Ce faci atunci când conducătorul ţării tale, proaspăt ales cu o majoritate covârşitoare de românii abia „scăpaţi” din comunism, cheamă „toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”? Ce faci atunci când ţi se sugerează că pasivitatea ta şi faptul că nu sprijini conducerea te costă locul de muncă care asigură traiul de zi cu zi al familiei tale?

Adevărat, ştim acum cu toţii că minerii au fost manipulaţi. Uităm însă că la fel de manipulaţi au fost şi cei peste 85% dintre votanţii români, care în 1990 l-au mandatat pe Ion Iliescu pentru poziţia de Preşedinte al României libere. Şi tot manipulaţi rămânem foarte mulţi dintre noi şi astăzi. Nu au scuze nici minerii din Valea Jiului pentru ce au făcut la Bucureşti, nici ceilalţi muncitori care au încercat să înăbuşească demonstraţiile din Piaţa Universităţii, nu avem scuză nici noi, cei care ne complacem în a rămâne pasivi în faţa nedreptăţilor şi a corupţiei şi în a ne lăsa manipulaţi, în ciuda surselor largi de informaţii pe care le putem acum verifica.

Viaţa este o valoare pe care politica nu are dreptul să o ignore. (motivaţia a peste 150 de scriitori bucureşteni care solicită guvernului un dialog cu cei care fac greva foamei în 1990 în Piaţa Universităţii)

Ce s-a întâmplat, însă, acum 30 de ani? Cum au devenit minerii din Valea Jiului cei mai celebri distrugători ai României? Golaniada sau Fenomenul Piaţa Universităţii a însemnat 53 de zile în care intelectuali, elevi, studenţi, oameni de artă şi cultură, funcţionari, personalităţi, organizaţii neguvernamentale şi simpli cetăţeni s-au strâns în Piaţa Universităţii din Bucureşti pentru a protesta împotriva regimului Iliescu şi pentru a solicita, în primul rând, respectarea Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, şi anume 

ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate” şi, în special, interzicerea de a candida la funcţia de preşedinte al ţării a foştilor activişti de partid: „Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism.” 

După mai multe manifestaţii anterioare, pe 22 aprilie 1990 Piaţa Universităţii este ocupată de manifestanţi şi declarată zonă liberă de neocomunism. Din 22 aprilie şi până în 15 iunie, Televiziunea Română, unica televiziune din acea vreme, prezintă exclusiv poziţia Frontului Salvării Naţionale (FSN) asupra evenimentelor. Ziarul România Liberă e împiedicat din a mai publica. Solicitările protestatarilor de înfiinţare a unei televiziuni independente rămân promisiuni vagi. În schimb, şedinţa de guvern din 12 iunie 1990 a ordonat Armatei, Poliţiei şi Serviciului Român de Informaţii să lichideze demonstraţiile din Piaţa Universităţii.

Astfel, ultimele zile ale acestei perioade de încercare a apărării democraţiei reale, 13-15 iunie 1990, au fost cele mai negre zile din istoria post-decembristă, o lovitură imensă pentru cei care luptaseră pentru democraţie: intervenţii brutale împotriva manifestanţilor şi a populaţiei civile din partea forţelor de ordine, sprijinite de masa muncitoare, printre care muncitorii Întreprinderii Maşini Grele Bucureşti (IMGB), minerii veniţi din Valea Jiului şi din alte zone ale ţării, chemaţi cu toţii să înăbuşe acţiunea manifestanţilor paşnici.

Moarte intelectualilor”, „Noi muncim, nu gândim” sunt slogane scandate pe 13 iunie 1990 de muncitorii IMGB veniţi să împrăştie protestatarii, continuate zilele următoare de minerii din Petroşani. Astfel de slogane scot din casă numeroşi bucureştenii care ocupă Piaţa Universităţii şi cer eliberarea protestatarilor arestaţi. Forţele de ordine cedează în faţa numărului mare al cetăţenilor ieşiţi în stradă. Protestatarii ajung la Televiziune, mânioşi pe dezinformarea relatată la televizor. Sunt lăsaţi să intre, însă bătuţi cu sălbăticie în incinta Televiziunii Române. În seara de 13 iunie 1990, Ion Iliescu anunţă lichidarea manifestaţiei „huliganilor”. Minerii din Petroşani, însă, erau deja mobilizaţi să meargă la Bucureşti şi să protejeze noua „democraţie”. Ajunşi de la Gara de Nord în Piaţa Victoriei, sunt direcţionaţi de Ion Iliescu către Piaţa Universităţii pentru a o ocupa. Alături de securiştii infliltraţi, minerii se manifestează în cel mai groaznic mod posibil, distrugând tot. Apoi, pe 15 iunie 1990, primesc mulţumirile din partea lui Iliescu pentru că sunt „o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”. Şi sunt trimişi înapoi acasă.

4 cetăţeni ucişi prin împuşcare, cel puţin alţi 2 morţi, 1388 de răniţi, 1250 privaţi de libertate şi o democraţie furată. 

„Astăzi, la 30 de ani de la acele evenimente sângeroase, România este un stat de drept, cu o democraţie consolidată, profund ataşată de valorile europene şi democratice, iar societatea civilă este categoric mai puternică şi mai consolidată. Sacrificiile pe care le-au făcut miile de români ieşiţi în stradă sunt fundamentul societăţii libere şi europene de astăzi.”, declară în aceste zile actualul Preşedinte al României, Klaus Iohannis.

Declarăm în continuare că vinovaţii nu se cunosc, însă i-am descoperit de ceva timp cu toţii. Dosarul Mineriadei, la fel ca Dosarul Revoluţiei, trenează. De 30 de ani. Rana acelor vremuri este încă deschisă şi îngrozitor de dureroasă.

Într-un articol documentar dedicat acţiunilor din 22 aprilie - 15 iunie 1990, Agerpres ne prezintă, inclusiv prin imagini, cronologia acelor evenimente negre, dar şi stadiul anchetei de cercetare a responsabililor. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) mediatizează şi ei pe social media fenomenul desfăşurat în 1990 în Bucureşti, prin campania Cronologia Democraţiei, subliniind importanţa de a ne cunoaşte trecutul pentru a putea construi viitorul.

Cetăţenii implicaţi, corect informaţi şi uniţi pentru binele comunităţii fac diferenţa între o societate furată şi una care se îndreaptă spre normalitate şi dezvoltare. Valea Jiului Implicată construieşte zi de zi drumul spre normalitatea şi dezvoltarea pe care Valea Jiului o poate atinge. Vă invităm în Vale să cunoaşteţi cu adevărat minerii din Valea Jiului şi cetăţenii acestui loc şi să vă bucuraţi de minunăţiile pe care această zonă le oferă locuitorilor ei şi vizitatorilor. Vă invităm la implicare civică reală pentru ca evenimente precum cele desfăşurate în 13-15 iunie 1990 să nu se mai repete niciodată, iar cetăţenii să construiască împreună comunităţi puternice, democratice şi dezvoltate.