Cele mai grele operaţii reuşite în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai grele operaţii reuşite în România. Deşi sunt tentaţi să plece în străinătate, chirurgii din România preferă uneori să rămână în ţară, unde au posibilitatea să facă operaţii dificile şi să întâlnească patologii rare în rândul pacienţilor care le trec pragul cabinetului.

Profesorul Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă de la Spitalul Floreasca a făcut o serie de operaţii foarte dificile, însă două dintre cazuri au reuşit să atraga atenţia inclusiv jurnaliştilor de la BBC. 

Cele mai grele operaţii reuşite în România. Cazul Lucica Bunghez

Una dintre cele mai grele operaţii a fost cea a Lucicăi Bunghez, o braşoveancă pe care chirurgul Ioan Lascăr a operat-o în anul 2004 şi care, după 15 ani de la intervenţie, încă mai vine la consultaţii periodice. Femeia avea o tumoră gigant, greutatea ei fiind de două ori mai mare decât greutatea pacientei. 

„Cazul Lucicăi Bunghez a fost un caz unic pentru că greutatea tumorii era de două ori mai mare decât greutatea pacientei. A fost ceva cu totul deosebit. Atunci, toate canalele de televiziune din lume au vorbit despre acest caz, preţ de câteva zile”, a declarat, pentru „Adevărul”, chirurgul Ioan Lascăr.

Cele mai grele operaţii reuşite în România. Opt ore în sala de operaţie

Nu mai puţin de opt ore şi jumătate a petrecut chirurgul în sala de operaţie. „Pentru a aborda asemenea cazuri este nevoie de mult curaj, la modul foarte sincer. Trebuie să evaluezi foarte bine cazul, să îţi structurezi un concept, o modalitate concretă de abordare şi, ce este cel mai important, este să ai viziunea rezultatului, să vezi de la distanţă ce se va întâmpla după ce întreprinzi anumite gesturi chirurgicale”, a completat profesorul Lascăr.

Un alt caz dificil de operat a fost cel al omului „pasăre”, un bărbat căruia i-au crescut pe mâini negi, sub forma unor aripi. Şi atunci, intervenţia a durat foarte mult, îşi reaminteşte profesorul Ioan Lascăr. Tânărul fusese diagnosticat cu sindromul sindromul Lewandowsky, o patologie rară şi cel care l-a operat a fost tot Ioan Lascăr, pe 4 iunie 2007. 

Cele mai grele operaţii reuşite in România. Cinci intervenţii într-una singură

O altă operaţie dificilă, făcută de profesorul Gheorghe Burnei, chirurg ortoped la Spitalul de Copii „Marie Curie” din Capitală a fost realizată la începutul anului 2015. Pe masa de operaţie a medicului, care a făcut intervenţia sprijinindu-se într-o cârjă, s-a aflat o fetiţă de un an şi două luni cu luxaţie congenitală la şold. 

Intervenţia chirurgicală a fost una deosebită, pentru că medicii au fost nevoiţi să realizeze, într-un timp record, cinci operaţii consecutive.

Este cel mai dificil caz de acest gen pe care l-am întâlnit până acum la un copil de patru ani. În cele două ore şi un sfert, cât au durat cele cinci operaţii care în mod normal s-ar fi făcut succesiv, am construit o nouă articulaţie astfel încât Anastasia să poată să meargă şi să aibă mobilitate. Va mai avea nevoie de o operaţie mai puţin complexă, dar abia când va împlini 40 de ani”, a explicat profesorul Burnei.

Cele mai grele operaţii reuşite în România. Maxilarul unui bărbat, refăcut în şase ore

Medicii chirurgi de la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală au realizat şi ei o operaţie dificilă, care a durat şase ore. Aceştia au fost nevoiţi să reconstruiască maxilarul unui bărbat de 27 de ani, cu ajutorul unei proteze de 12.000 de euro, care a fost adaptată la defectul şi anatomia pacientului. 

Intervenţia, care a fost una în premieră, i-a pus în dificultate pe medici. În timpul operaţiei, specialiştii în chirurgie maxilofacială au montat o proteză din titan şi totodată au prelevat grefă osoasă de la şoldul pacientului, pentru reconstrucţia osului în care, mai târziu, să poata fi implantaţi dinţii lipsă. „Proteza o ţine toată viaţa, iar peste două zile de la intervenţie va putea mânca normal”, a adăugat şeful Clinicii maxilofacială a Spitalului „Sf. Maria”, doctorul Ion Nicolescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite