrontalier, inclusiv pentru călătorii esenţiale, cum ar fi transportul de medicamente.

În ciuda intenţiilor bune, prin utilizarea certificatului verde pentru impunerea de restricţii, România, din păcate, încalcă regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 Iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare de COVID-19 (certificatul verde) pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei.

Temeiul legal, legea 55/15.05.2020 - articolele 5, 8 şi 9, al hotărârii CNSU nu justifică condiţionarea unor drepturi şi libertăţi civile sau luarea unor măsuri din motive de sănătate publică de prezentare unui certificat de vaccinare, testare sau vindecare după trecerea prin boală, cu atât mai mult de prezentarea certificatului verde care a fost adoptat o lună mai târziu decât legea. Abordarea este generală, asta însemnând că fie impui restricţii tuturor, fie nu le impui.

Da, e nevoie de responsabilitate generală pentru ameliorarea situaţiei şi pentru depăşirea crizei, dar nu prin impunerea de restricţii care împart cetăţenii în categorii, care creează ură şi dispreţ între cetăţeni, nu prin discriminare.

Da, puteam evita pierderea de atâtea vieţi omeneşti dacă am fi achiziţionat teste gratuite pentru cetăţeni si tratament prin cele aproape 200 de milioane de euro din Instrumentul pentru Suport de Urgenţă, 100 de milioane de euro în februarie 2021 şi alte 95 în septembrie 2021. Altfel, am fi depistat la timp persoanele pozitive, le-am fi izolat pentru binele lor şi al nostru, le-am fi dat tratament necostisitor, am fi redus riscul de infectare şi am fi salvat multe vieţi. Din păcate am pierdut această oportunitate, dar vine alta şi trebuie să fim pregătiţi.

Dovezile ştiinţifice ne arată că o persoană vaccinată se poate infecta şi poate transmite virusul. Îi felicit pe cei care au ales să se vaccineze, alegerea lor. La fel de mult respect şi alegerea celor care au ales să nu se vaccineze, dar cred că toţi trebuie să ne testăm periodic, vaccinaţi şi nevaccinaţi, pe banii statului, căci slavă Domnului, am fi avut şi încă mai avem cu ce achiziţiona teste gratuite dacă omenii politici scapă odată de furie şi instalează un guvern funcţional care să ceară, prin Ministerul Sănătăţii, bani europeni pentru teste gratuite şi să aducă tratament în ţară. Şi există o listă de 83 de teste acreditate de Comitetul European pentru Securitatea Sănătăţii, pe care cetăţenii le pot folosi cu încredere sub atenţia unui medic de familie.

Sunt convins că România putea să facă şi poate face mai mult şi mai bine pentru cetăţenii săi şi pentru sănătatea publică, dacă alege calea corectă.

De exemplu, laşi într-un centru comercial o persoană vaccinată care prezintă un certificat verde, dar pe care nu o testezi şi care ar putea fi infectată. În consecinţă, supui riscului de infectare alte câteva sute de persoane aflate în mall, fie ele chiar vaccinate. Soluţia trebuie să includă şi TESTAREA, nu doar vaccinarea, pentru că încă există milioane de români care nu pot sau nu vor să se vaccineze. Cu ei ce facem? De ei nu avem grijă? În acest fel vaccinatul şi nevaccinatul, care se testează rapid antigen la intrarea în mall şi primesc rezultat negativ, pot intra. Pe de altă parte îi putem ajuta pe cei testaţi pozitiv, din timp, şi limităm rata de răspândire a virusului şi numărul celor care pot face forme grave ale bolii, salvăm mai multe vieţi.

Mai jos articolele regulamentului UE care susţin ce vă spun şi care ar trebui luate în seamă de fiecare stat membru. Vi le fac cunoscute, pentru că nu e normală această vrajbă şi împărţire a populaţiei, când există şi alte soluţii. Să fiţi sănătoşi, buni şi responsabili!

(1) Orice cetăţean al Uniunii are dreptul fundamental de liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi a condiţiilor prevăzute de tratate şi de dispoziţiile adoptate în vederea aplicării acestora.

(8 ) Multe state membre au lansat sau intenţionează să lanseze iniţiative de eliberare a unor certificate de vaccinare împotriva COVID-19. Pentru ca astfel de certificate de vaccinare să fie însă folosite în mod eficace într-un context transfrontalier atunci când cetăţenii Uniunii îşi exercită dreptul de liberă circulaţie, acestea trebuie să fie pe deplin interoperabile, compatibile, sigure şi verificabile. Este necesară o abordare comună a statelor membre cu privire la conţinutul, formatul, principiile, standardele tehnice şi nivelul de securitate ale unor astfel de certificate de vaccinare.

(12) Pentru a facilita exercitarea dreptului de liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, ar trebui să se instituie un cadru comun pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea unor certificate interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID).

(14) Prezentul regulament urmăreşte să faciliteze aplicarea principiilor proporţionalităţii şi nediscriminării în ceea ce priveşte restricţiile privind libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, urmărind în acelaşi timp un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii publice. Acesta nu ar trebui înţeles ca o facilitare sau ca o încurajare a adoptării de restricţii privind libera circulaţie sau de restricţii ale altor drepturi fundamentale, ca răspuns la pandemia de COVID-19, având în vedere efectele lor negative asupra cetăţenilor şi activităţilor economice din Uniune (...) Totodată, cadrul privind certificatul digital al UE privind COVID este menit să asigure faptul că certificatele interoperabile sunt disponibile şi pentru călătorii care au o funcţie esenţială sau o nevoie esenţială de a se deplasa.

(36) Este necesar să se prevină discriminarea directă sau indirectă împotriva persoanelor care nu sunt vaccinate, de exemplu din motive medicale sau deoarece acestea nu fac parte din grupul-ţintă pentru care vaccinul împotriva COVID-19 este administrat sau autorizat în prezent, cum ar fi copiii, sau deoarece nu au avut încă posibilitatea să fie vaccinate sau au ales să nu se vaccineze. Prin urmare, deţinerea unui certificat de vaccinare sau deţinerea unui certificat de vaccinare care indică un vaccin împotriva COVID-19 nu ar trebui să fie o condiţie prealabilă pentru exercitarea dreptului de liberă circulaţie sau de utilizare a serviciilor de transport transfrontalier de persoane, cum ar fi companiile aeriene, trenurile, autocarele, feriboturile sau orice alt mijloc de transport. În plus, prezentul regulament nu poate fi interpretat ca instituind un drept sau o obligaţie de a fi vaccinat.

(62) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”), inclusiv dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, dreptul la egalitate în faţa legii şi la nediscriminare, libertatea de circulaţie şi dreptul la o cale de atac eficientă. Statele membre respectă dispoziţiile Cartei atunci când pun în aplicare prezentul regulament.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite