Cercetare academică, jurnalism, corectitudine politică

Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare an, la Colegiul „Noua Europă“, un institut de studii avansate înfiinţat la Bucureşti cu 25 de ani în urmă, are loc selecţia candidaţilor (români şi străini) pentru bursele anului următor. Un juriu internaţional invită la interviu cca 50-60 de „aspiranţi“, care îşi prezintă proiectul de cercetare, după care se supun unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri.

Articol preluat din Dilema Veche

Am fost eu însumi, cu ani în urmă, beneficiarul unor astfel de burse la Berlin, mai tîrziu la Viena, după care s-a întîmplat să fac parte din felurite echipe de „selecţioneri“ pentru candidaţi ai altor institute de acelaşi profil. Am, deci, oarecare experienţă.

Ideea fondatoare a institutului de la Bucureşti (vorbim de începutul anilor ’90) a fost alinierea cercetării ştiinţifice româneşti la standardele, atmosfera, deschiderea intelectuală ale lumii academice europene. Mai întîi, a) bursierii puteau să-şi aleagă, în sfîrşit, temele de investigaţie după bunul lor plac, în funcţie de strictul lor impuls profesional (şi nu cum fuseseră învăţaţi, decenii de-a rîndul, să primească „la pachet“, de la „centru“, subiectul căruia trebuiau să i se dedice), iar apoi, b) „cultura“, în sens larg, fără „prelucrări“ ideologice, triumfaliste, populiste (sub ochiul sever al cenzurii „de partid şi de stat“) trebuia să-şi regăsească statutul originar, libertatea, interogativitatea autentică.

Cu trecerea anilor, am constatat însă, din nefericire, că un alt tip de cenzură, mai subtilă şi, întrucîtva, mai perfidă (pentru că avea manierele „libertăţii“), tindea să devină regula competiţiilor pentru obţinerea unui stagiu de cercetare în institutele de studii avansate. Simptomul „de demaraj“ al „înnoirii“ a fost decizia finanţatorilor de a stopa subvenţionarea infrastructurii instituţionale, mărginindu-se la subvenţionarea proiectelor de studiu, cu deosebire a proiectelor „de actualitate“, relevante geopolitic, „trendy“ (minorităţi, gender etc.), „corecte“, adică validate de ultimile cuceriri propagandistice, de ultimele „mode“ planetare. Pe scurt, s-a decis finanţarea supei, dar nu a aragazului... Iar supa e recomandabil să fie conformă cu imperativele ideologice de ultimă oră. Consecinţele acestei „rezonabile“ manevre financiare nu au întîrziat să apară. Candidaţii la diferitele burse de cercetare au înţeles destul de repede că, pentru a avea succes, trebuie să se „orienteze“ în funcţie de context. Cu alte cuvinte, că alegerea temei trebuie să includă considerente de ordin „strategic“. Asta înseamnă că se creează premisele unei suspendări a „ideii fondatoare“ de care vorbeam la început: domeniul de investigaţie nu mai vine, imperativ, „de la centru“, dar vine de la ambianţa „cochetă“ a momentului. Prin urmare, nu ne mai alegem liber întrebările, ci le preluăm, abil, din noua – rentabilă – morală universitară, bine hrănită de presa momentului, de revoluţionara „corectitudine politică“, de „problemele“ zilei. În felul acesta, „savantul“ tradiţional se transformă, pe nesimţite, într-un fel de gazetar cu ştaif, într-un „analist“ ceva mai bine mobilat, poate, decît articlierul cotidienelor, dar ancorat fidel şi pedagogic în „meandrele concretului“. Cultura de tip „clasic“, mai ales cea umanistă, capătă un aer vetust, divagatoriu, dacă nu direct „evazionist“. Nu-i nimic! Reajustăm ambalajul! Dacă vrem să edităm un manuscris, proaspăt descoperit, din antichitatea creştină, nu prea avem şanse să primim sprijin financiar. Dar şansele întreprinderii noastre cresc exponenţial dacă adăugăm textului un studiu introductiv intitulat „Probleme de gender în arhiva unei mînăstiri siriene de secol V“. Succesul e la îndemînă cu proiecte pe tema refugiaţilor (de pretutindeni, dar mai ales din ţările arabe), pe tema minorităţilor (romi, turci, armeni, albanezi, latino, afro- ş.a.m.d.), pe tema „Balcanilor de Vest“, a relaţiilor ruso-ucraineano-bucovinene, a Holocaustului, a societăţii civile, a manelelor etc. Proiecte despre Spinoza sau Platon? A se slăbi! Proiecte despre Psalmi sau despre relaţia dintre eschatologie şi teologia politică (şi, în genere, cercetări pe subiecte religioase) nu prea sînt eligibile, cu excepţia cazurilor cînd sînt împachetate convenabil. Atenţie, nu vreau să spun că subiectele oblojite de juriile „branşate“ nu merită studiate, că tensiunile politice ale lumii contemporane nu au ce căuta pe agenda interogaţiei academice, că drama emigranţilor, memoria Holocaustului, psihanaliza feminismului, tribulaţiile Uniunii Europene sînt teme „epuizate“! Atrag doar atenţia că există pericolul unei ierarhizări simplificatoare şi riscante a interogaţiei legitime, că un proiect prost despre un subiect corect politic nu trebuie să aibă întîietate asupra unui proiect bun de cultură generală, că a opta sistematic şi orbeşte pentru „local“, în dauna universalităţii, a practica gata făcutul hermeneutic în jurul unei tematici la modă sînt evoluţii nocive care, pe termen lung, tind să transforme „ştiinţa“ în ceva de genul „breaking news“ şi bibliotecile în arhive gazetăreşti. În plus, a aborda un subiect grav dintr-o perspectivă „lucrativă“ e a-l compromite, a-l minimaliza, a mima ipocrit un interes ştiinţific şi uman pe care, în realitate, nu îl ai...

Admit că s-ar putea să greşesc. Că sînt pe cale să devin „expirat“, că „lumea mea“ e pe cale de extincţie. Nu e cine ştie ce. S-a mai întîmplat. Se întîmplă tot timpul. Partea agreabilă e că, în asemenea situaţii, pînă şi extincţia devine o experienţă instructivă. Ba chiar vag voluptuoasă.

P.S. Normal este ca, atunci cînd simţi că nu mai aparţii timpului tău, să faci un pas înapoi. Profit, aşadar, de ocazie, pentru a renunţa – cel puţin deocamdată – la orice prestaţie publică (articole, interviuri, conferinţe, colocvii etc.). Păstrez doar rubrica de la Dilema veche, din loialitate faţă de un proiect la care am pus umărul. Decizia mea e un minim semn de consecvenţă, pentru care apelez la înţelegerea cititorilor mei, cîţi vor mai fi fiind...

Puteţi comenta acest articol pe dilemaveche.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite