Cei patru asasini ai Faraonului

În care cei patru asasini trimişi de forţe întunecate să aducă pieirea domnului Dragnea sunt o imagine fantasmată, o creaţie a imaginaţiei devenită realitate, în condiţii de maxim stres şi atingere a limitelor proprii, o proiecţie în afară a conţinuturilor interne ale minţii atât de puternic veridică, încât persoana este convinsă de existenţa ei, o halucinaţie, o imagine eidetică sau, mai simplu spus, un vis cu ochii deschişi.

Dimineaţa, Faraon s-a tulburat şi a trimis să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visele lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui Faraon.Geneza 41:8

Nu este nimic neobişnuit ca uneori, în condiţii de oboseală sau extenuare, când cineva este într-o situaţie care îl solicită dincolo de limitele rezistenţei sale, graniţa între vis şi realitate să nu mai fie atât de simplu de trasat. O astfel de situaţie pare să se fi creat o dată cu povestea celor patru personaje malefice a căror prezenţă în realitate nimeni altcineva nu o poate confirma. Pe de altă parte, accesul la producţia fantasmatică a conducătorului ţării este un lucru nu lipsit de importanţă, după cum ne aminteşte citatul de mai sus.

Imaginea celor patru asasini este, fără îndoială, una extrem de puternică şi a captat atenţia tuturor. Gestul spre beregată, ameninţând cu tăierea gâtului descris de visător aparţine filmelor cu mafioţi din anii ‘70 sau grupurilor marginale de mici infractori ai zilelor noastre. El ar putea fi o trimitere la un anumit tip de auto-identificare culturală. Acelaşi gest ar putea însă vorbi şi despre regresia la o poziţie infantilă (în 1972, când apărea filmul Naşul, dl. Dragnea avea zece ani) cauzată de starea permanentă de ameninţare şi suspiciune în care trebuie să se găsească în această perioadă cel care ne-a oferit acest vis. În acelaşi context ar putea fi interpretată şi cifra 4 (până la urmă, nu este niciun motiv obiectiv pentru care cineva să nu poată fi asasinat de două sau de şase persoane trimise în acest scop, aşadar cifra 4 este relevantă pentru poziţia psihologică a visătorului). 4 este un număr asociat adesea cu stabilitatea, cu robusteţea (4 colţuri ale pătratului, 4 anotimpuri, 4 puncte cardinale). În tarot, a patra arcană majoră este cartea Împăratului. Este posibil ca cifra 4 să apară aici ca un simbol al nevoii de putere şi de stabilitate în mijlocul furtunii resimţită de visător. Dl. Dragnea este adesea descris ca a treia persoană în Stat, deci cifra 4 ar putea fi o dorinţă după un al patrulea, o năzuinţă către stabilitatea, ordinea şi puterea asociate cu 4.

Dar cine ar putea fi asasinii? Un vis pe care un individ îl visează şi apoi îl ţine pentru sine sau îl mărturiseşte unui prieten este relevant pentru acea persoană. Un vis povestit unui grup de oameni sau unei întregi naţiuni are relevanţă pentru toţi cei implicaţi. Aceasta este şi semnificaţia întâmplării în care Iosif interpretează visul Faraonului ca prevestind viitorul Egiptului, nu viitorul personal al Faraonului. La fel ca atunci, ce avem astăzi este un vis public al conducătorului ţării. Iată asocierile mele pe marginea imaginii celor 4 asasini:

Primul asasin ar putea fi distrugerea sistematică a învăţământului românesc, a capacităţii acestui popor de a se ridica prin educaţie. Este moartea prin incultură. Rămân în loc regretul, nostalgia după şansele pierdute, în cel mai bun caz. Altfel, apar răutatea, invidia, mulţumirea îngâmfată de sine şi dorinţa de a acumula bani ca formă alternativă de construire a unei valori pentru sinele sărac şi incomplet dezvoltat. Este un asasin care acţionează la distanţă, pentru că o generaţie needucată va putea cu greu să cultive nevoia de educaţie la descendenţi. Lipsa generează lipsă, care devine apoi normalitate.

Al doilea asasin ar putea fi  demolarea sistemului de sănătate. Acesta este un asasin care chiar omoară, în sensul propriu al cuvântului. Nu e nimic de spus aici mai mult şi mai elocvent decât au spus victimele de la Colectiv. Poate doar să mai amintim sfârşitul Victoriei Trandafirescu, moartă de foame şi oboseală, rătăcind neştiută de nimeni, timp de patru zile prin curtea spitalului de psihiatrie din Capitala ţării.

Al treilea asasin ar putea fi  subminarea şi sugrumarea societăţii civile, adică organizaţii non-guvernamentale, presă şi grupuri de iniţiativă ale cetăţenilor. Cei adunaţi pe 10 august în Piaţa Victoriei erau societatea civilă. Organizaţiile nonguvernamentale care oferă cu din ce în ce mai mare greutate servicii unor categorii defavorizate cum ar fi copiii cu autism sau oamenii fără adăpost, precum şi cele care expun puncte de vedere cu privire la legi sau demersuri ale Statului sunt societatea civilă. Presa independentă este societatea civilă. Am putea să înţelegem mai bine devastatorul impact al acestui asasin dacă am numi victima lui pe numele său real - societatea civilă este conştiinţa vie a unei naţiuni. În absenţa ei, un popor nu este decât o mulţime de oameni fără o voce critică şi fără o viziune a propriei identităţi.

În fine, al patrulea asasin este şi cel mai perfid. Numele lui este lipsa de speranţă. Este convingerea instalată în ultimii treizeci de ani că orice s-ar întâmpla, mai bine nu poate fi. Armele lui sunt indiferenţa absolută a celui care deţine puterea faţă de soarta celor mai mici decât el, dosul de palmă, gazul lacrimogen pulverizat în gură, batjocura, lăfăiala în bogăţia afişată ostentativ. De teama acestui din urmă asasin au plecat din ţară milioane de români. Din cei care au rămas, câţi au scăpat de influenţa lui nefastă?

De multe ori, visele conţin o indicaţie către o cale de urmat. Nu şi acesta. La aniversarea a o sută de ani de existenţă a acestei ţări, ne regăsim needucaţi, bolnavi, fără conştiinţă civică şi goliţi de speranţă. Personal, îi mulţumesc visătorului pentru acest vis. Este prima oară când un conducător vorbeşte, fie şi pe căile întortocheate ale visării, despre acţiunea de exterminare a românilor care se desfăşoară de câteva decenii. Atât doar că nu despre el era vorba în visul său. Pe noi ne urmăresc cei 4 asasini...