Am 25 de ani şi fac parte din tânăra generaţie, sunt dintre „tinerii frumoşi şi liberi“ care sunt batjocoriţi pe la televiziunile de partid şi dintre cei în care mulţi îşi pun speranţele. Şi pe mine, la fel ca pe mulţi alţi tineri, mă încearcă o mulţime de sentimente gândindu-mă la situaţia în care se găseşte ţara mea, locul pe care îl numesc acasă.

Furia şi revolta îmi sunt atât de puternice uneori încât înjur şi dau cu pumnul în masă, am momente în care scârba e atât de acută încât aproape că-i simt gustul în gură, frustrările, dezamăgirea şi tristeţea sunt atât de mari încât plâng de neputinţă. Şi ca mine sunt mulţi. Dar eu încă nu m-am resemnat. Nu cred că votul meu nu contează, nu cred că votul meu nu are puterea de a schimba ceva. Nu îi înjur pe bătrânii care votează pentru un calendar sau o pungă de făină. Nu e vina lor, e vina noastră. În schimb, îi detest pe cei care manipulează, dezinformează, ne târăsc prin mocirlă seară de seară, dau „Breaking News“-uri cu fii ilegitimi şi conspiraţii sorosiste.

Sunt surdă la argumentul „oricum oamenii buni nu au şanse“. Noi decidem şansele. Poate că resemnarea este bună uneori, chiar eliberatoare, dar când vine vorba de România, resemnarea distruge şi poate fi fatală. Ne-am resemnat dând şpăgi pentru că altfel suntem ignoraţi, ne-am resemnat după ce oameni dragi ne-au murit în spitale din cauza condiţiilor mizerabile, ne-am resemnat cu sărăcia, ne-am resemnat cu copiii care nu au acces la educaţie, ne-am resemnat cu bătrâni şi copii cerşind pe la colţuri. Ne-am resemnat cu politicieni mincinoşi, corupţi, impostori care ne sfidează zi de zi, care îşi bat joc de noi fără vreo urmă de ruşine sau remuşcare. Indivizi cercetaţi, condamnaţi, plagiatori care au tupeul nesimţit de a mai cere încă un mandat. Indivizi care sunt gata să ne fure şi să ne mintă din nou, dacă le permitem. „Pentru ca răul să triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic“ nu este doar un citat frumos, este o realitate.

Eu încă nu m-am resemnat şi acum mai mult ca niciodată refuz să o fac. Şi lor le datorez asta.

 

Îl ştiu pe Soso de aproape doi ani, în ultimul an am văzut puţin din suferinţa lui. Cu siguranţă doar a mia parte din ea, pentru că este un tip puternic şi cu un simţ al umorului extraordinar. O întâmplare din vara asta mi-a rupt sufletul, ştiu că sunt cuvinte mari, dar aşa am simţit atunci., deşi nu i-am spus lui niciodată. A fost un moment în care, oricât de mult s-a străduit, mâinile i s-au împotrivit şi nu a putut să facă un lucru care pentru noi e banal. Nu pot descrie în cuvinte ce am văzut pe chipul lui în acele câteva secunde de vulnerabilitate. Şi culmea este că era nervos pe sine, simţindu-se incapabil. M-am gândit câte astfel de momente au avut şi vor avea de depăşit aceşti oameni. Şi în toată această durere a lor, în toată această luptă de a se recupera pe cât posibil şi de a găsi resursele necesare pentru a-şi continua viaţa şi a se vindeca, aceşti oameni găsesc puterea să mai spere că ţara asta se poate schimba. Şi noi de ce nu am face-o? Ce ne împiedică să luptăm alături de ei? Am putea oare să avem indecenţa de a spune că nu ne pasă de vot după lecţia pe care ne-o dau aceşti oameni? Că e un efort prea mare să votăm? Că nu o să se schimbe nimic? Că nu sunt şanse? 

Da, poate că răul va triumfa şi de această dată, dar este datoria noastră să încercăm să-l împiedicăm. Poate vom pierde această luptă, dar vom şti că nu i-am abandonat, că nu ne-am abandonat pe noi şi vom fi şi mai motivaţi să câştigăm luptele zilnice pentru o Românie mai bună. Dacă avem conducători care îşi bat joc de ţara asta nu înseamnă că noi trebuie să facem la fel. România se va vindeca mai repede şi mai frumos dacă noi vom înceta să tolerăm ilegalităţile, hoţia, nesimţirea, minciuna, violenţa, discriminarea, ura, vom reacţiona de fiecare dată şi ne vom ajuta unii pe alţii. România se va vindeca dacă vom înceta să ne resemnăm. Nu fiţi resemnaţi, votaţi!